Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 6 aug 2020 - Anul XXV, nr. 183 (7488)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6664 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Turism

Prințul Charles pune umărul la promovarea Bucovinei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Prințul Charles al Marii Britanii a inclus pădurile, izvoarele și mănăstirile din Bucovina pe lista destinațiilor pe care românii trebuie să le viziteze pentru a descoperi pe deplin România. Moștenitorul coroanei britanice pune astfel umărul la relansarea turismului din România și i-a îndemnat pe români, prin intermediul unui film pe care îl narează, să își petreacă vacanțele la ei în țară.

Prințul Charles spune că România este o țară uimitoare, pe care a descoperit-o prima dată în urmă cu peste 20 de ani, când a venit pentru prima dată pe aceste meleaguri. Filmul, intitulat „Un mesaj special din partea Prințului Charles în sprijinirea industriei turismului din România”, a fost realizat de producătorul documentarului „Wild Carpathia”, jurnalistul englez Charlie Ottley. În film, Prințul Charles spune că în România se simte ca acasă și a făcut o listă cu principalele zone care trebuie vizitate. „De-a lungul anilor, de la prima mea vizită cu peste 20 de ani în urmă, am ajuns să cunosc și să apreciez atât de multe în România, moștenirea ei istorică excepțională și neîntrecuta ei biodiversitate, întinsele ei păduri mixte și încântătoarele ei priveliști. Am vizitat multe locuri, dar sunt încă multe altele pe care mi le doresc să le explorez”, spune Prințul Charles în film.

Acesta consideră că România este o țară uimitor de diversă. „De la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamum. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin”, mai spune Prințul Charles.

 

„Românii vor găsi nenumărate motive să se bucure și să fie mândri de țara lor”

El a adăugat că omenirea trece acum printr-o perioadă de imensă incertitudine și teamă, „nu doar pentru siguranța celor din jurul nostru, a prietenilor și familiilor noastre”, ci și pentru viitoare bunăstare a multor oameni. Prințul Charles a subliniat că decizia multor țări de a închide granițele are un efect devastator asupra turismului, dar și a milioanelor de locuri de muncă ce depind de această industrie. „Acum e momentul să ne descoperim rădăcinile și să facem legătura cu moștenirea noastră. Sunt convins că românii care vor face astfel vor găsi nenumărate motive să se bucure și să fie mândri de țara lor. În ce mă privește, România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoșii mei pe Vlad Țepeș, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiţiei culinare, a preţioasei biodiversităţi, a faunei sălbatice şi a pădurilor maiestuoase. Sunt multe locuri de explorat şi turismul domestic are un potenţial excepţional de a crea noi locuri de muncă, de a genera prosperitate până şi în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez, deci, pe toţi românii să descopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre ţări, iar atunci când voi putea să călătoresc din nou în România va fi pentru mine o ocazie deosebită pe care o voi preţui”, a transmis Prințul Charles. Filmul a fost prezentat la începutul acestei săptămâni la locuința prințului din localitatea Valea Zălanului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Prințul Charles pune umărul la promovarea Bucovinei.
 Vizualizări articol: 1512 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Prințul Charles pune umărul la promovarea Bucovinei5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei