EGGER este printre primele companii din România care au început demersurile pentru certificarea SURE a biomasei utilizate în propria centrală de producere a energiei.
Pe 3 august a avut loc, la sediul fabricii din Rădăuți, o discuție publică pe tema certificării SURE pentru biomasa pe care EGGER o utilizează în propria centrală. La întâlnire au participat reprezentanți ai furnizorilor, administrației locale, autorităților de mediu (Agenția de Protecția Mediului și Garda de Mediu), dar și ai ONG-ului WWF și ai unor sisteme de certificare forestieră.
După o scurtă prezentare a activității companiei, au fost oferite detalii despre condițiile de certificare SURE, apoi a urmat o sesiune de discuții. Printre recomandările primite, care vor fi incluse în forma finală a analizei de risc, a fost și cea a WWF, privind menționarea mai multor detalii despre legislația care vizează biomasa. Întâlnirea s-a încheiat cu un tur de fabrică la centrala EGGER de producere a energiei.
”Prin certificarea SURE a materialelor pe care le utilizăm în propria centrală de producere a energiei electrice și termice ne asigurăm că respectăm cerințele RED II, promovăm reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), asigurăm utilizarea durabilă a terenurilor, asigurăm partenerii noștri că EGGER produce și vinde produse sustenabile. Pe scurt, dezvoltăm o afacere sustenabilă” a declarat Alina Chifan, director de vânzări și purtătorul de cuvânt al companiei EGGER.
SURE este un sistem nou de certificare în România, însă nu este nou pentru grupul EGGER și cele 21 de fabrici. Până în prezent două fabrici EGGER au obținut această certificare, iar alte patru se află în proces de certificare.
SURE, Sustainable Resources Verification Scheme, este o schemă de verificare voluntară pentru lanțurile de aprovizionare cu biocombustibili solizi și gazoși, în conformitate cu cerințele reformei Directivei UE privind energia regenerabilă (RED II).