Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 16 sep 2013 - Anul XVIII, nr. 215 (5422)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Kylie Minogue va juriza emisiunea-concurs "The Voice UK" produsă de BBC

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue va face parte din juriul ediţiei de anul viitor a emisiunii-concurs "The Voice UK", produsă şi difuzată de BBC.

Alţi doi membri ai juriului vor fi Tom Jones şi will.i.am, care vor reveni în calitatea lor de membri ai juriului, pentru cel de-al treilea sezon al acestei emisiuni, au confirmat miercuri reprezentanţii televiziunii BBC, informează hollywoodreporter.com.

"Cântăreaţa Kylie Minogue, recompensată cu Grammy, a avut vânzări de peste 68 milioane de discuri pe plan mondial şi a primit Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse industriei muzicale", a anunţat BBC într-un comunicat. "Cu 10 turnee mondiale, 11 albume de succes şi peste 50 de piese de succes pe plan internaţional, Kylie Minogue va putea să îşi folosească experienţa pentru a găsi şi a ghida viitoarele talente muzicale", se afirmă în acelaşi comunicat.

"Sunt foarte încântată de faptul că voi face parte din juriul emisiunii «The Voice UK». Îmi place conceptul acestui show şi am fost o telespectatoare fidelă a primelor două ediţii ale concursului. Căutarea de tinere talente reprezintă un aspect important pentru industria muzicală, iar «The Voice UK» ne oferă tuturor şansa de a juca un rol în acest proces. Dacă voi fi competitivă? Probabil mult mai mult decât îmi imaginez chiar eu! Urmăriţi-ne!", a declarat la rândul ei cântăreaţa australiană.

Primul sezon al show-ului "The Voice UK" a devenit învingător în lupta pentru audienţe cu principalul său competitor, emisiunea "Britain's Got Talent" creată de Simon Cowell, însă a înregistrat audienţe mai mici în sezonul al doilea, obligându-i astfel pe producătorii săi să schimbe componenţa juriului şi să aducă formatului emisiunii o serie de modificări.

Cântăreţii Jessi J şi Danny O'Donoghue au părăsit juriul celui de-al doilea sezon al emisiunii. Cel de-al patrulea membru al juriului de la "The Voice UK" va fi anunţat în curând, au precizat, miercuri, reprezentanţii postului BBC.

Kylie Minogue, în vârstă de 44 de ani, şi-a început cariera ca actriţă cu un rol în serialul australian "Neighbours". După succesul primelor două single-uri, "Locomotion" - care a staţionat pe primul loc în topul australian timp de şapte săptămâni - şi "I Should Be So Lucky" - care a impus-o în topurile din lumea întreagă - Kylie a ales să se concentreze exclusiv asupra muzicii. Hituri precum "Where the Wild Roses Grow", în duet cu Nick Cave, "Spinning Around", "Kids", în duet cu Robbie Williams, "On a Night Like This", "Can't Get You Out of My Head", "In Your Eyes", "Love At First Sight", "Come Into My World", "Slow" şi "I Believe in You" i-au adus lui Kylie vânzări de peste 60 de milioane de albume în întreaga lume, numeroase premii, precum şi o poziţie de top în rândul celor mai apreciate artiste de pe scena muzicii pop.

Artista a inclus şi România în cadrul celui mai recent turneu al său, KYLIEX2008, ea concertând la Bucureşti în 2008.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Kylie Minogue va juriza emisiunea-concurs "The Voice UK" produsă de BBC.
 Vizualizări articol: 871 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Kylie Minogue va juriza emisiunea-concurs "The Voice UK" produsă de BBC0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei