Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 23 feb 2023 - Anul XXVIII, nr. 44 (8268)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Laboratorul de Neuroestetică din cadrul USV organizează o conferință internațională

Laboratorul de Neuroestetică al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava,în colaborare cu Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (NTNU) și Universitatea din Bergen, vă invită să participați la conferința internațională inaugurală din domeniul neuroesteticii, care are loc înperioada 22-26 februarie, la Hotel Continental, Suceava.

Titlul conferinței, ”Universality of Aesthetic Experience in Individual Contexts” („Universalitatea experienței estetice în contexte culturale specifice”), sugerează în mod intenționat un spectru larg de reflecție și dezbatere asupra interacțiunii dintre universalele biologice implicate în percepția estetică și contextele culturale situate geografic și/sau social. Titlul conferinței reflectă abordarea empirică dezvoltată de psihologul și filozoful german Theodor Fechner, în 1876: „opera estetică abordată de jos în sus” necesită studiul unui fenomen folosind metode de analiză empirică și științifică, în timp ce „opera estetică privită de sus” se referă la perspectivele cu deschidere amplă ce decurg din evaluarea unui fenomen prin introspecție profundă, specifică filozofiei, precum și creației artistice. Prin urmare, organizatorii au selectat prezentări, postere și ateliere de lucru care utilizează atât metode cantitative (studiul operei estetice privite „de jos în sus”), cât și metode calitative (studiul operei estetice privite „de sus”), precum și metode interdiciplinare cantitative-calitative. La conferință vor participa și artiști, care își vor expune creații proprii și vor susține ateliere de lucru care au teme ce rezonează cu neuroștiința și/sau psihologia știintifică.

Conferința este finanțată prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021 – Norway Grants în cadrul proiectului PoeticA (RO-NO-2019-0091), în parteneriat cu revista academică Behavioral Sciences (Q1, Impact Factor: 2.286 [2021]; 5-Year Impact Factor: 3.070 [2021]).

Printre invitații conferinței organizate la Suceava, se vor afla cercetatori de seamă din domeniul neuroesteticii, neuroștiințelor și psihologiei științifice. Astfel, dr. Ronald Hubner, profesor emerit în cadrul Departamentului de Psihologie al Universității din Konstanz, Germania, va prezenta articolul „Frumusețea este o linie: aspecte ale esteticii liniei”; profesorul Claus Christian Carbon, de la Departamentul de Psihologie Generală și Metodologie din  Universitatea Bamberg, Germania, va vorbi „Despre necesitatea unui fundament teoretic solid și valid pentru a efectua viitoare studii de estetică”, în timp ce dr. Marco Bertamini, de la Departamentul de Psihologie Generală, Laboratorul de percepție vizuală din Universitatea Padova, Italia, va aborda intrebarea „Este simetria un caz clar de primitiv estetic?”. Dr. Claudia Muth, Psihologia Designului în cadrul Universității de Artă și Design Burg Giebichenstein, din Halle, Germania, va vorbi despre „Instabilități epifanice: Dinamica unei întâlniri estetice”, iar profesorul Christer Johansson și profesorul Per Olav Folgero, de la Departamentul de Studii Lingvistice, Literare și Estetice din Universitatea Bergen, Norvegia, vor prezenta articolul intitulat „Antrenarea multimodală: disoluția simetriei și lipsa percepției unui stimul prezent”.

Programul complet al conferinței poate fi consultat la următoarea legătură: https://neuroaestheticslab.usv.ro/conference_1/programme/

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Laboratorul de Neuroestetică din cadrul USV organizează o conferință internațională.
 Vizualizări articol: 537 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Laboratorul de Neuroestetică din cadrul USV organizează o conferință internațională0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei