„Metamorfozele punctului”

Cartea de față pare compozită atât pe ansamblu, cât și pe componentele ei mari, în primul rând pentru că nu vizează o zonă omogenă a literaturii noastre, cuprinzând o suită de eseuri inegale, unele cvasi-independente, despre 10+1 autori de proză ficțională de diverse vârste literare, formate și valori estetice. În al doilea rând, cartea apare compozită la nivelul capitolelor, căci în ele sunt incluși prozatori ținând, în mare, de două linii, ba, poate, chiar de două paradigme diferite, iar după unii chiar opuse, ale narativei noastre. În primul capitol figurează un buchet de scriitori care fac parte din două grupuri distincte cel puțin cronologic, însă nu numai: trei - Radu Petrescu, Costache Olăreanu și Mircea Horia Simionescu - din grupul de la Târgoviște și trei+1 - Ioan Groșan, Sorin Preda, Bedros Horasangian, plus Gheorghe Crăciun - din cel optzecist, al cotidiano-textualiștilor. În plus, capitolul acesta, bruion el însuși al unei cărți separate, se încheie cu un fel de discurs indirect, practic și confesiv totodată - în sensul că aplicat pe un scriitor aparținând aceleiași linii, Gheorghe Crăciun, și rezultat din experiența proprie de cititor al cărților sale - asupra metodei de lectură. În capitolul al doilea însă sunt puși împreună patru prozatori de mărimi inegale - Constantin Țoiu, Augustin Buzura, Mihai Sin și Eugen Uricaru - din generații destul de diferite și neaparținând vreunui grup cât de cât definit, iar al treilea este dedicat în întregime unui solitar, de fapt, celui mai solitar scriitor din literele române contemporane: Paul Goma.