Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 14 iun 2008 - Anul XIII, nr. 138 (3819)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6818 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Mîrza, bilanţ la final de mandate

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Liderul social democrat, Gavril Mîrza, a pus punct celor trei mandate la preşedinţia Consiliului Judeţean printr-o conferinţă de presă în care şi-a prezentat bilanţul.

Mîrza a contorizat doar două dintre mandatele sale, „pentru că unul a fost când PSD a fost în opoziţie şi am suportat toate piedicile posibile şi neînchipuite”.

Realizările la nivel de judeţ în cei opt ani evidenţiaţi de Gavril Mîrza au fost cuprinse în două dosare voluminoase care au fost prezentate de liderul social democrat în cadrul conferinţei de presă.

Mîrza a arătat că investiţiile realizate în judeţ din fonduri proprii ating nu mai puţin de 8.900 de miliarde de lei vechi, la care se adaugă lucrări de peste 400 de milioane de euro efectuate din fonduri externe.

 

40 de proiecte cu fonduri europene

El a spus că la nivelul Consiliului Judeţean au fost implementate 40 de proiecte cu fonduri europene, în valoare de 12 milioane de euro, amintind de Centrul Economic Bucovina, închiderea centrelor de plasament şi restructurarea centrelor de reabilitare şi recuperare neuropsihică, refacerea unor lucrări de infrastructură afectate de calamităţi sau de parcările moderne la un număr de 13 mănăstiri.

„Parcările sunt recepţionate din punct de vedere tehnic, urmând ca noua conducere a Consiliului Judeţean să stabilească modul de exploatare, pentru că unele sunt pe terenuri care aparţin mănăstirilor, altele pe terenuri ale localităţilor şi, sigur, pentru cinci ani sunt proprietatea Consiliului Judeţean şi nu pot fi înstrăinate. Trebuie să se găsească o formă de cooperare între Consiliul Judeţean, pe de o parte, şi mănăstiri sau primării pe de alta”, a spus Mîrza.

 

Mîrza îi lasă lui Flutur plăcerea de a tăia panglicile la multe proiecte

El a precizat că lasă moştenire noului preşedinte al Consiliului Judeţean, democrat liberalul Gheorghe Flutur, un număr foarte important de proiecte care se află în diverse faze de implementare. „Las drept moştenire un număr de tăiat panglici foarte important. Este bine ca atunci când vor tăia aceste panglici să-şi aducă aminte şi de iniţiatori şi de cei care au muncit pentru promovarea lor”, a spus Mîrza.

El a amintit în primul rând de proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene”, în valoare totală de 235 de milioane de euro. Mîrza a menţionat că prima etapă a proiectului în valoare de 83,6 milioane de euro va fi finalizată în curând, arătând că pe componenta de termoficare lucrările sunt realizate în procent de 96%, iar pe componenta de gaz în proporţie de 40%.

„Vreau să fac menţiunea că acest credit cu garanţie guvernamentală este un credit luat în condiţii deosebit de avantajoase. Nu ştiu dacă în România mai există credite în asemenea condiţii. Creditul este angajat pe 25 de ani, din care cinci ani perioada de graţie acordată după data tragerii finale. Dobânda de plată este EURIBOR, care se schimbă de la o lună la alta, dar care se ia din şase în şase luni plus dobânda anuală de 3,975%”, a  menţionat Mîrza.

El nu a uitat să reamintească de piedicile pe care le-a întâmpinat în derularea proiectului.

„Aici am avut acel impediment cu traversarea fondului forestier şi domnul Flutur, care va trebui să continue proiectul, pe când era ministru al agriculturii, nu a dat avizul cuvenit. Am făcut o scrisoare de intervenţie în august 2006 când era ministru şi nu am primit răspuns nici astăzi”, a precizat liderul social democrat.

Mîrza a mai amintit de programul SAMTID, de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă din şase localităţi sucevene, realizat în procent de 70%, precum şi de o serie de proiecte de modernizare a unor drumuri judeţene finanţate prin programul PHARE sau Programul Operaţional Regional.

 

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean, ironizat de predecesorul său

Mîrza i-a transmis succesorului său că la această dată toate instituţiile de sub autoritatea Consiliului Judeţean au asigurate fondurile necesare desfăşurării activităţii.

„Probabil că cei din noua conducere a Consiliului Judeţean vor interveni la guvernul din care au făcut parte şi vor suplimenta fondurile. Sunt sigur că va avea şi înţelegere şi uşile deschise”, a spus ironic Gavril Mîrza, care a continuat ironiile la adresa succesorului său la şefia Consiliului Judeţean.

„După data de 1 iulie se poate rectifica bugetul Consiliului Judeţean şi pot face toate modificările pe care le doresc pentru o funcţionare şi mai eficientă. Sigur că perioada ce urmează va fi o perioadă cu multiple preocupări pentru proiecte europene, pentru că aşa s-a promis, şi astea au fost motivele de succes în campanie. Eu am promis doar ceea ce eram sigur că pot realiza, pentru că nu stă în competenţa unui preşedinte de Consiliu Judeţean să mărească pensiile la ţărani şi să realizeze staţiuni turistice sau alte lucruri”, a mai spus Mîrza.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mîrza, bilanţ la final de mandate.
 Vizualizări articol: 2129 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.0 din 4 voturi
Mîrza, bilanţ la final de mandate2.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   M�rza �i lasa lui Flutur placerea de a taia pangli trimis de
(14 iun 2008, 11:30:11
Din 1993 cand a fost la guveranre PSD au promis si au semnta construirea drumului dintre Slatina si Voronet.
1.1  RE: M�rza �i lasa lui Flutur placerea de a taia pangli trimis de
(14 iun 2008, 19:12:54
Noi, acesti liberali democrati, un partid de stanga-dreapta, si zic asta pentru ca toti membrii nostrii de partid au fost prin alte partide inainte, fie ele de stanga sau de dreapta... noi am reusit sa castigam alegerile locale si judetene dintr`un singur motiv... am avut mai multi bani ca ceilalti, am facut afaceri cu statul, am prejudiciat milioane de romani, am omorat milioane de gaini degeaba, doar ca sa putem primi si vinde un ajutor gratuit de la NATO, am avut bani de mita electorala si, cel mai important, am pus o echipa de hoti in frunte cu Ghe. Flutur, Olarean si altii de teapa lor!
1.2  RE: M�rza �i lasa lui Flutur placerea de a taia pangli trimis de
(15 iun 2008, 06:20:43
NENEA MARZA DACA TOT PLECI TE RUGAM SA NU NE SCRII DE ACOLO DE UNDE TE DUCI CA SIGUR NU O SA NE FIE DOR DE TINE!MUTALAULE DE CE NU ZICI CA BANII ASHTIA SUNT INVESTITZI DOAR DIN 2002 ,DE CE NU ZICI CATTE MILIARDE AU INTRAT DIN 93` SHI CA DOAR DE JUMATE DIN CAT AI DECLARAT S-A INVESTIT!AU INVESTIT 1000 DE EURO IN 3000 DE HECTARE SHI LE-AU VANDUT CU MILIOANE DE EURO CARE NIMENI NU MAI SHTIE UNDE SUNT!
2.   Jos panourile trimis de
(14 iun 2008, 11:42:57
amu ca am scapatde mirza cind scapam si de panourile cu mutra lui

ca vomit,nu mai pot

3.   Cat? trimis de
(14 iun 2008, 11:50:27
Nesimtitul dracului! Se mai si lauda ca in peste un deceniu, cat a fost mafiot sef, TOTALUL INVESTITIILOR DIN BANI EUROPENI ESTE DE 12.000.000 EURO !

Berbecule, aia-s bani de buzunar pentru alte consilii judetene. Doar atat a fost in stare sa absoarba Suceava din sutele de milioane de euro puse la dispozitia noastra de UE prin fonduri structurale? NESIMTITULE SI MAGARULE! Sunt judete in tara in care un singur astfel de proiect sare de 15.000.000 euro... Si tu te lauzi cu 12.000.000 in total in atatia ani? Care e problema, nu ti-au iesit combinatiile si la alte proiecte, nu a iesit comisionul gras? BANDITULE!
3.1  RE: Cat? trimis de
(14 iun 2008, 19:15:00
fa nesimtito, cum iti permiti sa te tragi de sireturi cu oamenii carora le datorezi dezvoltarea judetului? tu stii ce inseamna proiect european sau doar ai auzit de sumele alea din gura lu` flutur? combinatii faci tu si cu familia ta la colt de strada...
3.2  RE: Cat? trimis de
(15 iun 2008, 09:43:42
Sa o S U G E -T I comunistilor, impreuna cu porcul de Marza care a facut colaci la gat de untura, nenorocitilor,GATA SA TERMINAT cu BOERIA
4.   La vomitat de libelule trimis de
(14 iun 2008, 11:52:42
ba mincinosule osa te vad nu peste mult timp la vomitat de libelule caci carabusul portocaliu intentioneaza sa prinda guvernator pentru partea de N-E si atunci sa mi te tii la ce forma de dictatura si de jaf local o sa asisti
5.   Nesimtiti trimis de
(14 iun 2008, 12:03:44
L-ai luat cu tine mai mirzoile si pe Stirbu?
6.   Curiozitate trimis de
(14 iun 2008, 12:52:34
Unde ti-ai facut bilantul?
6.1  RE: Curiozitate trimis de
(14 iun 2008, 19:05:27
Mai SUPRVIZOR,nu mai posta cu pseudonimul meu.Ai scos litera E din pseudonim.
7.   La revedere! trimis de
(14 iun 2008, 17:00:26
La revedere, tovarase Mirza, drum bun! Si luati-i cu dumneavoastra si pe tovarasii Ghilea si Frunza!

PS Sunteti jalnic daca, la cate "fonctii" ati avut, acceptati sa fiti simplu consilier judetean. Dar va inteleg, in manualul micului comunist scrie ca trebuie sa duceti si lupta in transee. In felul asta aveti cat da cat controlul capacului la oala cu rahat pe care ati varsat-o atatia ani peste judet.
8.   Un strgat spre cer trimis de
(14 iun 2008, 18:59:04
Iata bilantul exact. In fiecare municipiu si oras al judetului LIPSA TOTALA DE LOCURI DE MUNCA,economia judetului la pamant,singurele unitati de unde se mai poate lua un salar: Primaria,scoala ,biserica ,politia si judecatoria. In rest singura sansa de supravietuire fuga in Italia ,Spania,Grecia,Cipru ,Belgia, Irlanda.Familii distruse,foamete,boala suferinta. Cand vezi acesti oameni care se mentin intr-o functie cheie atatia ani si se mai lauda te ia cu friguri. Ei si cei din anturaj se gandesc doar la propria ograda uitand ca mai exista si altii pe spatele carora traiesc. Asa Judet asa oameni
8.1  RE: Un strgat spre cer trimis de
(14 iun 2008, 19:18:06
ai un nume tare dragut... caracterizeaza perfect prostia romanilor, mai precis a locuitoriilor sucevei, aflati in situatia de a vota! in momentul in care tara e intr`un mare rahat, condusa de un presedinte pdl si un premier pnl, tu ai curajul sa zici ca din cauza lu` marza judetul arata jalnic. esti doar un votant, un moldovean prost care nu se gandeste ca a lasat in mana unor hoti soarta judetului.
9.   Marzoiu trimis de
(14 iun 2008, 19:08:29
Tovarase Marza bine ca te ai dus la vale si bine ca n a reusit nici candidatul tau la primarie impus cu forta de tine la Clung Moldovenesc. Du te la peste de acu pe Siret ca numa' n zona cu chirpici te iubesc oamenii
9.1  RE: Marzoiu trimis de
(14 iun 2008, 19:19:52
aici nu e vorba de iubire, aici e vorba de mita electorala si promisiuni in van! nu au gandit acesti oameni cand au votat, si dupa cum se vede nici tu nu ai gandit. Felicitari GIGI DE LA BLOC ca le zici pe nume. SUNT DOAR NISTE HOTI!!!
10.   Vom vedea.... trimis de
(14 iun 2008, 19:40:07
Vom vedea negru pe alb ce activitate ai dus baroane Marza!!!Nu-ti fa probleme in acest sens,pentru ca vor iesi la suprafata toate proiectele minunate.Is interesata in mod deosebit de asocierea C.J. cu AMNYC CORPORASION(ma bucur ca macar ai invatat,pana la urma,ca se citeste altfel de cum se scrie).:))))))))))))

P.S.Inca o data mii de multumiri colegului Bejinariu pentru ajutorul dat in campanie PD-Leului!:)))))))))))))))))
11.   Ulma trimis de
(14 iun 2008, 20:00:38
CIND SE VA ASFALTA DRUMUL JUDETEAN BRODINA-ULMA D-MN FLUTUR VA MULTUMIM

12.   LAS-O BALTA! trimis de
(14 iun 2008, 22:49:25
DACA DORITI SA-I ADRESATI O INTREBARE D-LUI FLUTUR NU E NEVOIE SA RECURGETI LA COMENTARIILE POSTATE.

AICI DOAR PUTETI COMENTA DIVERSE ASPECTE DIN VARII ARTICOLE. DE EXEMPLU CONTRABANDA CU TIGARI. SEMNAND CU UN ALT PSEUDONIM.
13.   Prefect=0 trimis de
(15 iun 2008, 03:07:09
ca prefect trebuie sa atraga investitori in judet prin

infrastructura,

parcuri industriale,

intilniri cu diferite companii pentru atragerea lor in jud Suceava.

crearea de locuri de munca

Timp de 3 mandate mirza nu a facut nimic cu care sa iasa in fata. Se lauda cu o parcare. Aoleo dar ce asa de greu sa faci o parcare. Si x de la SRL o putea face,Nu-ti trebuie resurse si puterea perfectului sa le faci.

AM PIERDUT TIMP CU TINE MIRZA. DUTE...DUTE...
14.   Sa nu uiti sa iei si aeroportul cand pleci trimis de
(15 iun 2008, 08:06:12
pa gavrile si ai grija de nepoti!
15.   Pentru Marza... trimis de
(15 iun 2008, 09:51:23
Daca pamantul ar fi fost ceea ce ar fi trebuit sa fie,daca omul ar fi gasit pretutindeni o existenta usoara si asigurata si un climat propice firii sale,ar fi fost cu neputinta unui om sa+si subjuge semenul. De VOLTAIRE....
16.   Tot pentru ...Marza si acolitii lui. trimis de
(15 iun 2008, 10:13:46
Un proverb turcesc spune...

O ora de adevar valoreaza c�t 70 de ani de rugaciuni.
17.   Bre Marza,bre.. trimis de
(15 iun 2008, 10:35:20
Unde-s Toyotele alea de care pomeneai?De ciuda ca n-ai fost ales,japonezii s-au dus sa le faca fabrica la alti bosorogi ramoliti si comunisti ?
18.   Mirza=epoca de aur trimis de
(15 iun 2008, 11:23:32
Cit de gros e obrazul unui politician se vede din expunerea realizarilor de catre Mirza Oamenii astia nu se trezesc din betia puterii si mint cu nonsalanta ,cum e posibil sa te lauzi cu realizari cind zeci de mi de oameni au plecat in pribegie pt. a avea un trai decent cei ramasi acasa si de care profita toate guvernele prin banii care se intorc in ro,cum e posibil sa spui ca ai realizat ceva cind drumurile din judet arata ca vai de lume ,cu gropi,reparatii de mintuiala,termene depasite,preturi la km de asfalt mai scump ca in vest.Deci sa concluzionam:

-Infrastructura la pamint

-Toate unitatile productive din judet inchise

-Somajul real cred ca e spre 40%

- Zeci de mi de oameni plecati din judet

-Sistemul sanitar la pamint ca si cel din invatamint

-Traim in orase pline de praf,fara parcari,fara locuri de joaca pt.copii si o resedinta de judet care nu are un standard minim cultural(nu teatru ,nu cinematograf nu alte alternative de recreere)
19.   Hop si ragatenii.......... trimis de
(15 iun 2008, 11:55:36
..........Mai baietzi frumosi ce comentati pe aici........da ce bine le zice-ti voi in scris.....Voi ce facura-ti in acesti ani ? Unde va petrecea-ti zilele? Pentru ca va vad porniti tare ??? Sau voi apare-ti doar cand se voteaza ?

Cati umflati de astia la gat au pierit? De ce nu le-ati luat gatul in toti acesti ani? Tot votati sau nu.....votati si asteptati schimbare ...De la cine sa vina schimbare ?????? Minte ioc munca nici atata.Asa ca mai sapati voi si urmatorii 20 de ani la groapa celor care va conduc destinele prin BUKOWINA si tot pe voi o sa va ingroape. Nu tu un spital ca lumea , nu tu asistentza sociala ,nu tu asiasentza a copilului a femeii............numai promisuni. Si sa nu mai vorbim de infrastructura judetului care nu are inca macar 100 de km neinrerupti de asfalt fara gropi .. Somn bun buni BUKOWINENI...........

Cat vreti sa mai suportati Hahalerele alea ce va a
20.   O fata plange, una rade trimis de
(15 iun 2008, 21:18:18
Astazi 15-06-2008, prin votul din capitala, a inceput sfarsitul lui Base!!!!!!!!

Semnalul pentru ce va fi in toamna si la anu s-a dat astazi in capitala. ACUM CUI II TREMURA CHILOTEII?????? Mult a fost, putin a ramas........Prietenii stiu de ce....
21.   Nu va fie frica si Base pica..... trimis de
(15 iun 2008, 21:26:05
Domnule Marza, multumim pentru bunele si "relele" facute si nefacute, dar nu va fie frica ca si Base pica! Si o data cu el pica si acolitii lui. Astazi a inceput sfarsitul.......... sa vedem daca vor mai avea curajul sa deturneze, ca in 2004, votul poporului si sa se catere acolo unde nu le era locul. Romanii si la bucurie si la necaz se imbata, Base se va imbata rau de tot... Prietenii stiu de ce....
21.1  RE: Nu va fie frica si Base pica..... trimis de
(15 iun 2008, 21:50:34
Este democratie domnule UN NEBUN!Poate n+ati stiut.....

Felicitari domnului Oprescu!

P.SFaceti niste afirmatii absolut gratuite domnule UN NEBUN.Poate din acest considerent v+ati ales acest pseudonim.....

Pentru o informare corecta...domnul presedinte Basescu NU SE VA IMBATA.De fapt NU SE IMBATA...Prietenii stiu de ce....N+ar strica sa aveti putina decenta domnule UN NEBUN!!!!
21.2  RE: Nu va fie frica si Base pica..... trimis de
(16 iun 2008, 12:54:28
...si atunci de ce si-a luat sofer, la plecarea de la sediul PD-Laturilor, doar ca sa se "limpezeasca" / Si asa era tare "imprastiat".... Prietenii stiu de ce.....

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei