Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 iun 2022 - Anul XXVII, nr. 126 (8043)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Dosar DIICOT

Afacerile cu droguri a doi tineri și ale unei minore, dejucate de un investigator sub acoperire

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava, alături de polițiștii de la Serviciul Antidrog al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava, au acționat, la începutul acestei săptămâni, într-un dosar în care s-a lucrat vreme îndelungată, legat de un grup de tineri despre care s-au adunate date că distribuiau canabis și substanțe cu efect psihoactiv (etnobotanice) în municipiul Fălticeni.

Primele date despre grupare au existat din decembrie 2020, după care a început monitorizarea ei. Un investigator sub acoperire a cumpărat ulterior în mai multe rânduri substanțe interzise de la membrii grupării, adunând probe, dar și date și informații care au dus la identificarea tuturor celor implicați.

 

O fată de 16 ani, acuzată de implicarea directă în grupare

Doi tineri și o fată minoră sunt cei identificați ca distribuitori de droguri la Fălticeni, cu precădere în perioada ianuarie – mai 2021.

Mihai Florin Loghin, în vârstă de 27 de ani, și Nicu Beșliagă, de 22 de ani, ambii din Rădășeni, sunt acuzați că au constituit grupul infracțional alături de minora Lorena J., în vârstă de 16 ani la vremea respectivă.

Cei trei acționau în grup organizat, rezultă din datele de anchetă.

”Fiecare dintre membri a desfășurat activități atât în ceea ce privește procurarea drogurilor, cât și referitor la vânzarea ulterioară a acestora. Toți trei au acționat în mod coordonat și concertat, în vederea aducerii la îndeplinire a scopului urmărit constând în obținerea de venituri care erau împărțite în mod egal”, este una din concluziile procurorilor DIICOT.

 

De unde și cu cât se vindeau drogurile

Cei trei vindeau droguri la Fălticeni în zona Autogării, a magazinul Kaufland, a Mănăstirii Buciumeni, dar și în zona Judecătoriei Fălticeni, mai rezultă din ancheta coordonată de DIICOT.   

Drogurile, respectiv canabis și etnobotanice, au fost cumpărate în mai multe rânduri de la dealeri de la Iași și Neamț.

Mulți clienți sunau după marfă chiar la telefon, folosindu-se totuși de un limbaj cât de cât codificat (Maria, verde, paie, ruj sau iarbă).

De regulă se cerea un preț de 80 de lei/gramul de canabis, rezultă din ancheta DIICOT.

Cei trei nu aveau altă sursă de venit, deși cei doi majori arătau o viață destul de prosperă.

 

Clienții care aduceau alți clienți primeau reduceri de preț la droguri

Numărul de clienți a crescut treptat. De altfel, rezultă din cercetări, minora a apelat la clienți să îi găsească alți clienți, în schimb oferindu-le un preț mai mic la următoarele vânzări de droguri.

Această diversificare a clienților a făcut și ca un investigator sub acoperire să le devină client celor trei.

Membrii grupării i-au vândut investigatorului sub acoperire canabis și etnobotanice.

De exemplu, pe 4 aprilie 2021, în zona Judecătoriei Fălticeni, doi dintre inculpați au vândut pentru suma de 800 de lei investigatorului sub acoperire cantitățile de 1,97 grame canabis în amestec cu fragmente vegetale, respectiv 2.65 grame canabis.

 

La volan sub influența canabisului

Pe parcursul anchetei și monitorizării, inculpații au comis și alte fapte pentru care vor răspunde în instanță.

La 26 martie 2021, Nicu Beșliagă a condus pe drumurile publice din comuna Ruginoasa, județul Iași, un VW, și, oprit de poliție, avea un comportament ciudat, părând a fi băut. Probele recoltate au indicat ulterior că se afla sub influența canabisului. El s-a ales cu dosar penal privind infracțiunea de ”conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Celălalt inculpat acuzat de constituire de grup infracțional organizat, Mihai Florin Loghin, a fost prins la volan pe Calea Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc, având în mașină droguri de risc. 

De aici a rezultat infracțiunea de „deținere de droguri de risc, pentru consum propriu”.

Membrii grupării sunt acuzați că au vândut importante cantități de canabis, până la 47 de grame într-un caz.

Pe lista inculpaților se mai află și un anume Mihai Șerban, din Neamț, despre care sunt date că a deținut și vândut membrilor grupării care acționa la Fălticeni cantități de canabis și de pulbere cu substanță susceptibilă de a avea efecte psihoactive.

 

Cântare, resturi de țigară, plante și semințe de canabis, găsite la percheziții

Reamintim că polițiștii de la BCCO, împreună cu procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au descins, la prima oră a dimineții de luni, la Fălticeni și în Neamț, efectuând percheziții într-un dosar legat de un grup infracțional care se ocupa în special de trafic cu etnobotanice, dar și de canabis. 

Din ancheta coordonată de DIICOT rezultă că, începând cu luna decembrie a anului 2020, în municipiul Fălticeni mai multe persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, cu preocupări pe linia traficului de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, acționând cu preponderență în municipiul Fălticeni și în localitățile limitrofe.

Pentru procurarea substanțelor interzise membrii grupării ar fi avut conexiuni la nivel național, respectiv în județele Iași și Neamț. 

La percheziții au fost ridicate mai multe plicuri din plastic ce conțin fragmente vegetale, 6 grindere, 2 cântare de precizie, 7 resturi de țigară confecționate manual, semințe de canabis, precum și 35 de plante de canabis, de diferite mărimi. De asemenea, a fost ridicată și suma de 4.500 de lei.

 

Trei mandate de arestare cerute de procurorii DIICOT și admise de judecători

Procurorii de la DIICOT Suceava au formulat trei propuneri de arestare preventivă în acest dosar. Singura lăsată în libertate este fata, având în vedere că este minoră.

Procurorii au solicitat arestarea preventivă a celor doi tineri din Rădășeni (Mihai Florin Loghin și Nicu Beșliagă) și a lui Mihai Șerban, nemțeanul acuzat că le-a vândut droguri celor care acționau la Fălticeni.  

Tribunalul Suceava a admis, marți după-amiază, propunerile înaintate de DIICOT și a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați, pentru următoarele 30 de zile.

Mandatele de arestare pot fi contestate la Curtea de Apel Suceava. 

Până la o sentință definitivă a instanțelor de judecată, inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Afacerile cu droguri a doi tineri și ale unei minore, dejucate de un investigator sub acoperire.
 Vizualizări articol: 2235 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Afacerile cu droguri a doi tineri și ale unei minore, dejucate de un investigator sub acoperire5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei