Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 4 nov 2010 - Anul XV, nr. 260 (4551)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Rapperul Jay-Z vrea să candideze la preşedinţia SUA peste opt ani

Rapperul american Jay-Z a declarat, într-un interviu recent, că ar putea să candideze la preşedinţia Statelor Unite ale Americii peste opt ani, informează femalefirst.co.uk.

Muzicianul consideră că ar putea să se descurce foarte bine în calitate de lider al SUA, împreună cu viitoarea primă doamnă, soţia sa, Beyonce Knowles.

"Daţi-mi o şansă. Poate că peste opt ani voi deveni preşedinte", a declarat Jay-Z.

Rapperul american a declarat că îşi doreşte să intre în politică, mărturisind că nu este dezamăgit de actualul preşedinte american Barack Obama, în ciuda faptului că partidul din care acesta provine - Partidul Democrat - a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor din Statele Unite, după victoria republicanilor la alegerile legislative de marţi, 2 noiembrie.

Într-un interviu acordat BBC Newsbeat, muzicianul american a declarat: "Pentru a putea să judeci corect pe cineva, trebuie să ţii cont de condiţiile pe care acea persoană le-a moştenit. El (Barack Obama, n.r.) a moştenit cea mai slabă perioadă a economiei noastre, război. E o perioadă oribilă din istoria Americii. Deşi cred că el ar putea să rezolve aceste probleme, nu cred însă că el e Dumnezeu. E doar un om. Are nevoie de timp pentru a rezolva problemele. Pentru a reuşi să ai succes şi pentru a îndeplini acel vis, trebuie să treci prin urcuşuri şi coborâşuri. Au trecut doar doi ani de când e preşedinte".

Jay-Z s-a întâlnit deja cu preşedintele Barack Obama, după victoria acestuia în alegerile prezidenţiale din urmă cu doi ani, şi a luat masa împreună cu fostul preşedinte american Bill Clinton.

Jay-Z, un mogul din muzica hip-hop, a crescut într-un cartier sărac şi rău famat din New York. El a declarat că este "uluitor" faptul că liderii politici americani ştiu cine este Jay-Z.

"E de necrezut, deoarece viaţa lor e atât de diferită de cea a oamenilor de unde provin eu. Noi eram acei copii ignoraţi de toţi politicienii. Nu dispuneam de numărul de voturi pentru a impune un anumit politician într-o circumscripţie electorală, iar noi credeam că indiferent de persoana care ocupa acea funcţie, vieţile noastre nu aveau cum să se schimbe. Nimeni dintre noi nu mergea să voteze. Pentru mine, să te întâlneşti cu Obama şi să iei masa cu Bill Clinton e ceva uimitor. E uluitor, deoarece eu provin dintr-o altă lume. Eram ignoraţi de politicieni şi, în general, de toată America", a explicat Jay-Z.

Jay-Z, pe numele său real Shawn Carter, soţul cântăreţei Beyonce, este cel mai bogat artist hip-hop din lume, potrivit revistei Forbes, cu o avere estimată, în 2009, la peste 500 de milioane de dolari. Jay-Z a vândut peste 40 de milioane de discuri pe plan mondial şi a fost recompensat cu 10 premii Grammy.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Rapperul Jay-Z vrea să candideze la preşedinţia SUA peste opt ani.
 Vizualizări articol: 411 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Rapperul Jay-Z vrea să candideze la preşedinţia SUA peste opt ani0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei