Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 19 ian 2010 - Anul XV, nr. 14 (4305)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Paul McCartney, la a treia căsătorie

Paul McCartney a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Nancy Shevell, care este cu 19 ani mai tânără decât fostul membru al trupei The Beatles, potrivit mai multor informaţii publicate, luni, în presa britanică, citate de dailymail.co.uk.
După o relaţie de peste doi ani, cuplul şi-a anunţat familiile şi prietenii că urmează să se căsătorească la o lună după finalizarea divorţului lui Nancy Shevell de Bruce Blakeman.
Nancy Shevell, o brunetă elegantă, l-a cunoscut pe Paul McCartney în urmă cu peste 20 de ani, în timpul unei vacanţe comune a celor două familii, însă cei doi au început să se întâlnească abia în 2008, după intens mediatizatul şi costisitorul divorţ al cântăreţului britanic de modelul Heather Mills.
Heather Mills a fost cea de-a doua soţie a lui Paul McCartney. Prima soţie a acestuia, Linda McCartney, a decedat în 1998 din cauza unui cancer.
Apropiaţii artistului britanic pot răsufla de această dată uşuraţi, deoarece tatăl lui Nancy Shevell, în vârstă de 48 de ani, are o avere estimată la 400 de milioane de dolari, iar ea nu pare interesată de averea starului. În plus, ea conduce o afacere de succes la New York.
"Nancy provine dintr-o familie avută de pe coasta de est, foarte asemănătoare celei din care provenea Linda şi este confortabil pentru toată lumea să ştie că ea nu urmăreşte banii lui Paul", a declarat o sursă pentru revista People.
Nancy Shevell a devenit vegetariană, precum Linda, femeia despre care Paul McCartney a spus în trecut că era "lumina vieţii" sale, şi s-a luptat cu cancerul mamar, la fel ca şi prima soţie a cântăreţului.
Familiile celor doi au declarat că sunt de acord cu apropiata căsătorie a acestora.
Designerul Stella McCartney, fiica în vârstă de 38 de ani a lui Paul McCartney, care s-a declarat împotriva căsătoriei tatălui ei cu Heather Mills, a acceptat-o însă pe Nancy Shevell şi i-a însoţit pe cei doi într-o vacanţă recentă în Caraibe.
Bunul prieten Ringo Starr, fostul toboşar al The Beatles, a declarat că este încântat de faptul că fostul său coleg de trupă şi-a găsit o nouă parteneră de viaţă. Ringo Starr a participat la petrecerea de Crăciun organizată de Nancy Shevell, care a câştigat totodată respectul şi aprecierea tuturor copiilor lui Paul McCartney.
Paul McCartney a format alături de John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr trupa Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Paul McCartney, la a treia căsătorie.
 Vizualizări articol: 451 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Paul McCartney, la a treia căsătorie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei