Boris Vian: „Toamnă la Pekin”

Contrar aşteptărilor create de titlul-capcană, „Toamna la Pekin” nu face nici cea mai mică aluzie la nostalgia toamnei sau la exoticul oraş chinezesc, ci se constituie, mai curând, ca un roman absurd, destinat iubitorilor de jocuri de limbaj insolite.

Povestea, ramificată în intrigi obscure, este proiectată pe decorul unui deşert imaginar

Povestea, ramificată în intrigi obscure, este proiectată pe decorul unui deşert imaginar - numit simbolic Exopotamia - unde se construieşte o cale ferată fără trenuri, care nu duce nicăieri. Personajele maniacale, voluptuoase sau ilare - un funcţionar obsedat de calcule, un arheolog care face zob orice relicvă dezgropată, un doctor care îşi numără cu grijă pacienţii ucişi, o femeie cu pielea ca arama şi un călugăr ce nu poartă nimic pe sub sutană - sunt antrenate toate în acest vast proiect fără sens, pentru realizarea căruia se dărâmă la fel de mult pe cât se construieşte.

Boris Vian, unul dintre numele cele mai celebre ale Parisului de după al Doilea Război Mondial

Autorul cărţii, Boris Vian, este poate unul dintre numele cele mai celebre ale Parisului cultural de după al Doilea Război Mondial.

Romancier, poet, dramaturg, traducător, scenarist, regizor de spectacole de cabaret, trompetist de jazz, compozitor şi cântăreţ de şansonete, Boris Vian are o carieră năucitor de diversă şi o faimă pe măsura insolitului.
„După atâta ficţiune plină de obsesii, egotism, înflorituri şi tehnici narative obosite, „Toamnă la Pekin” are efectul unui adevărat antidot.” (Seattle Sinner)

Sursa: www.libris.ro