Frică și democrație?

Am observat, deja în masă, frica de a vorbi în public, dar și la telefon, despre subiecte „sensibile” (citește critice la adresa demnitarilor sau a sistemului administrativ, juridic, politic etc.).

Această atitudine e specifică regimurilor dictatoriale sau, ca la noi, democrațiilor „șchioape” dar și surde, oarbe și fără acordul maselor, cărora nu le pasă de semeni și le e groază de „autorități”. Iar autoritățile simt și se comportă ca atare; orice autoritate e formată din indivizi și poate fi abuzivă prin ei.

Doar noi avem un proverb (capul plecat sabia nu-l taie) ce caracterizează psihologia de vasal și oportunism fără onoare (zic ca el și fac ca mine)! Ne-a folosit uneori pentru supraviețuirea ca insulă de latinitate într-un ocean slav și am scăpat de o ocupare totală (de ex., opunându-se, Ungaria a devenit pașalâc, Polonia a fost desființată), iar noi am scăpat de ruși în 1958, nu în 1991, ca ceilalți.

Este normală frica de „șefi” și poziția de „ghiocei” în zilele noastre sub umbrela NATO și în alianța democratică UE? Întrebare retorică!  „Capul plecat” este disprețuit (chiar dacă e folosit inclusiv ca și „carne de tun”) și umilința ne scoate de la „masa bogaților”, de pe locul pe care îl merităm (suntem a șasea țară a UE!).

Reprezentarea României de către personaje „supuse” (Klaus, Băsescu) sau ridicole (Eba, Raluca etc.) ne aduce în postura de „proasta Europei” (Cristoiu dixit) și pierdem constant (fonduri, poziții în UE etc.).

Victime suntem toți pentru că beneficiem mai puțin de poziție (vezi Bulgaria care a obținut mult mai mult), nu exprimăm poziții ferme și nu cerem ce merităm.

Beneficiarii acestei Românii foarte supuse sunt cei fără scrupule, cu paranoia averii, a puterii și satisfacția bolnavă a umilirii românilor, care acționează la toate nivelurile societății românești!

Schimbarea mentalității durează enorm, dar trebuiesc făcuți primii pași (de ex. pașoptiștii au creat statul modern, cei de după Primul Război Mondial – România Mare) pentru a recăpăta mândria națională! Acest lucru îl pot face cei educați și nu cei mai puțin pregătiți. Nu văd cine ar putea fi portdrapelul unei astfel de schimbări, dar resurse umane există! Exclud din start liderul mesianic, „tătucu” care se dovedește un „pedofil” pentru națiune! Vom fi suficient de „orientați” pentru a promova și urma persoane de anvergură internațională demonstrată și verticalitate în a susține România? Sunt puțini, dar sunt!

Și revenind la titlul acestui text, se poate democrație într-o țară dominată, în bună parte, de frică? Personal nu cred!

Dan Strutinschi

P.S. Ar fi normal ca în democrație să ne fie frică de fisc și soț/soție! Alegeți dumneavoastră în ce ordine!