Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 29 ian 2018 - Anul XXIII, nr. 21 (6731)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Critici

Daniel Cadariu: După un an de guvernare PSD-ALDE, 82% din măsurile asumate de cele două partide sunt neîndeplinite

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Senatorul PNL de Suceava Constantin Daniel Cadariu a anunţat că după un an de guvernare PSD-ALDE, 82% din măsurile asumate de cele două formaţiuni politice sunt neîndeplinite. Daniel Cadariu a declarat că PNL a prezentat recent documentul Cartea Neagră a guvernării: „2017 – Un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor”, în care se prezintă pe larg care sunt nerealizările din programul cu care social-democraţii s-au prezentat în faţa populaţiei la ultimele alegeri parlamentare. Daniel Cadariu a arătat că această „carte neagră” are peste 200 de pagini, iar dacă s-ar face și o „carte albă” a realizărilor PSD-ALDE, aceasta ar avea „zero pagini”.

Cadariu a precizat că din totalul de 724 de măsuri asumate de actuala guvernare, neîndeplinite sunt 595, adică 82%, realizate parţial sunt 96 – 13%, iar măsurile realizate sunt doar 33, adică 5%. „Chiar şi din aceste 33 de măsuri, unele sunt măsuri mai degrabă instituţionale, nu sunt măsuri care să aducă corecţii de fond sau rezolvări de fond pentru problemele cu care se confruntă diferitele domenii de activitate. Pe lângă faptul că nu şi-a realizat programul de guvernare, PSD a introdus în plus faţă de ceea ce a promis cetăţenilor o mulţime de lucruri care au avut consecinţe negative şi care nu fuseseră prezentate în campania electorală. Și mai mult, orice creștere de venit a fost afectată negativ de inflaţie, care a dus la creșterea preţurilor”, a spus senatorul PNL de Suceava. Daniel Cadariu a arătat că actuala Guvernare PSD-ALDE a irosit o creștere economică moștenită importantă, de circa 7%, și a aruncat banii câștigaţi în plus pe măsuri populiste care au distrus echilibrele economice. Astfel, el a arătat că în ultimul an cheltuielile bugetare au depășit cu mult veniturile încasate și au dus la un deficit bugetar păstrat artificial la limita de 3%, cu riscul de a declanșa procedura de deficit excesiv. „De asemenea, Guvernarea PSD – ALDE și-a încălcat promisiunile electorale de a garanta un cadru predictibil pentru afaceri fără majorări de taxe, în condiţiile în care, în anul 2017, Guvernul a operat 261 de modificări ale Codului fiscal, la numai un an de la intrarea sa în vigoare, iar oamenii de afaceri și companiile au fost în permanenţă ameninţaţi cu modificări fiscale peste noapte”, a mai spus Cadariu. El a precizat că și majorarea salariilor din sectorul public, cu 25% de la 1 ianuarie 2018, prin adoptarea Legii salarizării unitare, s-a dovedit „cea mai mare minciună a programului de guvernare PSD – ALDE”. Daniel Cadariu a explicat că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat anulează majorările salariale promise și riscă să ducă la scăderea salariilor în sectorul privat.

 

Daniel Cadariu a prezentat zece măsuri care ar fi trebuit să fie deja în vigoare de la 1 ianuarie 2018

Parlamentarul liberal a făcut referire și la atragerea de fonduri europene, dar și la nivelul investiţiilor din 2017, precizând că acestea au atins minime istorice record. „Atragerea fondurilor europene s-a prăbușit în 2017, guvernarea PSD – ALDE <reușind> să deconteze cheltuieli cu fonduri europene de doar 600 milioane de euro. din cele 20 miliarde de euro din fondurile structurale și de coeziune. De asemenea, marile proiecte de infrastructură au fost abandonate, nu au fost lansate proiecte noi majore și nu s-au făcut progrese pe nici un șantier de lucru la autostrăzi sau la calea ferată”, a mai adăugat senatorul PNL.

El a mai arătat că actuala guvernare PSD-ALDE a provocat haos și în sănătate și educaţie, iar un alt fapt extrem de grav a fost și „asaltul la independenţa justiţiei”, prin promovarea unor propuneri legislative de modificare a sistemului judiciar care să conducă la o subordonare politică a magistraţilor.

Nu în ultimul rând, Cadariu a subliniat că de la 1 ianuarie 2018 ar fi trebuit să intre în vigoare nu mai puţin de zece măsuri promise de actuala guvernare, respectiv creșterea salariilor din sectorul public cu 20% faţă de 2017, impozit zero pentru veniturile mai mici de 2000 lei/lună, neimpozitarea veniturilor pentru medici și IT-isti indiferent de valoarea salariului, indexarea punctului de pensie, conform legii în vigoare, și adoptarea și aplicarea noii Legi a pensiilor, reducerea contribuţiilor sociale de la 39,25% la 35%, eliminarea contribuţiilor sociale pentru activităţile independente, reducerea TVA la 18%, dar și impozit zero pentru terenurile agricole, pentru autoturismele cu capacitate sub 1600 cmc, tractoare și utilaje agricole și pentru dividende.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Daniel Cadariu: După un an de guvernare PSD-ALDE, 82% din măsurile asumate de cele două partide sunt neîndeplinite.
 Vizualizări articol: 1063 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Daniel Cadariu: După un an de guvernare PSD-ALDE, 82% din măsurile asumate de cele două partide sunt neîndeplinite0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei