Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 27 nov 2007 - Anul XII, nr. 283 (3654)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Analiză

"Empatie" prezidenţială şi "apatie" populară

Deşi preşedintele Traian Băsescu a pretins constant că este cutia de rezonanţă a neamului, rezultatele referendumului îl readuc la statura reală de cornet acustic al propriului interes politic.

La 19 mai 2007, în Piaţa Universităţii, după ce fusese "graţiat" de popor, Băsescu a descifrat sensul sufragiului cetăţenilor, susţinând – nici mai mult nici mai puţin – decât că aceştia doresc amendarea Constituţiei, introducerea votului uninominal şi … adoptarea legilor securităţii.

Probabil, numai parapsihologia poate da seama despre abilităţile extrasenzoriale ale şefului statului. Oricum, este mai puţin important prin ce mijloace oculte i s-au revelat lui Băsescu informaţiile despre dorinţele ascunse ale românilor, contează însă că acestea nu s-au adeverit.

Ba dimpotrivă! Pentru prima dată în cariera sa de politician, Băsescu este umilit la urne. În van a încercat domnia sa să explice, după aflarea rezultatelor, că legea privind referendumul este "strâmbă" şi "inechitabilă", pentru că nu ţine cont de opţiunea "nucleului de circa 30% dintre cetăţenii cu drept de vot, interesaţi de politică".

La 20 octombrie 2003, pe atunci primarul Capitalei, Băsescu punea absenteismul masiv al bucureştenilor la plebiscitul pentru modificarea legii fundamentale pe seama unei mai bune informări a acestora, lucru ce i-a determinat să pedepsească "corupţia la nivel înalt", iar nu Constituţia.

"Bucureştenii sunt mai bine informaţi. Ei n-au pedepsit Constituţia, ci corupţia la nivel înalt, i-au pedepsit pe Adrian Năstase, pe Ion Iliescu şi pe toţi miniştrii şi secretarii de stat. Au pedepsit aroganţa unei puteri pe care o văd în fiecare zi cum se manifestă", a spus atunci Băsescu.

Mai mult, el susţinea faptul că patriotismul "nu se măsoară în numărul de voturi", ci în respectul pentru lege, în corectitudine şi în a avea o atitudine responsabilă faţă de un act politic.

Ei bine, pe cine au pedepsit acum bucureştenii?

Este amuzant că Băsescu a ajuns la vorba "bătrânului edec", gândindu-se deja la validarea scrutinului indiferent de prezenţa la vot.

La 21 octombrie 2003, edilul tuna împotriva lui Iliescu pe care îl acuza că "n-a înţeles încă esenţa democraţiei", care presupune tocmai pronunţarea a cel puţin jumătate plus unu din electoratul cu drept de vot. "Mâine-poimâine o să spună că numai PSD este suficient. România are nevoie să i se garanteze democraţia prin participarea majorităţii", clama Băsescu.

Iată că, după primul Stalingrad electoral, Băsescu vrea, horribile dictu! să modifice iliescian legea pentru "nucleul dur" de cetăţeni interesaţi de politică.

Poate părea un paradox că românii au refuzat să se exprime, deşi doresc primenirea politicienilor şi uninominal. Însă aparenta lor apatie are un sens foarte clar: au înţeles ceea ce îi rămâne profund abscons şi misterios lui Liiceanu, respectiv care sunt mobilurile reale ale şefului statului.

Istoricul François Furet observa că unii oameni sunt meschini din motive generoase, iar alţii sunt generoşi din motive meschine. Românii au lepădat darul lui Băsescu nu pentru că nu tânjeau după el, ci pentru că au priceput că nu le este oferit cu inima deschisă.

Prin urmare, au respins nu uninominalul, ci pe Băsescu şi lupta lui isterică şi obsedantă împotriva "celor 322". Prin aceasta cetăţenii arată că îi acordă preşedintelui de facto al PD atâtea voturi câte merită în calitate de şef de partid, iar nu de "părinte al patriei", cum mimează uneori. Şi că nu fac distincţii fine între clasa politică depăşită şi Băsescu.

Invincibilul politician nu a fost bătut de vreun rival mai inspirat sau mai carismatic. Şi nici n-a eşuat pentru că nu a avut acces la televiziuni. Ci din cauza sictirului românesc al fiinţei. Pur şi simplu, poporul nu a mai vrut să-i dea TOT lui Băsescu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului "Empatie" prezidenţială şi "apatie" populară.
 Vizualizări articol: 361 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
"Empatie" prezidenţială şi "apatie" populară0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din National

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei