Aurel State: „Drumul crucii”

„Drumul crucii” avea să înceapă pentru Aurel State în beciurile Poliţiei din Câmpulung. Directorul Şcolii Normale „Carol I” îşi luase mîna protectoare de pe cel mai bun elev al său, iar Siguranţa Statului credea că îşi face datoria.

După o săptămînă de torturi, declaraţia a rămas însă aceeaşi: „Nu ştiu nimic”. Nici un cuvânt în plus. Doar privirea senină a celui ce a ştiut încă de la 18 ani că adevărata luptă nu e cu lumea, ci cu sine însuşi. Nici mai târziu, când călăii s-au schimbat şi torturile s-au perfecţionat, Aurel State n-a putut fi îngenuncheat. Aceeaşi privire senină şi acelaşi răspuns: „Nu ştiu”. Sau, când totuşi era limpede că ştie: „Ştiu, dar nu vă spun. Încercaţi să aflaţi de la mine!”.

Şi Securitatea noului regim a încercat, în fel şi chip, căci ea nu putea să creadă că există pe lume şi cavaleri de neînvins.
Aurel State nu a îmbrăcat niciodată cămaşa verde, dar nu s-a dat înapoi să sufere alături de cei ce, făcuţi din aceeaşi plămadă cu el, au mers, pe calea lor, spre aceleaşi idealuri: Neamul Românesc şi Credinţa în Hristos.

Fiind un credincios discret, dar nedezminţit, viaţa lui s-a desfăşurat întreagă între icoana Mântuitorului, la care se ruga maica bătrână din Muscel, şi icoana României Mari, pe care feciorul din Godeni a purtat-o în inima lui până la moarte.

Sursa: www.carte.ro