Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 29 nov 2024 - Anul XXIX, nr. 282 (8811)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9709 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7216 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Mesaj de Ziua Bucovinei

Gheorghe Flutur: „Bucovina a rămas și va rămâne și pe viitor unică în conștiințe pentru natură, istorie, sacralitate, armonie interetnică, modernitate și ospitalitate”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis, joi, un mesaj de Ziua Bucovinei, în care a subliniat faptul că această regiune istorică a României a rămas și va rămâne și în viitor unică în conștiințe pentru natură, istorie, sacralitate, armonie interetnică, modernitate și ospitalitate.

Gheorghe Flutur a amintit că în ziua de joi, 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți se întrunea Congresul reprezentanților populației din Bucovina, unde Iancu Flondor citea moțiunea de unire a Bucovinei cu Țara. „Mai exact unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României”, a spus Flutur.

El a ținut să facă o scurtă prezentare a zestrei Bucovinei din 1918, atunci când s-a unit cu Regatul României. „Bucovina avea circa 795.000 de locuitori, din care 38% ucraineni, 35% români, 13% evrei, 8% germani, 4,5% polonezi, 1,3% maghiari, 0,4% lipoveni. Avea 10 orașe și 6 târguri, populația urbană fiind de 24%. Cele mai mari orașe, Cernăuți – 85.000 de locuitori, Rădăuți – 16.600 de locuitori, Suceava - 11.300 de locuitori, Storojineț – 10.000 de locuitori, Câmpulung - 8.700 de locuitori, Siret – 7.800 de locuitori. Structura confesională: 68% ortodocși, 13% mozaici, 12% romano-catolici, 3,4% greco-catolici, 2,5% luterani. Învățământul. 95% din copiii din Bucovina de vârstă școlară frecventau o școală. Erau școlarizați 109.000 copii. Funcționau 564 de școli: 219 ucrainene, 190 românești, 97 germane, 15 poloneze, 4 maghiare și 35 mixte. În 1875 a apărut și Universitatea de la Cernăuți. Știutorii de carte la 1918 în Bucovina erau peste 46% din populația peste 10 ani. În Transilvania procentul era de 43,5%, în Basarabia 15,6%. Populația Bucovinei se ocupa 71% cu agricultura, 10% lucrau în industrie și meșteșuguri, 10% în comerț și transporturi și 9% în diverse servicii”, a arătat liderul PNL Suceava.

 

Flutur: „Bucovina rămâne țara munților semeți, a obcinilor domoale și a văilor Sucevei, Moldovei și Siretului”

În mesajul de joi, Gheorghe Flutur a prezentat și câteva date despre Bucovina de astăzi. „În domeniul educației învață peste 114.000 copii în 746 de școli, peste 90% din ele modernizate în ultimul timp. În domeniul infrastructurii, rețeaua de drumuri județene de aproape 1.200 de kilometri este modernizată în procent de peste 80%, la fel și la drumurile naționale. Iar recent s-a finalizat toată documentația de începere a lucrărilor pentru autostrada A7 Nord-Sud, Siret – Suceava – Pașcani. S-a finalizat și documentația pentru parte din autostrada Nordului, varianta ocolitoare Gura Humorului. Și se lucrează deja la Autostrada Iași – Târgu Mureș, care este în proximitatea sudică a județului Suceava și a Bucovinei”, a declarat Flutur.

El a amintit și de modernizarea Aeroportului ”Ștefan cel Mare”, care procesează peste 800.000 de pasageri anual, cu multe destinații interne și externe. „În domeniul sănătății s-a modernizat din temelii Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava. De asemenea, avem spitalul de oncologie și e pregătită construcția spitalului de copii. Se lucrează la modernizarea celorlalte spitale orășenești și municipale din județul Suceava. În domeniul turistic, brandul Bucovinei a fost pus pe harta lumii, Bucovina devenind o destinație turistică pe podium în ultimii ani. Avem peste 1.100 de unități de cazare turistică și peste 20.000 de locuri de cazare. Aș vrea să subliniez parteneriatul strâns între administrația publică județeană locală și Biserică. Relația Stat-Biserică a dus la realizarea mai multor edificii, consolidare, reparare și salvare. Vorbesc de Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Național al Bucovinei, Muzeul Ion Irimescu Fălticeni, Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc. Muzeul Holocaustului de la Siret, Muzeul Etnografic Gura Humorului. S-au refăcut ctitorii, și vorbesc aici de mănăstirile Voroneț, Putna, Humorului, Moldovița, Sucevița, Dragomirna, Bogdana, Probota, Slatina, Sf. Ilie, Arbore, Pătrăuți, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Bălinești și multe altele, precum și bisericile din lemn de la Fundu Moldovei, Adâncata, Botoșana sau Rădășeni.

Bucovina rămâne țara munților semeți, a obcinilor domoale și a văilor Sucevei, Moldovei și Siretului. Bucovina a rămas și va rămâne și pe viitor unică în conștiințe pentru natură, istorie, sacralitate, armonie interetnică, modernitate și ospitalitate. La mulți ani, Bucovina! La mulți ani, bucovineni! La mulți ani, România!”, a încheiat Gheorghe Flutur.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gheorghe Flutur: „Bucovina a rămas și va rămâne și pe viitor unică în conștiințe pentru natură, istorie, sacralitate, armonie interetnică, modernitate și ospitalitate”.
 Vizualizări articol: 492 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Gheorghe Flutur: „Bucovina a rămas și va rămâne și pe viitor unică în conștiințe pentru natură, istorie, sacralitate, armonie interetnică, modernitate și ospitalitate”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei