Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În vreme de pandemie, e ca la război – eroi pot fi chiar cei de lângă noi.
Alexandru Cerlincă nu se consideră erou, nu a spus asta nici un moment, ci doar că a făcut ceea ce trebuia. Nu este doctor, ci kinetoterapeut, dar se numără printre cei care prin munca lor de zi cu zi au salvat vieți, dar s-au confruntat de foarte multe ori și cu teribilul spectru al morții.
Alex e un om simplu, un tânăr simpatic, fan Steaua, din Suceava, care locuiește în Zamca, care are prieteni în Obcini, în Centru, în Burdujeni, prin județ și prin țară... Prieteni pe care nu i-a mai văzut de trei luni de zile, la fel ca și pe cei dragi – familia, de care a stat departe, pentru a-i proteja, deși se afla zi de zi atât de aproape – la Spitalul Județean Suceava.
Când nebunia COVID-19 se afla în toi, Suceava era în carantină și cea mai mare parte a personalului medical era infectat sau în izolare, Alexandru a fost chemat să lupte, printre paturile de spital, împotriva inamicului invizibil. De la masaje și programe de recuperare prin exerciții fizice, în cadrul secției de Balneofiziokinetoterapie, a trecut la îngrijirea bolnavilor de COVID-19, confruntându-se zi de zi cu spectrul morții, care a lovit și personalul medical.
“M-a sunat o asistentă să mă prezint pe secția de Nefrologie, că am fost detașat. Când am ajuns acolo, am avut un șoc când am văzut ce e în jurul meu. O mulțime de bolnavi, foarte puțin personal medical și enorm de multă treabă și răspundere. Imediat m-a luat la întrebări o asistentă <Ce știi să faci?> Sincer, am răspuns <Nimic>. Dar am învățat de toate – perfuzii, injecții, tratamente, orice a fost nevoie. Am avut de la cine, am cunoscut oameni extraordinari, care au muncit enorm în această perioadă, de la 7 dimineața și până la 11 seara, și care au avut în grijă chiar și câte trei secții în paralel, pentru că nu era altcineva să le țină locul”, povestește Alexandru.
“Chiar din prima zi a murit un om sub ochii mei”
Când vede că alții fac glume pe seama coronavirusului sau, mai rău, contestă existența acestuia și tot ce ține de pandemie, Alex simte că îi crește tensiunea și mai că-i vine să dea piept în piept cu ei, chiar și virtual, pentru că mai ales acolo se găsesc unii să conteste orice și să-și bată joc de munca unor oameni.
“Dacă ajungi acolo nu îți mai arde de glume cu coronavirusul sau să spui că nu există. Opt oameni au murit sub ochii mei, iar alte zeci, inclusiv persoane de care m-am atașat, stând alături de ei 12 ore pe zi, au dispărut peste noapte”, spune Alex, cu tristețe în glas și cu regretul că eforturile depuse nu au reușit să contracareze efectele devastatoare ale virusului în organismul uman, chiar și la persoane tinere.
A fost alături de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, care au murit în secția unde se afla, după ce virusul le-a răscolit organismul ca să le descopere slăbiciunile și bolile existente, agravând totul până când nu s-a mai putut face nimic. Pe unii îi cunoștea bine, așa cum a fost cazul lui Cornel Grosar, care se afla internat pe altă secție, dar vestea morții lui l-a năucit.
“Au fost oameni de care m-am atașat și care erau acolo când am plecat din tură, iar a doua zi nu se mai aflau în patul lor. Când întrebam de ei și aflam că au murit, simțeam că mă strânge ceva de gât și-mi dau lacrimile. A fost crunt, a fost un calvar. Chiar din prima zi a murit un om sub ochii mei, după ce timp de 15 minute s-a făcut tot ce era posibil pentru a fi salvat”, spune Alexandru, căruia i s-a încheiat recent perioada de detașare și speră să revină la ceea ce făcea înainte – meseria de kinetoterapeut, în care s-a specializat inclusiv printr-un master în kinetoprofilaxie, recuperare și remodelare corporală.
“Am slăbit doar purtând combinezonul, pe sub care hainele îmi erau ude ca și cum aș fi intrat îmbrăcat la duș”
Oricum ar fi, nu va uita niciodată această perioadă din viață, în care trei luni de zile a stat departe de familie și prieteni, purtând câte 12 ore pe zi acel combinezon de protecție închis ermetic, cu două măști pe față, trei perechi de mănuși și cizme de cauciuc, făcând saună cât pentru ani de zile.
“Am slăbit câteva kilograme bune doar purtând combinezonul, pe sub care hainele îmi erau ude leoarcă, ca și cum aș fi intrat îmbrăcat la duș. Asta îndură zi de zi toți cei care lucrează acolo și care ies din tură uzi de le trebuie neapărat schimburi, cu pielea murată, zbârcită, ca și cum ai fi stat toată ziua scufundat în apă. Cine are de comentat de munca celor din spital, să vină să stea măcar o zi în locul celor de acolo, să văd ce mai spun după”, consideră Alex, care spune că experiența celor trei luni de muncă în secția de Nefrologie, devenită între timp de COVID-19, i-a schimbat modul în care vede viața.
“Mi-ați fost alături și acest lucru m-a făcut să merg mai departe!”
“Misiunea mea de 3 luni, de asistent medical generalist, se încheie aici, după o perioadă de carantină, în care am stat izolat departe de prieteni și cunoștințe, în care am petrecut mai mult prin hoteluri și departe de familie… Cel mai important lucru e că sunt sănătos și că voi ajunge cu bine acasă, Bunul Dumnezeu m-a ocrotit de acest virus nemilos, COVID-19. Vă mulțumesc tuturor din suflet pentru încurajările, gândurile bune și aprecierea voastră. Am observat o susținere puternică din partea voastră, care mi-ați fost alături, și acest lucru m-a făcut să merg mai departe!”, a fost ultimul mesaj postat din spital de Alexandru Cerlincă pe contul său de socializare, înainte de a reveni la normalitate, așa cum este ea acum, pe vremuri de pandemie.
El a ieșit din zona COVID, cu proceduri stricte și multe restricții, doar după ce a făcut testul care i-a arătat că este negativ la coronavirus și nu este un pericol pentru cei dragi, sau pentru cei cu care se întâlnește pe stradă.
Bine ai revenit, Alexandru! Succes, sănătate și tărie de caracter celor care continuă să lupte pentru a salva vieți omenești!
