Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 28 dec 2021 - Anul XXVI, nr. 302 (7914)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Circulație îngreunată

Iadul alb a coborât peste județul Suceava. Ninsorile abundente au blocat aproape complet traficul, iar pe mai multe drumuri s-au format cozi interminabile de mașini

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Iadul alb a coborât, luni, peste județul Suceava, iar ninsorile abundente și accidentele au provocat blocarea traficului rutier aproape în totalitate, pe mai multe drumuri naționale formându-se cozi interminabile de mașini. Fără doar și poate cele mai mari blocaje în trafic au fost pe DN 17, din zona municipiului Câmpulung Moldovenesc și până spre Gura Humorului, acolo unde aproape toată ziua de luni s-a circulat bară la bară. Cozile de mașini atingeau kilometri întregi, iar o distanță de câțiva kilometri s-a parcurs chiar şi în câteva ore. Cel puțin așa au relatat mai mulți șoferi care se aflau în trafic dinspre Câmpulung spre Suceava și care au spus că au reușit să traverseze orașul Frasin în mai bine de o oră. Tot ieri după-amiază, un alt șofer a spus că a parcurs distanța dintre Vama și Suceava în aproximativ cinci ore, circulația fiind mult îngreunată de căderile masive de zăpadă, de intervenția greoaie a utilajelor de deszăpezire, dar și de numărul foarte mare de mașini aflate în trafic. Situația a fost și mai dificilă în apropierea orașului Gura Humorului, acolo unde s-au înregistrat mai multe blocaje, iar traficul rutier a devenit aproape imposibil pe parcursul întregii zile.

Traficul a fost aproape blocat și pe E85, dinspre Fălticeni spre Suceava. Unul dintre motive a fost un accident rutier în care a fost implicat un tir care a derapat luni după-amiază în zona Bunești. Imediat și aici s-au format cozi de câţiva kilometri, iar circulația s-a desfășurat cu dificultate.

 

Toate drumurile naționale erau deschise traficului, însă s-a circulat în condiții de iarnă

Cu toate acestea, luni seara, Prefectura Suceava a transmis că nici un drum național din județ nu este închis circulației rutiere. Potrivit Prefecturii, pe toate sectoarele de drum național din administrarea Secției de Drumuri Naționale Suceava s-a acționat pe parcursul zilei cu un mai puțin de 39 utilaje ale prestatorului de servicii și cele proprii. Pe drumurile administrate de SDN Suceava s-a circulat pe un strat de zăpadă de 1-3 centimetri, neexistând, până la închiderea ediției, zone unde circulația să fie restricționată.

Într-o informare a Prefecturii se mai arată că și pe căile de circulație rutieră administrate de Secția Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc circulația a fost asigurată în condiții de iarnă, fiind îngreunată pe DN 17, pe sensul Câmpulung Moldovenesc - Gura Humorului din cauza valorilor mai ridicate de trafic decât media zilnică, dar și din cauza ninsorii. Pe aceste tronsoane de drumuri carosabilul era acoperit cu zăpadă frământată 0-1 cm. Prefectura Suceava a mai transmis că în zona de munte au intervenit pe teren 32 utilaje dotate cu lamă și răspânditor, fiind consumate până luni la ora 19:00 aproximativ 178 de tone sare, 14 tone nisip și o tonă clorură de calciu.

„Situația este monitorizată permanent, se va acționa pe parcursul întregii nopți,  atât cât vremea o va permite, pentru ca marți dimineață carosabilul să se prezinte în condiții cât mai bune”, se arată în informarea Prefecturii Suceava.

 

Probleme în aprovizionarea cu sare

Pe de altă parte, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a transmis că pe parcursul zilei de ieri au fost înregistrate problemele și în aprovizionarea cu sare pentru intervențiile pe drumuri. DRDP Iași a informat că luni seara traficul a fost îngreunat pe DN 2 pe fondul ninsorilor abundente, la intrarea în Fălticeni, pe un sector administrat de municipalitate. „Situația este una dificilă și pentru utilajele DRDP Iași, care întârzie în aprovizionarea cu sare de la baza de deszăpezire din localitate. O situație similară este și pe DN 17, pe sensul de mers Câmpulung Moldovenesc - Gura Humorului”, se arată într-un comunicat al acestei instituții.

Și pe drumurile județene circulația s-a desfășurat cu dificultate, în condiții de iarnă. Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Cristinel Crețu a declarat că până luni seara nu au fost semnalate blocaje ale traficului pe drumurile județene.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Iadul alb a coborât peste județul Suceava. Ninsorile abundente au blocat aproape complet traficul, iar pe mai multe drumuri s-au format cozi interminabile de mașini.
 Vizualizări articol: 3532 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.11/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.1 din 9 voturi
Iadul alb a coborât peste județul Suceava. Ninsorile abundente au blocat aproape complet traficul, iar pe mai multe drumuri s-au format cozi interminabile de mașini2.159

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei