Kabir: „Ţes pânza Numelui Tău”

Poezia mistică poate fi definită pe de o parte ca o reacţie temperamentală la viziunea realităţii; pe de alta, ca o formă de profeţie.

Vocaţia specială a conştiinţei mistice e tocmai cea de a media între două ordine de realitate, ieşind din propriul contur către Dumnezeu cu o iubire plină de adoraţie şi revenind acasă pentru a le spune şi celorlalţi tainele eternităţii; de aceea expresia artistică a acestei conştiinţe are şi ea un caracter dublu.

Este o poezie a iubirii, dar o poezie a iubirii scrisă de multe ori cu o intenţie misionară.
 

Izbucniri extatice şi pline de compasiune

Cântecele lui Kabir se încadrează în această definiţie: ele sunt deopotrivă izbucniri extatice şi pline de compasiune.

Scrise într-o limbă simplă, ele s-au adresat în mod deliberat poporului mai degrabă decât celor din casta religioasă; şi, cu siguranţă că, toţi cititorii vor remarca întrebuinţarea constantă în aceste versuri a unui repertoriu de imagini decupate din viaţa de zi cu zi şi dintr-o experienţă comună tuturor oamenilor.

Prin metaforele cele mai simple, prin apelul constant la nevoi, pasiuni şi relaţii pe care toţi oamenii le pot înţelege - mire şi mireasă, învăţător şi ucenic, pelerin, ţăran, pasăre migratoare - Kabir îşi convinge auditoriul de realitatea relaţiei strânse dintre individual şi transcendental.

În universul lui nu există graniţe între lumile naturale şi cele supranaturale; totul face parte din jocul creator al lui Dumnezeu şi este de aceea capabil chiar şi în cele mai neînsemnate detalii să ne dezvăluie mintea Jucătorului.
Această voioasă acceptare a lui aici şi acum, ca mijloc de reprezentare a realităţilor superioare, e o trăsătură comună marilor mistici.

Încercări disperate de a-şi comunica extazul şi a-şi convinge semenii să-l împărtăşească

Pentru marii mistici, atunci când au ajuns în sfârşit la adevărata stare theopatetică, toate aspectele universului deţin o autoritate egală ca declaraţii sacramentale ale prezenţei lui Dumnezeu; iar utilizarea de simboluri luate din viaţa fizică obişnuită adeseori surprinzătoare sau chiar revoltătoare pentru anumite gusturi e în proporţie directă cu exaltarea vieţii lor spirituale.

De aceea nu trebuie să fim surprinşi când vom întâlni în poemele lui Kabir aceste încercări disperate de a-şi comunica extazul şi a-şi convinge semenii să-l împărtăşească, o constantă juxtapunere de termeni metafizici şi concreţi, o serie de alternanţe rapide între modalităţile cele mai antropomorfe şi cele mai subtile de a realiza comuniunea dintre om şi divinitate.

Nevoia de această alternanţă şi tot firescul ei, pentru mintea care o foloseşte, îşi au rădăcina în viziunea sa despre natura lui Dumnezeu; şi dacă nu vom face efortul de a o sesiza, nu vom putea ajunge prea departe în înţelegerea acestor poezii.

Sursa: www.cartespirituala.ro