luni, 11 iul 2022 - Anul XXVII, nr. 160 (8077)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9709 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Umanitar

Sebastian are nevoie de ajutor financiar ca să se vindece de leucemie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un copil care nu a împlinit încă 4 ani, Sebastian Pricope, a fost diagnosticat în urmă cu aproape două luni cu leucemie acută limfoblastică, o formă vindecabilă de boală dacă este tratată într-o clinică de specialitate. Tratamentul este însă costisitor, mult peste posibilitățile financiare ale familiei. Mătușa lui Sebastian, jurnalista Oana Șlemco, spune despre el că este un copil minunat. „Când râde se luminează totul în jurul lui. Are numeroși prieteni, este pasionat de limba engleză, îi place să se uite la desene animate, are jucării preferate și adoră să construiască. Până mai ieri, mergea la grădiniță, la zilele de naștere ale prietenilor săi, alerga prin curtea casei, se dădea pe tobogan... Viața lui însă a luat o întorsătură groaznică, după ce a fost diagnosticat cu leucemie. Când au aflat diagnosticul, părinții lui au fost șocați, nu știau ce să facă și cum să procedeze ca să își ajute copilul. Sub presiunea îngrozitoare a timpului care se scurge în defavoarea lui Sebi, au început un prim-tratament, care a dat roade. Problema este că boala este mârșavă, tratamentul are numeroase etape, este greu de îndurat și este de durată”, a povestit Oana.

Ea a subliniat stoicismul cu care Sebastian a suportat tratamentul cu citostatice și optimismul medicilor în privința posibilității de vindecare a acestei boli în care fiecare zi de terapie contează. „Din fericire, copilul este foarte curajos și are șanse să se vindece complet, dacă ajunge la o clinică de specialitate. Părinții lui Sebi sunt hotărâți să facă tot ce este uman posibil ca să îl ajute. Au făcut deja sacrificii uriașe, dar nu este suficient”, a spus Oana. Jurnalista, care de-a lungul timpului a inițiat și a dus la capăt cu succes numeroase campanii umanitare prin care au fost ajutați în special copii, dar nu numai, de data aceasta face apel pentru sprijinirea unui copil din propria-i familie. „Îi rog pe toți oamenii care pot și vor să ajute, pe toți cei care înțeleg suferința, să doneze ca să îl salvăm pe Sebi”, a spus Oana.

Fundația umanitară „Sânge pentru România” a început deja o campanie de strângere de fonduri pentru tratamentul lui Sebastian. Reprezentanta fundației, Gabriela Șerban, a arătat că în urma estimărilor primite de la spitale din Spania și Turcia, costul tratamentului ar fi de aproximativ 200.000 de euro, bani pe care familia Pricope nu îi are, dar poate fi susținută să-i adune. „Cu ajutor, Sebastian are șansa de a se face bine, de a-și trăi copilăria în liniște și de a se bucura de clipe minunate în viață”, a declarat Gabriela Șerban.

Cei care doresc să sprijine financiar familia Pricope pot dona în următoarele conturi: nume titular: Pricope-Oroian Cristina-Gabriela, cont: RO90 BRDE 340S V849 5672 3400, moneda: RON; nume titular: Pricope-Oroian Cristina-Gabriela, cont: RO86 BRDE 340S V849 5680 3400, moneda: EUR; Revolut: +40 749 150 719: revolut.me/cristiz9q5.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sebastian are nevoie de ajutor financiar ca să se vindece de leucemie.
 Vizualizări articol: 1908 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sebastian are nevoie de ajutor financiar ca să se vindece de leucemie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei