Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 14 dec 2022 - Anul XXVII, nr. 294 (8211)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Urbanism

Acuzații „voalate” făcute de viceprimarul USR al Sucevei, vizavi de rediscutarea unui PUZ în Consiliul Local

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Readucerea în discuție a unui proiect de Consiliu Local care a fost respins în ședința anterioară, din noiembrie, nu este „văzută cu ochi buni” de către viceprimarul USR al Sucevei, Teodora Munteanu.

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentantul administrației locale, care nu are atribuțiuni pe linie de urbanism, dar manifestă un interes ridicat în această privință, pune la îndoială bunele intenții ale colegilor din executiv, dar și din deliberativ (Consiliul Local) în privința unui proiect care urmează să fie discutat în ședința de joi, 15 decembrie.

"Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul de urbanism aferent înaintat de către PYAM Investments pe strada Mărășești nr. 7A va fi supus, din nou, aprobării Consiliului Local. Pe 23 noiembrie, Consiliul Local a respins proiectul, cu 6 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” și 9 „abțineri”.

Mă surprinde graba cu care un proiect respins luna trecută este pus din nou pe masa Consiliului Local, fără nici un fel de modificări aduse.

Proiectul a fost respins din motive care țin de insuficiența locurilor de parcare, aglomerarea zonei, acces auto, regimul de înălțime și gradul de ocupare a terenului. Surplusul de trafic auto pe o parcelă mai mică de 500 mp va afecta calitatea locuirii în zonă. Îngrijorările sucevenilor care locuiesc în zonă sunt legitime și trebuie luate în considerare. Eu și consilierii USR vom rămâne consecvenți votului de luna trecută. Dacă proiectul va fi aprobat în ședința Consiliului Local de joi, în ciuda votului negativ de luna trecută, înseamnă că gradul de consecvență a unui vot depinde de alți factori, care nu deservesc interesul public", a transmis Teodora Munteanu.

Trebuie spus că în conformitate cu prevederile legale, un proiect de hotărâre poate fi readus în discuție de mai multe ori, doar că nu în cadrul aceleiași ședințe, fiind situații în care unele proiecte au fost rediscutate și de patru-cinci ori. Apoi, interesul public diferă de la un grup de persoane la altul, nu ține loc de legalitate și nici nu poate fi clar definit în situații de acest gen, în care cei din zona respectivă nu vor să se construiască un bloc lângă ei (situație general valabilă peste tot), dar în care o altă parte a populației vrea să aibă acces la locuințe noi, într-o zonă ultracentrală, iar investiția respectivă contribuie la economia orașului, cât și la asigurarea unor locuri de muncă.

Conform documentațiilor depuse de solicitantul PUZ-ului și regulamentului de urbanism, se dorește amenajarea unei clădiri cu spații de birouri și spații de locuit, cu 8 spații de parcare la subsol, pe terenul proprietate privată, cu o suprafață de 440 de mp, pe care se află acum clădirea fostei societăți de construcții Moldsilva.

Conform documentației, planul de ocupare al terenului de pe strada Mărășești nr. 7A ar urma să fie de 43,7% (valoarea maximă admisă legal este de 60%), cu o clădire similară la înălțime cu cele din jur, cu minimum 20% spații verzi amenajate și cu acces auto și pietonal la stradă, prin intermediul aleii adiacente acesteia.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Acuzații „voalate” făcute de viceprimarul USR al Sucevei, vizavi de rediscutarea unui PUZ în Consiliul Local.
 Vizualizări articol: 1372 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Acuzații „voalate” făcute de viceprimarul USR al Sucevei, vizavi de rediscutarea unui PUZ în Consiliul Local5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei