Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 24 iul 2012 - Anul XVII, nr. 170 (5075)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Un an de la decesul lui Amy Winehouse: vânzări postume de 1,7 milioane de copii

Albumele cântăreţei britanice Amy Winehouse s-au vândut în circa 1,7 milioane de copii, au dezvăluit reprezentanţii Official Charts Company - compania care alcătuieşte topurile muzicale britanice -, luni, în ziua în care se împlineşte exact un an de la tragica dispariţie a artistei.

Albumele cântăreţei Amy Winehouse au revenit în topurile de specialitate la scurt timp după moartea artistei, pe 23 iulie 2011, iar discul "Back to Black" a ajuns chiar pe prima poziţie, la o săptămână de la dispariţia ei.

Official Charts Company a anunţat, luni, că fanii cântăreţei au cumpărat în ultimul an 1,2 milioane de copii ale celor trei albume lansate de Amy Winehouse şi 500.000 de copii ale single-urilor sale, potrivitorange.co.uk.

"Mulţi dintre noi îşi vor aminti pentru totdeauna unde se aflau în momentul în care cu toţii am aflat îngrozitoarea veste despre moartea cântăreţei Amy Winehouse, în urmă cu exact un an. Faptul că fanii au cumpărat de atunci albumele ei într-un număr atât de mare demonstrează cât de mult era apreciată Amy de publicul britanic", a declarat Martin Talbot, directorul Official Charts Company.

Tatăl cântăreţei, Mitch Winehouse, le-a mulţumit fanilor pentru mesajele lor de încurajare, printr-un mesaj postat pe Twitter, luni, pentru a marca această comemorare: "Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele frumoase pe care mi le-aţi trimis. Tuturor ne este îngrozitor de dor de Amy, dar munca ei, ca şi a noastră, va continua. Viaţă veşnică, Amy!".

Amy Winehouse, supranumită diva trash a muzicii soul, a murit pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, după ce s-a confruntat mulţi ani cu dependenţa de alcool şi de droguri. Moartea ei a fost una "accidentală" - potrivit rezultatelor anchetei făcute de poliţie -, fiind cauzată de abuzul de alcool.

Fanii şi criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care îi caracterizau muzica. Un alt avantaj al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare - muzica pe care a scris-o este, fără excepţie, profund personală, de o candoare brutală. Cele două discuri lansate în timpul vieţii sale, "Frank" şi "Back to Black" - recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. Lansat în 2006, "Back to Black" a devenit, după moartea divei, cel mai bine vândut album al secolului al XXI-lea, în Marea Britanie. Acel record a fost la rândul lui doborât, în decembrie 2011, de albumul "21" al cântăreţei Adele. Cel de-al treilea album de studio al lui Winehouse, intitulat "Lioness: Hidden Treasures", a fost lansat postum, pe 2 decembrie 2011, de casa de discuri Island Records.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un an de la decesul lui Amy Winehouse: vânzări postume de 1,7 milioane de copii.
 Vizualizări articol: 525 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Un an de la decesul lui Amy Winehouse: vânzări postume de 1,7 milioane de copii0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei