Discuţia din avion dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, pe traseul Bucureşti-Lisabona, a fost una relaxată, în care s-au abordat doar teme externe precum poziţia României pentru Kosovo şi reuniunea CE, ulterior, pe drumul Lisabona-Bruxelles, cei doi fiind apatici, din cauza oboselii.
Şeful statului şi primul-ministru au mers cu acelaşi avion la Lisabona, la semnarea Tratatului de reformă al UE, precum şi la Bruxelles, la Consiliul European de iarnă.
Surse din delegaţia oficială au relatat că, joi, pe parcursul celor aproximativ patru ore de zbor între Bucureşti şi Lisabona, Băsescu şi Tăriceanu au avut o discuţie relaxată pe teme exclusiv de politică externă, precum problema Kosovo şi reuniunea de iarnă a Consiliului European, fiind evitate subiecte de politică internă.
"A fost o relaţie ciudat de bună, în pofida aşteptărilor unora, cu o discuţie în care au fost evitate teme ale politicii interne sau de altă natură", au afirmat sursele.
Preşedintele Băsescu a avut la un moment dat o discuţie cu consilierii săi despre poziţia României pe temele incluse pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului European, iar premierul Tăriceanu a avut o consultare similară cu membrii staf-ului său, după care şeful statului şi primul-ministru au convenit asupra unui punct de vedere comun.
"Dialogul a fost mai sărac în subiecte ulterior, pe parcursul drumului dintre Lisabona şi Bruxelles, când preşedintele şi premierul au fost destul de apatici, probabil din cauza oboselii care şi-a spus cuvântul", au mai arătat sursele.
„Da... foarte bine”.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost întrebat, ieri, la Bruxelles, cum s-a înţeles cu preşedintele Traian Băsescu în timpul călătoriei făcute împreună cu avionul, şeful Executivului răspunzând, zâmbind: "Da... foarte bine".
Cei doi nu au mai călătorit cu acelaşi avion de la reuniunea de vară a Consiliului European, din 2006.
Tăriceanu a fost întrebat, de asemenea, de presa română, ce a discutat cu şeful statului în timpul ceremoniei de semnare a Tratatului de la Lisabona.
„În timpul ceremoniei nu am putut discuta foarte mult. Sigur, toată lumea, toţi care eram într-o anumită zonă, schimbam anumite cuvinte, dar nu se poate spune că am făcut o discuţie în timpul ceremoniei de semnare a Tratatului”, a răspuns Tăriceanu.