Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 14 dec 2021 - Anul XXVI, nr. 292 (7904)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Blocaj

Tensiuni în Vama Siret – șoferii de tir mai mult stau la cozi decât transportă marfă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Atmosferă tensionată în Vama Siret, unde transportatorii sunt foarte nemulțumiți de faptul că stau la rând la cozi interminabile, în special pentru a intra din Ucraina și România. Aglomerația este o certitudine, numai că atunci când vine vorba de cauze cele două ”tabere” au explicații diferite. Vameșii și polițiștii de frontieră spun că a crescut destul de brusc numărul de tiruri (pe fondul creșterii importurilor de fructe, legume și nu numai), iar capacitatea lor de procesare este aceeași, în timp ce transportatorii se plâng, e drept mai mult între ei, că vameșii români lucrează greu, mult mai greu decât omologii ucraineni.

Cert este că mai ales la transporturile scurte, de 700-800 de kilometri, cursele nu au cum să fie rentabile în condițiile în care timpul efectiv al cursei este de 5 zile, ori chiar până la o săptămână.

 

Coadă de 10 kilometri pe un sens și de doi kilometri pe celălalt

Președintele Asociației Transportatorilor de Mărfuri Bucovina, Alin Crețu, s-a deplasat duminică seară în Vama Siret pentru a vedea personal care este situația. 

„La sesizarea mai multor transportatori de pe relația România-Ucraina am vrut să văd cu ochii mei ce se întâmplă în Vama Siret. Problemele sunt legate de timpii de tranzit din frontieră, vorbim de timpi de până la 3-4 zile, mai ales pe sensul dinspre Ucraina.

Din ce am văzut, pe intrarea dinspre România coada este de 2 kilometri, iar filmările primite dinspre Ucraina arată că este vorba de 10 kilometri de coadă. Transportatorilor le este frică în general să vorbească în fața camerelor de luat vederi, spun că le este frică de repercusiuni. Vom face un memorandum către Comisia de Transport din Parlament și către toate forurile să verifice activitatea din toată frontiera și să se caute soluții de eficientizare”, a declarat Alin Crețu.

 

 

Un camion trebuie să ruleze minimum 100.000 de kilometri anual pentru a fi eficient

Alin Crețu a mai explicat că un șofer face în Europa 500-700 kilometri într-un program de 9 ore de condus, iar spre Ucraina un transport de 700 de kilometri poate dura și o săptămână sau mai mult. Ca eficiență, amortizarea unui camion necesită un minim de 100.000 de kilometri de transport marfă anual, ceea ce un transportator pe relația România-Ucraina nu are cum să facă sub nici o formă.

 

De ce sunt mai eficienți ucrainenii la control

Reporterii Monitorului de Suceava au stat de vorbă, duminică seară, în Vama Siret, cu câțiva dintre șoferii de tir. Foarte puțini au acceptat să vorbească asumat. Cert este că cei care se pregăteau să intre în țară, dinspre Ucraina, stăteau deja la coadă de vineri, de 48 de ore sau mai mult. 

„Am îndată 48 ore, am mâncare și apă după mine, trăim cum putem, suntem obișnuiți. Sunt puține persoane la control, ar trebui să fie mai mulți lucrători și mai multe treceri”, ne-a declarat un ucrainean care avea ca destinație Grecia.

Un șofer român ne-a vorbit cel mai direct despre blocajul din vamă: ”E traficul de Crăciun, acum am cursă de 700-800 kilometri dus-întors și o fac probabil în cinci zile. Vor fi trei zile de stat în coadă și două de condus. În mod normal ar fi un traseu de program de 8-9 ore. Este adevărat, sunt formalități de vamă, dar ar fi rezonabil să faci un astfel de traseu în două zile”.

Acum câteva luni, în perioade puțin aglomerate, în două-trei ore un tir tranzita vama.  

Paradoxal poate din exterior, vameșii ucraineni sunt mai eficienți decât cei români.

”Pe partea ucraineană în 15 minute e gata controlul, cu acea hală scaner, care la noi nu este. Pe partea românească merge mai greu, ucrainenii sunt mai eficienți, au un birou unic la care lucrătorul vamal lucrează actele și pentru ieșire, și pentru intrate. La noi inspecția se face fizic și durează mai mult”. 

Creșterea de trafic se înregistrează de la mijlocul lunii noiembrie, la Vama Siret ajungând inclusiv camioane din Turcia și Grecia.

Punctul de trecere de la Siret are trei artere de intrare, infrastructura fiind limitată așadar și adesea depășită de cererea de procesare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tensiuni în Vama Siret – șoferii de tir mai mult stau la cozi decât transportă marfă.
 Vizualizări articol: 723 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Tensiuni în Vama Siret – șoferii de tir mai mult stau la cozi decât transportă marfă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei