Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 11 mar 2013 - Anul XVIII, nr. 57 (5264)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Cezar va reprezenta România la Eurovision 2013

 

Cezar va reprezenta România la Eurovision Song Contest de la Malmo din Suedia, cu piesa "It's my life", compusă de Cristian Faur, câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a concursului Eurovision, care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la TVR.

Cezar (Cezar Ouatu, supranumit "Cezar The Voice") a obținut un total de 20 de puncte, de la juriu și de la public, în urma unei lupte foarte strânse cu trupa Electric Fence şi cu Luminiţa Anghel.

Cezar va intra în a doua semifinală a concursului Eurovision, care se va desfăşura pe 16 mai, la Malmo, în Suedia. Finala internaţională a concursului Eurovision va avea loc pe 18 mai şi va putea fi urmărită, de asemenea, la TVR.

Melodia "It's my life", care va reprezenta România la Malmo, a fost aleasă în urma punctajului primit de la juriul de specialitate (50%) şi prin televoting (50%).

În urma televotului, pe primele trei locuri s-au clasat: Cezar (12 puncte), Casa Presei (10 puncte) şi Luminiţa Anghel (8 puncte).

După notarea juriului, primele trei locuri au fost ocupate de: Electric Fence (12 puncte), Luminiţa Anghel (10 puncte) şi Cezar (8 puncte).

Astfel, în urma adunării punctajelor, clasamentul a fost următorul: Cezar (20 de puncte), Electric Fence (19 puncte) şi Luminiţa Anghel (18 puncte).

 

Cezar a dedicat prestaţia sa familiei şi publicului

În urma preselecţiei, în selecţia naţională a Eurovision au intrat: Casa Presei - "Un refren", Narcis Iustin Ianău - "Seven", Freestay - "Criminal Mind", Elena Cârstea Muttart - "Spinning", Luminiţa Anghel - "Unique", Ovidiu Anton - "Run away with me", Cezar - "It's my life", Cristian Prăjescu - "The best thing in life is to love", Electric Fence - "Emilia", Al Mike feat. Renee Santana - "What is love", Tudor Turcu - "Hello" şi Andrei Leonte - "Paralyzed".

Juriul selecţiei naţionale a Eurovision a fost format din George Natsis (preşedinte), Alexandra Cepraga, Eduard Cîrcotă, Crina Mardare, Andrei Tudor, Ştefan Naftanailă şi Mihai Ogăşanu.

Cezar a dedicat prestaţia sa familiei şi publicului. "Voi cânta pentru voi, pentru tatăl meu care nu mai este printre noi, dar care cu siguranţă zâmbeşte în colţul gurii de undeva de acolo sus, pentru mama mea, pentru toţi cei care mă iubesc şi pe care îi iubesc!", a scris Cezar pe contul său oficial de Facebook, înainte de începerea finalei naţionale a concursului Eurovision.

După aflarea votului publicului, Cezar a spus că de trei săptămâni trăieşte un vis. "Nu vă voi dezamăgi. Doamne ajută (...) Îi respect pe toţi concurenţii mei. I-am respectat din prima clipă. Îi iubesc, m-au inspirat piesele lor (...) Aşa a vrut Dumnezeu şi, chiar dacă pe nimeni nu interesează, o persoană importantă acolo sus - tata - mă iubeşte", a spus Cezar după aflarea votului final.

După încheierea finalei naţionale, în emisiunea "DOPO Eurovision", difuzată în direct la TVR 1, Cezar a spus: "Vreau să le mulţumesc tuturor concurenţilor. Îi felicit pe toţi. Cred că toţi am învins. Acum publicul a votat, juriul a votat, pentru mine chiar e un vis. Dar, de la început am simţit nişte energii. Aş vrea să ne bucurăm toţi pentru România, nu să o luăm personal, ci să ne bucurăm că poate România o să facă un pas mai mare pe viitor şi să intre în primii doi".

Compozitorul Andrei Tudor, care a făcut parte din juriu şi care i-a dat punctajul maxim lui Cezar (12 puncte), a spus că a avut patru piese între preferatele lui. "Cred că toate patru ne-ar fi reprezentat foarte bine. Din păcate a trebuit să le clasez cumva şi aşa le-am văzut eu şi cred că el (Cezar, n.r.) va face o figură foarte foarte bună în faza internaţională şi, la fel, Cristi (Cristian Faur, n.r.) este cel care a obţinut locul al treilea la Eurovision cu Luminiţa Anghel (la Kiev, în 2005, n.r.). Cred că e o reţetă de succes", a spus Andrei Tudor.

La rândul său, Cristian Faur, compozitorul piesei câştigătoare "It's my life", interpretată de Cezar, a spus că este foarte fericit şi a mulţumit juriului şi publicului. "Au fost voturi foarte multe din partea publicului pentru Cezar. Îi mulţumesc lui Andrei Tudor pentru că el este cel care mi l-a recomandat pe Cezar, ca să se ştie. Am întrebat de patru contratenori. Dacă vom intra mai sus cu o treaptă, pe podium, la Eurovision, o să i se datoreze şi lui Andrei", a spus Cristian Faur, care a avut în concurs şi piesa interpretată de Elena Cârstea ("Spinning").

La rândul său, Andrei Tudor a spus că i-a recomandat lui Cristian Faur mai mulţi artişti, pentru Eurovision, inclusiv pe Vladimir Catană, dar şi pe Narcis Iustin Ianău.

 

10 premii internaţionale la cele mai importante concursuri internaţionale de canto

Cezar Ouatu s-a născut în România, într-o familie de muzicieni, şi a început să studieze pianul la vârsta de 6 ani. S-a remarcat pentru talentul său muzical şi a absolvit Liceul de Artă "Carmen Sylva" din Ploieşti. La 20 ani şi-a descoperit vocea, respectiv timbrul unic şi special. A absolvit cu notă maximă secţia canto clasic la Conservatorul "Giuseppe Verdi" din Milano, una dintre cele mai importante şcoli de muzică din lume, potrivit site-uluihttp://eurovision.tvr.ro.

A câştigat peste 10 premii internaţionale la cele mai importante concursuri internaţionale de canto de la Barcelona, Dresda, Milano, Monaco, San Marino. Are o carieră de peste 10 ani în lumea operei internaţionale, cu spectacole în cele mai importante săli şi teatre din lume.

Cezar a decis în decembrie 2012 să abordeze genul pop opera, îmbinând genul opera cu cel pop opera pe aceeaşi scenă, într-un concept inovativ şi original pe plan mondial.

În acest an, pe lângă participarea la Eurovision, Cezar are în plan două colaborări internaţionale de anvergură, cu tenorul italian Andrea Bocelli şi cu soprana română Angela Gheorghiu. Tot în 2013, Cezar va lansa un single scris special pentru el de legendarul muzician Vangelis.

Selecţia naţională pentru Eurovision a fost prezentată de interpreţii Paula Seling, Andreea Bănică şi Ovi şi actorul Marius Rizea. Gazdele din camera verde au fost Oana Vlădescu şi Toader Păun.

Invitata specială a finalei naţionale a Eurovision a fost Alyona Lanskaya, din Belarus, care s-a calificat la concursul european din acest an cu piesa "Solayoh". Totodată, telespectatorii s-au putut bucura de un minirecital susţinut de Paula & Ovi şi de o melodie interpretată de Andreea Bănică.

 

Finala din 2013 Eurovision va avea loc pe 18 mai

Trofeul Euroviosion 2013 a fost realizat şi anul acesta de către designerul Alexandru Ghilduş.

Finala din 2013 a concursului de muzică Eurovision va avea loc pe 18 mai, la Malmo, după victoria din 2012 a interpretei Loreen, cu piesa "Euphoria".

Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU) - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa -, care se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956.

European Broadcasting Union este o asociaţie cu sediul central la Geneva, cunoscută în special pentru organizarea competiţiei Eurovision. EBU reuneşte în prezent 74 de televiziuni din 56 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Din EBU face parte şi Televiziunea Română.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi -Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de MihaiTrăistariu.

Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului, unde a concurat cu piesa "Zaleilah".

Eurovision este transmis în Europa, Australia, Canada, Egipt, Asia şi Statele Unite. Anul trecut, finala a avut o audienţă record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numărul celor care au urmărit atât finala, cât şi semifinalele a fost de aproximativ 114,5 milioane, potrivit EBU.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cezar va reprezenta România la Eurovision 2013.
 Vizualizări articol: 953 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cezar va reprezenta România la Eurovision 20130.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei