Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 13 iul 2010 - Anul XV, nr. 162 (4453)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Leona Lewis a vizitat rezervaţia de urşi de la Zărneşti

Cântăreaţa britanică Leona Lewis a vizitat, sâmbătă, rezervaţia de urşi de la Zărneşti, judeţul Braşov, unde a petrecut aproximativ două ore şi s-a interesat de istoricul sanctuarului şi de animalele care sunt îngrijite acolo.

Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni, care administrează rezervaţia Libearty de la Zărneşti, a declarat, ieri, corespondentului MEDIAFAX că vedeta britanică a venit la Zărneşti într-o vizită privată şi nu a vrut să mediatizeze evenimentul, însă a promis că va promova rezervaţia, de care s-a declarat extrem de încântată.

"A fost o vizită privată şi nu a vrut să facă un eveniment public. A sosit sâmbătă, la ora 12.00, şi a stat aproximativ două ore. A fost foarte încântată de tot ce a văzut la noi, pentru că este o mare iubitoare de animale şi a fost curioasă să afle despre istoricul rezervaţiei. E pasionată de natură şi de protecţia naturii şi a vrut să promoveze sanctuarul", a spus Lapis.

După vizita de la Zărneşti, unde a fost însoţită de agentul ei şi de Victor Watkins, de la World Society for the Protection of Animals (WSPA), Leona Lewis a petrecut o noapte la un hotel din Braşov, apoi, duminică, s-a îndreptat spre Bucureşti.

Lapis a declarat că vizita vedetei britanice este foarte importantă pentru rezervaţia de la Zărneşti, deoarece aceasta aduce un capital extraordinar de imagine în vederea promovării sanctuarului.

"Starurile care vin şi văd rezervaţia nu participă cu bani, dar e foarte important că, având un nume şi o imagine, fac multă publicitate. Am mai avut vizite importante ale unor vedete, precum Pierre Brice sau Natalie Imbruglia, anul trecut. De exemplu, când a venit Pierre Brice şi a luat un câine din România, s-au mai făcut, imediat în perioada următoare, încă 100 de adopţii", a adăugat preşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni.

Leona Lewis a venit în România după ce a încheiat un turneu european şi a decis ca ultimele două zile să şi le petreacă în ţara noastră, ea ţinând în mod special să viziteze rezervaţia de urşi, potrivit presei britanice.

"Când am auzit despre viaţa pe care o au urşii captivi din întreaga lume, am fost şocată. După toate traumele pe care le-au suferit, nu este posibil să fie eliberaţi direct în sălbăticie. Aşa că i-am întrebat pe cei de la WSPA dacă pot vizita o rezervaţie de urşi pentru a vedea cu ochii mei cum sunt îngrijiţi urşii după ce au fost salvaţi", a spus Leona Lewis, citată de presa britanică.

Leona Lewis, în vârstă de 25 de ani, a devenit un star internaţional odată cu câştigarea concursului britanic "The X Factor", în 2006. Cel de-al doilea single al său, "Bleeding Love", de pe albumul de debut "Spirit", s-a clasat pe locul întâi atât în topurile englezeşti, cât şi în cele americane, o performanţă care nu a mai fost realizată de o interpretă britanică din 1986 (Kim Wilde).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Leona Lewis a vizitat rezervaţia de urşi de la Zărneşti.
 Vizualizări articol: 470 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Leona Lewis a vizitat rezervaţia de urşi de la Zărneşti0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei