Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 23 aug 2013 - Anul XVIII, nr. 195 (5402)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în "Macbeth"

Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în ecranizarea piesei de teatru "Macbeth", de William Shakespeare, în care actriţa franceză îl va avea ca partener pe Michael Fassbender.

Filmul, care va fi produs de compania See Saw Films, va fi regizat de cineastul Justin Kurzel, regizorul peliculei "Snowtown", pe baza unui scenariu scris de Todd Louiso şi Jacob Koskoff, informează bbc.co.uk.

Acest proiect este descris de presa de specialitate ca o "adaptare energică şi modernă a unei poveşti care nu are vârstă".

Producţia va începe la sfârşitul acestui an, iar filmările vor debuta în ianuarie 2014, în Marea Britanie.

Remarcabila interpretare a artistei franceze Marion Cotillard din filmul "La vie en rose/ La Môme" a fost salutată printr-o ploaie de recompense, inclusiv premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, primit în 2008. Marion Cotillard s-a aflat pe afişul a două filme cu mare succes de casă în 2010 - "Începutul/ Inception", de Christopher Nolan, şi "Les Petits mouchoirs", de Guillaume Canet.

De asemenea, actriţa franceză a fost văzută pe marile ecrane în lungmetrajul "Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris", de Woody Allen, care a deschis ediţia din 2011 a Festivalului de la Cannes. Cel mai recent film al ei, "De Rouille et d'Os", de Guillaume Canet, a fost prezentat la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes. Marion Cotillard a jucat şi în cel mai recent film din seria "Batman", intitulat "Cavalerul negru: Renaşterea/ The Dark Knight Rises", regizat de Christopher Nolan.

Michael Fassbender, născut pe 2 aprilie 1977, este unul dintre cei mai apreciaţi actori din generaţia tânără de la Hollywood, şi devenit cunoscut graţie rolului locotenentului Archie Hicox din filmul "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds" (2009), regizat de Quentin Tarantino. Printre alte producţii în care s-a făcut remarcat se numără lungmetrajele "Jane Eyre" (2011), "300 - Eroii de la Termopile" (2007), drama "Fish Tank" (2009) şi cele două pelicule tulburătoare regizate de Steve McQueen - "Foame/ Hunger" (2008) şi "Shame" (2011) -, dar şi serialul de televiziune "Hex". Actorul irlandez a început să joace în ultimii ani şi în filme SF realizate cu bugete mari de producţie, precum "X-Men: Cei Dintâi/ X-Men: First Class" - în care a interpretat rolul Magneto -, şi "Prometheus".

"Macbeth" este o tragedie scrisă de William Shakespeare în anul 1606. Prima reprezentaţie atestată a avut loc în aprilie 1611, la teatrul Globe din Londra. Personajele reale care au inspirat această piesă sunt regii Macbeth, Duff şi Duncan, menţionaţi în cronicile Holinshed (1587).

Piesa este considerată una dintre dintre cele mai întunecate şi mai puternice tragedii din universul teatrului mondial. Cu o acţiune plasată în Scoţia, "Macbeth" vorbeşte despre efectele psihologice şi politice corozive care apar atunci când protagonistul ei, lordul scoţian Macbeth, alege calea răului pentru a-şi împlini ambiţiile politice şi pentru a-şi domoli setea pentru putere. El comite regicid pentru a deveni rege, iar apoi decăderea lui morală continuă cu o domnie marcată de teroare şi de crime, comise pentru a rămâne la putere, împingând în cele din urmă ţara spre război civil. La final, Macbeth pierde toate acele lucruri care făceau ca viaţa lui să aibă un sens şi un scop, înainte de a muri el însuşi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în "Macbeth".
 Vizualizări articol: 645 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în "Macbeth"0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei