Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 24 oct 2017 - Anul XXII, nr. 242 (6658)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Critici,

Ioan Balan: Promisiunile electorale din programul de guvernare prezentat de Liviu Dragnea s-au dărâmat ca un castel de nisip

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan consideră că cea mai mare parte a promisiunilor electorale cuprinse în Programul de guvernare al liderului PSD, Liviu Dragnea, au fost deja trecute în categoria celor „discutate şi uitate”. Ioan Balan a precizat că în această categorie pot fi incluse promisiunile făcute de Liviu Dragnea cu privire la TVA zero pentru locuinţele ieftine, cumpărate de tineri, construcţia de autostrăzi şi căi ferate, absorbţia de fonduri europene, Codul economic al României, la care se adaugă codul administrativ al României, care nu a fost discutat, „dar sigur e uitat”, dar şi creşterea salariilor pentru profesori şi medici, scutirea de impozit pe salariile medicilor, promisiune „amânată şi până la urmă uitată”.

„Şi uite aşa, ca un castel de nisip, s-au dărâmat toate promisiunile formulate de el, de cel care cunoştea Programul de guvernare <din scoarţă în scoarţă>, iar populaţia a mai fost, pentru a nu ştiu câta oară, înşelată. Scăderea abruptă de popularitate a PSD şi a liderilor săi, precum şi scăderea încrederii fără precedent în Guvernul României sunt doar consecinţa faptului că oamenii realizează acum că sunt mai săraci ca la începutul anului”, a spus deputatul PNL de Suceava.

El a arătat că programul de guvernare aprobat de o majoritate parlamentară este obligatoriu pentru Guvern. Ioan Balan a spus că această obligativitate este prevăzută de Constituţia României, lucru clamat la un moment dat chiar şi de Liviu Dragnea. „Din păcate, însă, Liviu Dragnea este primul care a uitat acest lucru. Exemplul cel mai clar al minciunii, al desconsiderării principiilor constituţionale, al batjocoririi încrederii românilor este abandonarea, unul câte unul, a tuturor punctelor din Programul de guvernare aşteptate de români. Cu toţii îşi puseseră speranţa că standardul lor de viaţă va creşte”, a precizat Ioan Balan.

De asemenea, el consideră că la mai puţin de un an de guvernare „roşie”, majoritatea românilor o duc mai greu, fapt confirmat şi de cifrele publicate de Institutul Naţional de Statistică. Ioan Balan a atras atenţia că după mai bine de trei ani în care preţurile au stagnat, românii încep să plătească preţuri tot mai mari la produsele de bază, la carburanţi şi la facturile pentru utilităţi. „Aceasta nu este bunăstare, aceasta este expresia agravării sărăciei pentru tot mai mulţi români. Iar după 10 luni de guvernare, cetăţeanul român poate să vadă cu cea mai mare claritate că promisiunile din campania electorală au avut un singur scop - să-i păcălească pe alegători”, a spus parlamentarul sucevean. El a adăugat că în realitate agenda liderilor PSD-ALDE este cu totul alta.

 

Ioan Balan: "Liberalii înţeleg problemele adevărate ale oamenilor şi sunt în concordanţă cu nevoile lor"

Ioan Balan a declarat că fiind în primul rând ocupaţi de războaiele interne din partid, celor din PSD nu le pasă nici o fărâmă de faptul că românii şi-au pus speranţele în promisiunile făcute şi cuprinse în Programul de guvernare. „Apoi, una dintre preocupările de bază ale tuturor liderilor PSD-ALDE este trânta cu justiţia şi diluarea puterii judecătoreşti. Aşadar, salarii mai bune, ca putere de cumpărare, pensii decente care să le ajungă pensionarilor măcar pentru traiul de zi cu zi, autostrăzi <ca afară>, spitale curate şi şcoli decente nu figurează pe agenda actualei majorităţi PSD-ALDE”, a spus Ioan Balan, care consideră că singura strategie pe care o au azi cei de la PSD şi ALDE este „cum îi mai păcălesc pe români încă o dată, cum îi mai amăgesc sau cum mai amânăm nişte măsuri, încă 3-6 luni, până când alegătorii vor uita promisiunile".

Ioan Balan a ţinut să mai precizeze că PNL a urcat cu aproape zece procente în încrederea românilor, ceea ce reprezintă un semnal de încurajare pentru liberali, dar şi că aceştia înţeleg problemele adevărate ale oamenilor şi că sunt în concordanţă cu nevoile lor. „Acest lucru demonstrează că noi, liberalii, înţelegem durerile mediului de afaceri şi problemele acestuia, că ştim care sunt problemele administraţiei publice, ale sănătăţii, ale educaţiei, ale individului, singur, confruntat cu un stat care nu-i înţelege problemele”, a spus Balan. El a mai spus că România mai are o şansă reală atât timp cât PNL va pune în aplicare politici realiste, sustenabile, pentru creşterea standardului de viaţă al populaţiei şi pentru consolidarea mediului de afaceri din ţară. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ioan Balan: Promisiunile electorale din programul de guvernare prezentat de Liviu Dragnea s-au dărâmat ca un castel de nisip.
 Vizualizări articol: 1597 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Ioan Balan: Promisiunile electorale din programul de guvernare prezentat de Liviu Dragnea s-au dărâmat ca un castel de nisip5.052

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei