Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 28 iul 2010 - Anul XV, nr. 175 (4466)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Wyclef Jean ar putea candida la preşedinţia statului Haiti

Cântăreţul Wyclef Jean, fostul membru al grupului Fugees, ar putea candida la preşedinţia statului Haiti, se afirmă într-un comunicat emis de familia artistului, informează dailymail.co.uk.

După ce actualul preşedinte haitian Rene Preval l-a desemnat pe Wyclef Jean, în 2007, ambasador onorific al acestui stat din Caraibe, în presa internaţională au apărut numeroase speculaţii despre înscrierea artistului în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2010.

Într-un e-mail adresat mai multor reporteri, familia cântăreţului afirmă că "angajamentul lui Wyclef pentru ţara lui natală şi pentru locurile în care a copilărit este nemărginit, iar el va fi întotdeauna cel mai mare suporter al insulei, indiferent dacă va face parte sau nu din viitorul guvern".

"Dacă va lua această decizie, presa va fi anunţată imediat", se afirmă în acelaşi comunicat.

Purtătoarea de cuvânt a muzicianului a confirmat autenticitatea mesajului.

Preşedintele haitian Rene Preval nu se va prezenta la aceste alegeri, el nemaiavând dreptul de a candida pentru un nou mandat prezidenţial.

Wyclef Jean, în vârstă de 37 de ani, s-a născut într-o suburbie a capitalei Port-au-Prince, însă a părăsit Haiti - considerat cel mai sărac stat din emisfera nordică - şi a crescut în cartierul Brooklyn din New York (SUA).

Însă pentru a se putea înscrie în cursa pentru preşedinţie, Wyclef Jean va trebui să dovedească că a locuit în Haiti în ultimii cinci ani, că deţine o proprietate în această ţară şi că nu a fost cetăţean al altui stat.

Muzicianul şi-a anunţat recent intenţia de a se implica în viitoarele alegeri, care vor avea loc pe 28 noiembrie, însă nu neapărat în postura de candidat.

"Dacă am intenţii politice? În acest moment, nu. Însă am înfiinţat o asociaţie - se numeşte «Face a Face, Face to Face». Vrem să încurajăm populaţia tânără să meargă la vot", a declarat Wyclef Jean.

Cântăreţul a fost implicat în ultimii ani în numeroase campanii de strângere de fonduri pentru asociaţia umanitară pe care a înfiinţat-o, Yele Haiti Foundation.

Această fundaţie a fost puternic criticată în ultimele luni din cauza unor nereguli financiare comise de conducerea ei, după seismul din 12 ianuarie care a devastat Haiti. Presa a aflat că fundaţia i-a plătit lui Wyclef Jean anumite sume pentru ca el să cânte în cadrul unor evenimente de caritate şi a cumpărat spaţiu publicitar la câteva posturi de televiziune la care muzicianul este coacţionar. După apariţia în presă a acestor informaţii, fundaţia a angajat imediat o altă firmă de contabilitate.

Wyclef Jean, care a declarat că a votat pentru Rene Preval în 2006, nu va avea deloc un drum uşor în calitate de candidat la preşedinţie, alegătorii din Haiti fiind de regulă foarte greu de satisfăcut şi apelând adeseori la violenţă.

Câteva zeci de candidaţi se vor înscrie în cursa prezidenţială până la expirarea termenului de depunere a candidaturilor - 7 august.

Oponenţii lui Rene Preval au ameninţat deja că vor bloca organizarea scrutinului din 28 noiembrie dacă nu va înlocui actualul Consiliul electoral, aprobat de preşedinte. Oricine va ieşi câştigător la scrutinul din noiembrie va avea sarcina uriaşă de a reconstrui o ţară devastată de cutremurul din luna ianuarie. Haiti nu mai are o economie funcţională de câteva decenii, iar preşedinţii acestui stat arareori au reuşit să îşi ducă la termen mandatul de cinci ani, fiind de cele mai multe ori obligaţi să renunţe la funcţia prezidenţială, asasinaţi sau declarându-se ei înşişi "preşedinte pe viaţă".

Wyclef Jean, fost membru al grupului hip-hop The Fugees, merge regulat în ţara sa natală în calitate de ambasador al bunăvoinţei şi a lansat în 2008 şi un program de combatere a foametei, cu sprijinul Programului Alimentar Mondial (PAM), al Fundaţiei panamericane şi al unei companii de telefonie mobilă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Wyclef Jean ar putea candida la preşedinţia statului Haiti.
 Vizualizări articol: 408 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Wyclef Jean ar putea candida la preşedinţia statului Haiti0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei