„De foarte puţine ori mi s-a întâmplat să laud o iniţiativă a unui politician din alt partid, însă acum o fac, pentru că domnul Onofrei merită”, a declarat Iordache. Social democratul a propus la rându-i o extensie la iniţiativa democrat-liberalului.
Iordache propune ca parlamentarii să renunţe la sumele forfetare
Pentru că suma necesară cofinanţărilor proiectelor europene la nivel naţional este foarte mare, Iordache a propus ca şi parlamentarii să renunţe la sumele forfetare pe care le primesc lunar. El crede că deputaţii şi senatorii ar trebui să ofere exemplul personal în situaţii de criză şi îi sugerează lui Onofrei să iniţieze un proiect de lege prin care parlamentarii să renunţe la sumele forfetare în favoarea dezvoltării comunităţilor din colegiile în care au candidat.
„Iniţiativa domnului Onofrei este lăudabilă, dar cred că nu a început de acolo de unde ar fi trebuit să înceapă, şi anume cu exemplul personal. Domnia sa ar fi trebuit să iniţieze un proiect de lege prin care parlamentarii să renunţe la suma forfetară şi să o doneze localităţilor din colegiul în care au candidat. În felul acesta cred eu că exemplul personal al parlamentarilor ar fi fost urmat de toţi aleşii locali şi ar fi o dovadă că şi parlamentarii sunt alături de cetăţeni în aceste momente de criză financiară”, a declarat Iordache.
El a calculat că o asemenea iniţiativă ar conduce la economisirea unui miliard de euro, bani care ar ajunge pentru cofinanţarea tuturor proiectelor europene din ţară. „Spre exemplu, suma forfetară pe care o primeşte un parlamentar lunar este aproximativ egală cu suma tuturor indemnizaţiilor pe care le primesc consilierii locali din municipiul Suceava”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD Suceava.