Google
Arcadia CMB
Arcadia CMB
Arcadia CMB
 
luni, 5 dec 2016 - Anul XXI, nr. 282 (6395)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6524 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9764 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Intenţie

Angelica Fădor: Îmi doresc să ajung în Parlament pentru a putea rezolva mai uşor problemele comunităţilor şi ale primarilor

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Primarul comunei Iacobeni, Angelica Fădor, care candidează de pe locul doi pe lista PNL Suceava pentru Camera Deputaţilor, a declarat că îşi doreşte să ajungă în Parlamentul României pentru a putea rezolva mai uşor problemele comunităţilor locale şi cele pe care le întâmpină primarii în activitatea desfăşurată. Angelica Fădor candidează pentru prima dată la alegerile parlamentare şi consideră că experienţa de 15 ani pe care a acumulat-o în administraţia publică locală, din care opt în funcţia de primar al comunei Iacobeni, o poate ajuta să facă tot ce îi stă în putere pentru a-i ajuta pe locuitorii judeţului Suceava, „pentru ca în viaţa lor să se producă o schimbare în bine”.

Primarul din Iacobeni a spus că această candidatură reprezintă „o schimbare şi o provocare în acelaşi timp, însă atunci când vine vorba de schimbări, de provocări şi de muncă, sunt ultimul om care ar face un pas în spate, pentru că sunt obişnuită şi îmi este drag să muncesc. Şi atunci consider că sunt persoana potrivită pentru a ajunge în Parlament”.

„Un primar este cel care ştie cel mai bine problemele cu care se confruntă comunităţile locale. Pe de altă parte un primar cunoaşte cel mai bine problemele cu care se confruntă ceilalţi primari. Noi considerăm de cele mai multe ori, în discuţiile pe care le avem între noi, colegii primari, că nu suntem înţeleşi şi că nu reuşim să ne facem înţeleşi, tocmai datorită faptului că în Parlament nu ajung oameni din rândul nostru. Acesta este şi motivul pentru care am avut şi am în continuare susţinerea colegilor primari din zona de munte, atât Dorna, cât şi Câmpulung. Colegi care, cunoscându-mă, cunoscându-mi activitatea, consideră că voi putea să reprezint interesele comunităţilor locale în Parlament”, a declarat Angelica Fădor. Ea a afirmat că în calitate de deputat intenţionează să-şi desfăşoare activitatea în Comisia de administraţie publică, considerând că aceasta ar fi cea mai potrivită având în vedere experienţa pe care o are în funcţia de primar. „Intenţionez ca din discuţiile purtate cu ceilalţi primari din zonă să adunăm problemele cu care efectiv se confruntă şi, pe de altă parte, problemele cu care ştiu că m-am confruntat eu în toţi aceşti ani şi să iniţiem legi care să dea o mână de ajutor comunităţilor locale şi primarilor în general”, a explicat Angelica Fădor.

 

Îmbunătăţirea legislaţiei pentru accesarea fondurilor europene şi salarizarea unitară a bugetarilor se află printre priorităţile Angelicăi Fădor

Candidatul PNL Suceava pentru Camera Deputaţilor a subliniat faptul că una dintre problemele cele mai grave cu care se confruntă primarii, şi pe care va încerca să o rezolve ca deputat, este cea legată de accesarea fondurilor europene. Angelica Fădor a spus că în momentul de faţă legislaţia din acest domeniu este „extrem de stufoasă, birocraţia este cumplită”, iar dorinţa primarilor este ca în demersurile pentru accesarea fondurilor europene totul să se desfăşoare mai repede, astfel încât să nu existe, de exemplu, termene de doi-trei ani de zile de la depunere până la evaluarea proiectelor. „Ori acest lucru, cel puţin în ultimii opt ani, nu s-a întâmplat. Consider că aici ar trebui să facem ceva”, a spus Fădor. Candidatul PNL Suceava pentru Camera Deputaţilor a adăugat că o altă prioritate care se regăseşte şi în programul de guvernare al PNL este şi legea salarizării unitare pentru personalul bugetar. „Pe de altă parte, ne dorim oameni buni cu care să putem să lucrăm, adevăraţi profesionişti. Dar nu poţi soliciţi ca un om să muncească foarte mult, să stea ore întregi peste program, să vină eventual sâmbăta şi duminica, cum suntem obişnuiţi noi să venim la muncă, şi să-l plăteşti cu 900 de lei, în condiţiile în care are studii superioare şi are ani de muncă în spate. Deci o altă problemă despre care s-a discutat este salarizarea unitară a tuturor bugetarilor şi nu doar a unor categorii. Nimeni nu contestă faptul că este necesar să avem medici buni şi să fie bine plătiţi, sau să fie bine plătiţi cei din educaţie, însă să nu uităm nici celelalte categorii de bugetari”, a mai spus Angelica Fădor.

Ea a mai precizat că o altă propunere legislativă pe care o va avea este cea legată de drumurile aflate sub amenajament silvic. „O altă prioritate pentru o iniţiativă legislativă pentru perioada imediat următoare, discutată cu primarii, este cea referitoare la drumurile care trec prin interiorul unor comune şi care se află sub amenajament silvic. În momentul în care noi ne dorim să depunem proiecte pentru modernizarea lor ne lovim efectiv de faptul că sunt cuprinse în amenajamentul silvic şi atunci practic nu ne este permis să facem aceste lucrări”, a explicat Angelica Fădor. Ea a arătat că acestea sunt doar câteva exemple pe care le va avea în vedere în calitate de deputat, adăugând că primarii au mult mai multe probleme cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi, şi ca deputat care va proveni din rândul lor va încerca să facă tot posibilul pentru a le rezolva. „Sunt doar câteva exemple, ele sunt foarte multe. În momentul în care dorim să punem în aplicare o lege constatăm că nu avem normele metodologice, decât eventual peste o jumătate de an, sau constatăm că nu pot fi aplicate pentru că nu au legătură cu realitatea şi tocmai asta este ceea ce noi ne dorim să schimbăm, şi asta voi avea în atenţie în funcţia de deputat”, a mai declarat Angelica Fădor. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Angelica Fădor: Îmi doresc să ajung în Parlament pentru a putea rezolva mai uşor problemele comunităţilor şi ale primarilor.
 Vizualizări articol: 3028 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.7 din 6 voturi
Angelica Fădor: Îmi doresc să ajung în Parlament pentru a putea rezolva mai uşor problemele comunităţilor şi ale primarilor1.756

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Sarmale cu orez şi hrişcă (de post) Pentru aceia dintre noi care consideră cam fad gustul sărmăluţelor de post, această combinaţie va aduce un plus de aromă interesantă, cu tentă de nucă sau de carne. Aceste sărmăluţe sunt foarte săţioase şi, spre deosebire de cele obişnuite, nu... Citeşte