Bugetul judeţului pe anul 2008 va fi suplimentat cu 26 de milioane de lei, în condiţiile în care iniţial, prin legea bugetului de stat pentru anul viitor, suma alocată era de 97,857 milioane de lei (aproape 1.000 de miliarde de lei vechi).
Anunţul a fost făcut de deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră cel care a promovat un amendament la Legea bugetului de stat pe anul 2008, privind suplimentarea sumelor pentru judeţul Suceava.
Sandu Capră a precizat că cele 26 de milioane de lei vor fi alocate din sumele defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. El a mai adăugat că întreaga sumă va fi împărţită primăriilor din judeţ de către Consiliul Judeţean Suceava.
„Sunt bani care vor ajunge la primării şi considerăm că această suplimentare a bugetului judeţului va veni în sprijinul primăriilor sucevene”, a declarat Mihai Sandu Capră.
Trebuie spus că suma care va reveni judeţului Suceava anul viitor este aproape dublă faţă de cea din 2007, când s-au alocat 76,53 milioane de lei.
Parlamentarul liberal a mai spus că în Legea bugetului de stat pe anul 2008 a fost inclusă şi alocarea sumei de 3,3 milioane de lei pentru realizarea unor lucrări de reparaţii şi consolidări la 39 biserici din judeţul Suceava.