Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 21 feb 2013 - Anul XVIII, nr. 42 (5249)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Klaus Iohannis: Începând de astăzi sunt membru PNL

 

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că începând de ieri este membru PNL, precizând că a luat această decizie în urma invitaţiei lansate de liderul PNL, Crin Antonescu.

El a spus că a acceptat să devină membru PNL în urma invitaţiei lui Crin Antonescu.

"Această invitaţie m-a onorat, mi-a dat ceva de gândit şi rezultatul este cel de astăzi", a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a menţionat că invitaţia adresată lui Iohannis de a deveni membru al PNL a fost una "insistentă" şi de "mai multă vreme".

"Sunt bucuros aşadar că o personalitate deosebită se alătură PNL. De la congresul din 2009 am vorbit despre efortul PNL de a aduce în rândurile sale personalităţi remarcabile ale societăţii româneşti din diverse domenii. (...) Ceea ce s-a numit proiectul Iohannis în 2009 este unul dintre cele mai importante, mai semnificative şi mai dragi proiecte la care am lucrat. Proiectul Iohannis din 2009 nu a reuşit în practica politică, asta nu înseamnă că nu a fost fertil. El a stârnit, a primit un răspuns din partea societăţii atunci, un răspuns copleşitor favorabil, a stârnit energii noi, a stârnit speranţe noi", a spus Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a precizat că în acest moment există un context politic diferit şi intrarea lui Iohannis în partid nu va afecta proiectele şi angajamentele pe care PNL le-a făcut în USL.

 

"Nu am făcut niciodată un secret din atitudinea mea de apropriere faţă de PNL

"Atunci când vorbesc de proiectul Iohannis vorbesc despre ideea unei deschideri, unei potenţări a vieţii politice româneşti în sensul cristalizării unor elite politice şi elită înseamnă putere, credibilitate, performanţă. Cred că de azi înainte PNL e mai bogat, e mai puternic, e mai prestigios", a mai afirmat Crin Antonescu.

Totodată, Iohannis a fost întrebat dacă se simte liberal odată cu trecerea la PNL.

"Nu am făcut niciodată un secret din atitudinea mea de apropriere faţă de PNL şi asta nu numai din 2009 (...) Probabil am fost un pic liberal chiar înainte să devin membru al PNL", a răspuns primarul Sibiului.

Edilul a fost întrebat de ce a ales acest moment pentru a se alătura PNL.

"Mi s-a părut un moment potrivit, că am trecut de alegerile generale, am avut alegeri locale anul trecut şi acest pas mi s-a părut firesc acum că nu mai există nicio miză electorală. Dacă aş fi făcut acest pas înainte de locale sau înainte de parlamentare, probabil ar fi fost persoane care şi-ar fi pus problema care este miza electorală, ori nu este niciuna", a mai explicat Iohannis.

Primarul a evitat să prezinte motivele pentru care a ales să intre în PNL, însă a menţionat că acestea sunt multe şi sunt legate de faptul că doreşte să devină şi politician.

Iohannis a fost întrebat dacă opiniile sale critice faţă de anumite acţiuni ale USL vor fi menţinute, având în vedere prevederile protocolului USL.

"Atunci când undeva se întreprinde ceva şi eu cred că s-ar fi putut şi mai bine, probabil voi spune şi în continuare cum s-ar fi putut mai bine. Eu nu am făcut niciodată, şi nici nu am de gând să o fac, critică de dragul criticii sau de dragul imaginii şi atunci nu văd de ce ar trebui să-mi schimb atitudinea", a replicat Iohannis.

De asemenea, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut că membrii USL nu stau "sub vreo interdicţie de apreciere critică faţă de exerciţiul guvernamental, faţă de orice fapt".

"Niciunul dintre noi nu are vreo interdicţie în a spune că un lucru nu i se pare bine făcut, că se putea face mai bine sau că este greşit. Deci, nici domnul Iohannis nu are cum să stea sub o asemenea interdicţie. În protocolul USL este vorba de atacuri la persoană, atacuri de tipul celor care acum câteva zile premierul le deplângea ca existând între unii membri parlamentari ai Uniunii", a explicat Antonescu.

În plus, liderul PNL a menţionat că nici un protocol sau statut de partid nu ţine loc de discernământ.

"Klaus Iohannis este omul public la care eu am văzut cel mai mult discernământ în 20 de ani de când fac politică. Deci, nu e nevoie ca cineva să se cenzureze, e suficient să aibă discernământ şi e excelent să aibă părere şi argumente, chiar critice", a spus liderul PNL.

 

Al patrulea mandat de primar al Sibiului

Klaus Iohannis se află la cel de-al patrulea mandat de primar al Sibiului.

El este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) încă de la înfiinţare, din 1990, iar din 2001 este preşedintele formaţiunii.

Klaus Iohannis s-a lansat în politică în 2000, când FDGR a decis să aibă un candidat propriu la Primărie, cu scopul de a obţine mandate de consilieri locali.

Iohannis a fost în relaţii bune cu preşedintele Traian Băsescu şi cu PDL din 2004, iar în 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, acestea au devenit şi mai strânse, în urma vizitelor repetate pe care şeful statului le-a făcut la Sibiu.

Înaintea alegerilor locale din 2008, însă, relaţia s-a rupt, după ce Daniel Thelmann, primarul Mediaşului, a plecat din FDGR pentru a candida pe listele PDL, câştigând, de altfel, un nou mandat.

În octombrie 2009, după căderea Guvernului Boc, Klaus Iohannis a fost propus de PSD, PC, UDMR, PNL şi minorităţi pentru postul de premier, mandatul său urmând să fie formarea un guvern care să gestioneze problemele economice urgente şi să asigure organizarea de alegeri prezidenţiale. În schimb, preşedintele Traian Băsescu l-a preferat pe consilierul BNR Lucian Croitoru.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Klaus Iohannis: Începând de astăzi sunt membru PNL.
 Vizualizări articol: 856 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Klaus Iohannis: Începând de astăzi sunt membru PNL0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei