Social democraţii suceveni îi acuză pe liderii PD că încearcă să câştige capital electoral prin contestarea taxei de primă înmatriculare.
Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a declarat că actualele critici ale democraţilor faţă de păstrarea acestei taxe sunt nejustificate, în condiţiile în care ea a fost introdusă atunci când PD s-a aflat la guvernare.
Bejinariu a arătat că taxa de primă înmatriculare nu ar fi putut fi introdusă dacă nu ar fi existat sprijinul PD.
„Cei de la PD au fost unii dintre principalii jucători în adoptarea acestei măsuri de a scoate forţat bani de la populaţie. Şi să nu uităm că la vremea respectivă, ministrul PD al mediului, Sulfina Barbu, a spus că această taxă este una de mediu”, a declarat deputatul PSD. El a adăugat că liderii PD ar trebui să iasă în faţa populaţiei României şi să explice „cum luptă ei pentru binele cetăţenilor”.
”Guvernul recurge la soluţii şmechere”Pe de altă parte, deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a atras atenţia că actualul Guvern al României recurge la soluţii „şmechere şi penibile pentru a fenta” Uniunea Europeană în ceea ce priveşte eliminarea taxei de primă înmatriculare. Adomnicăi a arătat că taxa de înmatriculare încalcă Tratatul European, iar România riscă să ajungă în faţa Curţii Europene de Justiţie.
„Cu siguranţă că România va pierde acest proces. Iar până la punerea de acord a legislaţiei româneşti cu cea europeană, România va avea de plătit, în fiecare zi, sume consistente drept penalităţi. Şi din acest motiv trebuie să renunţăm la această taxă, pentru a evita penalităţile”, a declarat Adomnicăi.
Ea a mai precizat că în condiţiile în care Guvernul României a precizat că în prezent nu există posibilitatea legală pentru a returna această taxă, PSD va promova o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal.
Mirela Adomnicăi a precizat că această iniţiativă va da posibilitatea rambursării taxei de primă înmatriculare.
Nu în ultimul rând, deputatul PSD de Suceava a spus că afirmaţiile membrilor Guvernului României potrivit cărora această taxă este una pentru protecţia mediului nu sunt justificate.
„Dacă ar fi fost preocupaţi de protecţia mediului, cei din Guvern nu ar mai fi decis diminuarea în bugetului Ministerului Mediului, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani”, a mai declarat Mirela Adomnicăi.
(16 dec 2007, 06:00:07
psd-ul, pe de alta parte, in frunte cu reprezentatii lui penibili, as zice, ar trebui sa se abtina de la orice comentariu. as aminti aici pe nastase, pe dip (va mai amintiti? si nu e in puscarie), de fostl ministru al finantelor, whatshisname, de oameni de afecri gen sov, care pe vremea lor s-au nascut si au crescut; nu pot sa nu amintesc aici de mirza si de starea jalnica a judetului aflat, absurd, sub conducere psd-ista. asa ca domnita din imagine (care sa stiti ca arata asa din cauza efortului prelungit pentru a sl;uji cetatenii patriei) ar trebui sa lase la o parte exprimarile de zootehnist si sa priveasca mai bine in propria curte (era sa zic grajd).
taxa asta, pe de alta parte, e mentinuta de multe din tarile fost-comuniste care au aderat la uniune. probabil ca e prea mare, dar in