N-ai economist... vine Dan

Titlul reprezintă o glumă, nu aroganța dusă la extrem.

Iar rubrica este consecința unei lipse flagrante de informații importante, reale și verificate din zona economică. Din păcate și aici se aleargă și se prezintă doar știri de senzație care atrag atenția, dar nu explică fenomenul. Voi încerca să explic diferite zone ale vieții economice mondiale, tendințe și modul în care poate România exploata realitatea în folosul său. Nu am pretenția unor abordări care să explice total și fără erori evoluția fenomenelor economice în lume, dar mă voi strădui să consult cât mai multe analize ale specialiștilor din lume în domeniu. Greșesc și ei (se întâmplă frecvent!), voi greși și eu! În fiecare articol voi aborda un subiect care cred că interesează, dar a fost neglijat sau prezentat subiectiv și manipulator! Sigur că sunt și eu subiectiv, dar sunt bine intenționat față de dumneavoastră și nu depind de nimeni în opinii!

În acest articol voi încerca să prezint și să analizez „miracolul economic chinezesc” de după dictatura brutală a lui Mao, urmat câțiva ani de cea a „bandei celor patru”!

În momentul când puterea politică a fost preluată, la sfârșitul anilor 70, de tovarășul Deng, drumul Republicii Populare Chineze s-a schimbat la 180 de grade!

Conștientă că ideologia, și mai ales cea externă, nu putea determina progresul economic, noua echipă (comunistă fără a citi mult din Marx, dar adeptă a ideilor lui Confucius!) a pornit proiecte clar capitaliste după sloganul „Nu contează ce culoare are pisica, important este să prindă șoareci!”

Superb spus și perfect adevărat. Performanța de vârf nu se realizează niciodată într-o economie de comandă.

Partidul Comunist trebuie să se menţină la conducere, proprietatea privată a generat creştere economică fabuloasă și lipsită de convulsii sociale, dar în timp și marile discrepanțe în viața socio-economică a țării. Trecerea spre economia de piață (privatizare!!) și atragerea capitalului străin au fost făcute sub supravegherea Partidului, după un principiu superb și metaforic enunțat de tovarășul Deng: „Trecem râul prin apă, dar să fim atenți la pietrele de la fund pentru a nu aluneca!” Alunecatul de care se fereau era spre democrație, ale cărei începuturi au fost barbar înăbușite în sânge în vara anului 1989 (Tienanmen). Și așa a rămas!

Avantajele Chinei (forță de muncă calificată și foarte harnică, salariile foarte reduse comparativ cu vestul, sindicate decorative și fără putere, subvenții de stat, grijă față de mediu inexistentă etc.) au transformat țara într-o țintă a investițiilor din toată lumea. Iar creșterea economică a fost de peste 10% anual timp de peste 3 decenii. În prezent ritmul s-a redus foarte mult pentru că salariile au crescut puțin, exporturile au căzut (cu 20% spre SUA și 15% spre Europa), piața internă nu poate absorbi (sărăcie!) producția internă, șomajul a crescut (21% în august printre tinerii educați!!), construcțiile (care contribuiau cu 20% la PIB) sunt în agonie etc. Sper ca această realitate să nu conducă la convulsii sociale chiar la un popor atent supravegheat și înspăimântat!

Revenind la acest „miracol chinezesc”, trebuie să arăt că nu este nici primul, nici original, dar are un specific datorat unei conduceri dictatoriale și pe plan economic! După război am asistat la „miracolul japonez”, care a făcut ca Ţara Soarelui Răsare, cu creșteri economice fabuloase, să devină a doua putere planetară sub acest aspect.

Acum Japonia se află pe locul trei după China, iar situaţia sa economică este sintetizată de termenul „stagflație”, respectiv fără creștere a PIB și inflaţie zero!

Tot în Extremul Orient am asistat, din anii '70, la „miracolul tigrilor asiatici” (Coreea de Sud, Taiwan, Singapore și Hong Kong), care au înregistrat creșteri amețitoare 30 de ani, iar acum au, ca și Japonia, salarii solide și nivel de trai superior celor din regiune (cu excepția Hong Kong, care a fost absorbit de China!). Numai văzând numărul imens de turiști din aceste țări (inclusiv China!) ne dăm seama de virtuțile capitalismului într-o societate liberă şi harnică. În final, inspirat de cei care analizează China, pot să fiu optimist privind viitorul pe termen scurt și mediu.
Obsesia Partidului de a avea creşteri de 5% anual va fi greu de îndeplinit pentru că posibilităţile sunt limitate (investiţiile au scăzut de zece ori din 2016 pe plan extern, în celebrele „drumuri ale mătăsii”!) semiembargoul american îşi face efectul, şomajul este foarte ridicat în rândul tinerilor, iar lozincile nu-şi mai au efectul. Deci vom asista la o atenuare a creşterii economice ca şi în celelalte ţări din zonă! Creşterea mai mare se mută mai spre sud (India, Indonezia etc.). Oare vor accepta tovarăşii această stituaţie? Sper, spre binele tuturor!

Anual, sunt concursurile de angajare „la stat” în China, unde salariile sunt mai mici decât în mediul privat. Anul trecut au fost 77 de concurenţi pe loc. Spune totul despre economia chineză!

Dan Strutinschi