Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 15 oct 2010 - Anul XV, nr. 243 (4534)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Angelina Jolie împiedicată să filmeze în Bosnia: surpriză şi furie la Sarajevo

Anularea autorizaţiei de filmare în Bosnia a debutului Angelinei Jolie în regia de lungmetraj a creat nemulţumire în rândul fanilor acesteia, care se bucurau de venirea celebrei actriţe în ţara lor, informează AFP.

"Unde se opreşte logica, începe Bosnia", titra pe prima pagină ziarul bosniac Oslobodjenje.

"Credeţi sau nu, ministrul a interzis filmarea peliculei Angelinei Jolie", scrie şi cotidianul Dnevni List.

La rândul său, regizoarea bosniacă Jasmila Zbanic, al cărei film, "Grbavica", a câştigat Ursul de Aur la Berlin, în 2006, a spus că gestul autorităţilor este unul "primitiv şi totalitar".

Autorităţile bosniace au anulat, miercuri, autorizaţia de filmare pentru un lungmetraj regizat de Angelina Jolie - o poveste de dragoste din timpul războiului din Bosnia -, în urma protestelor unei asociaţii de femei care au fost violate în timpul acestui conflict, potrivit AFP.

Potrivit postului de radio naţional (BHR1), ministrul Culturii al Federaţiei croato-musulmane, Gavrilo Grahovac, a revenit asupra unei decizii luate deja de ministerul său, prin care echipa lungmetrajului era autorizată să filmeze scene în regiunea de la Sarajevo şi Zenica (centrul Bosniei).

Potrivit presei locale, filmul prezintă povestea de dragoste dintre o musulmană violată şi atacatorul său, un sârb.

"Nu mai dispun de autorizaţia de filmare în Bosnia-Herţegovina. Vor avea autorizaţie dacă ne vor trimite un scenariu cu o poveste care să nu fie cea pe care o ştim acum, potrivit spuselor unor persoane care au citit scenariul", a spus Grahovac.

Potrivit publicaţiei Variety, filmul prezintă o simplă poveste de dragoste dintre un sârb şi o bosniacă, la începutul războiului şi influenţa conflictului asupra relaţiei lor.

O actriţă din Bosnia, Zana Marjanovic, angajată pentru a juca rolul principal, a declarat că este vorba de o "poveste de dragoste care are loc în timpul războiului din Bosnia" şi "nu promovează opinii politice".

"Nu putem împiedica filmarea în altă parte, dar putem să ne exprimăm totuşi dezacordul faţă de realizarea unui film care nu prezintă un adevăr şi care răneşte un număr mare de victime", spune Grahovac.

Actriţa americană a început deja filmările, în calitate de regizoare, în Ungaria, şi aştepta să continue lucrul, în noiembrie, în Bosnia.

"Este o minciună. Între miile de mărturii ale femeilor violate în timpul războiului, nu există nici una care să prezinte o poveste de dragoste între victimă şi călăul ei", a declarat Bakira Hasecic, preşedinta asociaţiei "Femei victime ale războiului" din Sarajevo.

Angelina Jolie, în vârstă de 35 de ani, este totodată producătoarea şi scenarista acestui film cu care debutează ca regizor.

Actriţa a anunţat că va regiza şi va juca într-un film a cărui acţiune se petrece în timpul războiului din Bosnia (1992 - 1995), într-o declaraţie dată publicităţii, în luna august, de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU (ICNUR), organizaţie pentru care Jolie este ambasadoare a bunăvoinţei.

Angelina Jolie este una dintre actriţele cel mai bine plătite de la Hollywood, cu venituri de 20 de milioane de dolari câştigate în ultimele 12 luni, potrivit revistei Forbes. Actriţa, care a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din "Schimbul/ Changeling", regizat de Clint Eastwood, are o relaţie de mai mulţi ani cu actorul Brad Pitt, alături de care a şi jucat în "Dl. & Dna. Smith". Jolie a devenit celebră graţie rolului principal din franciza "Lara Croft", a jucat în multe producţii cu succes la public, dar a câştigat şi premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din "Tinereţe furată/ Girl, Interrupted".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Angelina Jolie împiedicată să filmeze în Bosnia: surpriză şi furie la Sarajevo.
 Vizualizări articol: 482 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Angelina Jolie împiedicată să filmeze în Bosnia: surpriză şi furie la Sarajevo0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei