Câtăreaţa de origine canadiană, Avril Lavigne, se pregăteşte să divorţeze de Deryck Whibley, liderul trupei Sum41. După cum informează site-ul pipole.net, cei doi nu au mai fost văzuţi de foarte mult timp împreună. Potrivit unor surse apropiate cuplului, problemele au apărut la scut timp după căsătoria celor doi, în anul 2006, din cauza programului încărcat al solistei. Se pare că acesta este şi motivul pentru care cuplul a decis că este mai bine să se despartă. Potrivit surselor citate, Deryck încearcă să se consoleze cu petreceri şi multă băutură. De curând el a fost văzut într-un club din Los Angeles, ţinându-se de mână cu o altă femeie.