Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 14 iul 2021 - Anul XXVI, nr. 162 (7774)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Vacanță

Tinerii ATOS în acțiune: rafting pe Bistrița și vizită la Biserica „Sf. Nicolae” din Broșteni, unde a învățat povestitorul Ion Creangă

Este al treilea an la rând când, în luna iulie, tinerii din Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) au în calendarul de activități recreativ-distractive rafting-ul.

Denumirea de rafting vine din englezescul „raft”, care înseamnă plută gonflabilă, foarte rezistentă, folosită mai ales în armată. Rafting înseamnă coborârea în grup, deci a mai multor persoane, cu bărci pneumatice pe ape repezi de munte.

Așadar, experiența a fost grozavă pentru 70 de tineri curajoși, care, cu hotărâre, s-au suit în bărci și au vâslit pe o distanță de 13 km, în apropierea localităților Chiril, Crucea și Broșteni de pe Valea Bistriței. S-au bucurat și au trăit la maxim coborârea cu barca pe ape învolburate, dar prietenoase și bune de bălăceală.

Nu se putea să nu trecem și pe la Broșteni, orașul cu cea mai mare suprafață din România (aproximativ 600 km2). Aici tinerii au vizitat și s-au închinat la Biserica „Sf. Nicolae”, cunoscută de către toți ca Biserica „Ion Creangă”, pentru că la școala care activa aici în sec. al XIX-lea a învățat și marele nostru scriitor și povestitor Ion Creangă. Piatra de temelie a acestei biserici de lemn este anul 1760. Astăzi biserica este muzeu.

Cu promisiunea că vor reciti „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și mai cu atenție episodul cu Nică plin de râie de la caprele Irinucăi, tinerii s-au îndreptat spre casă, cu gândul la celelalte ieșiri din vacanța de vară.

Scopul acestei minunate ieșiri a fost menținerea unității grupului, recompensarea tinerilor pentru rezultatele deosebite obținute la învățătură și la examenele naționale și pentru activitatea intensă de voluntariat la care au participat cu bucurie și responsabilitate.

Mulțumim în primul rând lui Dumnezeu că suntem sănătoși și am ajuns aceste momente ale vieții noastre! Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântare și încredere și echipei de profesioniști de la Salvamont Vatra Dornei care ne-a însoțit pe traseu și a vegheat la siguranța noastră!

Pr. Justinian-Remus A. Cojocar

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tinerii ATOS în acțiune: rafting pe Bistrița și vizită la Biserica „Sf. Nicolae” din Broșteni, unde a învățat povestitorul Ion Creangă.
 Vizualizări articol: 868 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Tinerii ATOS în acțiune: rafting pe Bistrița și vizită la Biserica „Sf. Nicolae” din Broșteni, unde a învățat povestitorul Ion Creangă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei