Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Era firesc şi, deci, de aşteptat ca două mari personalităţi ale culturii româneşti din Bucovina, Silvestru Morariu Andrievici şi Constantin Hrehor, să se întâlnească, odată şi odată, în teritoriul sacru şi nevremelnic al paginilor de carte.
Spun asta, cu argumentul unei bune cunoaşteri şi a scrisului mitropolitului de luminoasă amintire al Bucovinei, Silvestru Morariu, dar şi a operei „scriitorului temerar, poet mare al Cetăţii”, Constantin Hrehor, pe care deja l-am citat, din prisma generozităţii creştinismului ortodox înnăscut, cu care îşi trăieşte el confraţii şi operele acestora, Constantin Hrehor fiind, dincolo de structura măiastră a sufletului său, şi un filosof remarcabil al ortodoxiei româneşti, care păşeşte viu pe cer, printre reperele stabilite, cândva, şi de Vasiliu Mitrofanoviţă, prietenul lui Silvestru Morariu, dar şi de Silvestru Morariu însuşi. Mă refer, desigur, la acea carte de excepţie, publicată de Constantin Hrehor în urmă cu câţiva ani (2004), „Cheile împărăţiei”, care îi explică întreaga operă drept „vorbirea minţii cu Dumnezeu”.
„Mitropolitul Silvestru”
Personalitatea lui Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), numit, în epocă, „mitropolitul Silvestru” sau chiar, şi mai simplu, „Silvestru”, dar numit aşa cu preaplinul acela de dragoste creştină, pe care doar în aglomerarea de diminutive din vifleim („mititel, înfăţăşel / în scutec de bumbăcel” etc.) o mai putem întâlni, s-a conturat sub aura capacităţii lui de a răspândi şi culege dragoste, pentru că începuse păşirea pe Cale nu dinspre Dumnezeu înspre oameni, ci dinspre oameni înspre Dumnezeu (a fost, în tinereţe, „un tată pentru sat”, iar, ulterior, pentru Bucovina), prin străluminări de omenesc (muzică, dans, literatură umoristică, publicistică suficient de acidă), se dezvăluie în cartea lui Constantin Hrehor, dincolo de rigorismul ştiinţific specific unei lucrări monografice, drept „bucurie” („În cuprinsul textelor sale e lumină, natură, nostalgie, dar şi ironie şi revoltă”), în această nestăvilită „bucurie” dezvăluindu-se şi împlinindu-se statutul de „cărturar cu vocaţie de pedagog”, care îl invidualizează pe preotul din Ceahor, Samuil Andrievici, pe calea viitorului, drept om-instituţie-provincie-neam, în sensul că istoria bisericii ortodoxe din Bucovina şi istoria Bucovinei şi a românismului bucovinean nu pot fi desluşite dincolo de pulsul inimii mitropolitului Silvestru.
Un adevărat Stâlp al Pământului, care a lăstărit pe cer, transformându-se, încet şi trudnic, într-un rodnic Pom al Vieţii, asta a fost Silvestru Morariu şi asta trebuie să rămână în memoria noastră de frunze din ce în ce mai veştejite.
Un „ierarh vizionar”
Datorită acestei sublime exponenţialităţi a celui care a fost „ierarh vizionar”, care a înţeles „beneficiile pe care le are o naţiune în urma cultivării valorilor”, Silvestru Morariu Andrievici îl obligă pe Constantin Hrehor, în naraţiunea monografică, prin care dezvăluie viaţa şi opera celui care „şi-a înscris numele într-o aură care nu se dobândeşte decât prin jertfă”, să dezvolte adevărate studii despre istoria Bucovinei („Lucrarea „Bucovina”, una dintre primele abordări ale istoriei acestei zone”, a fost scrisă de Silvestru Morariu), începuturile publicisticii bucovinene (a colaborat, încă de la apariţia primului număr, în 1843, la „Calendariul pentru Bucovina” şi la toate publicaţiile ulterioare), începuturile şcolii româneşti (Morariu a scris multe manuale şcolare, chiar şi o „Aritmetica pentru a doua şi a treia clasă a şcoalelor naţionale din Bucovina”), Dieta Bucovinei, Biserica ortodoxă din Bucovina, Revista „Candela”, Tipografia arhidiecezană, Societatea „Academia Ortodoxă” etc. şi, nu în ultimul rând, despre opera scrisă a lui Silvestru Morariu Andrievici, care cuprinde şi 28 de remarcabile lucrări teologice.
„Vorbirea minţii cu Dumnezeu”
În condiţiile în care şi „parola veacului nostru este cultura”, cum zicea mitropolitul Silvestru, sau măcar ar trebui să fie, cartea „Silvestru Morariu Andrievici”, de Constantin Hrehor, dincolo de caracterul ei de monografie, prin care ni se restituie un om şi o epocă, este o carte despre un om mare, scrisă de un alt om mare, dimensiunea preotului-poet-prozator-filosof-cărturar de la Grăniceşti fiind dată de cărţile „Portret cu fructe”, „Târziu înclinat”, „Ninsori providenţiale”, „Păstorul viziunilor”, „Pseudonimele îngerilor”, „Privirea zidită”, „Mierea din drumul pelinului”, „Iarba din roata amurgului”, „Tămâie şi exil”, „Pianul înzăpezit”, „Muntele mărturisitor”, „Cheile împărăţiei”, „Lup fără haită”, cărţi care definesc, în fond, rostul artei, în viziunea lui Constantin Hrehor, acela de a fi „vorbirea minţii cu Dumnezeu”.
