Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 iul 2020 - Anul XXV, nr. 152 (7457)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Alcool și violență

Agresiuni în familie soldate cu ordine provizorii de protecție și cu ore petrecute după gratii

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Noua legislație intrată în vigoare la finele anului 2018 a impus posibilitatea emiterii de către polițiști a unor ordine provizorii de protecție, în cadrul cazurilor de violență în familie. Numărul acestor ordine de protecție a crescut mult în ultimul an și jumătate, multe familii găsindu-și astfel liniștea până la emiterea unor hotărâri judecătorești care să parafeze clar aceste perioade de restricții. Câteva astfel de cazuri au fost soluționate de polițiști în cursul zilei de luni, în primul caz identificat în jurul orei 09.00 o femeie de 20 de ani, din București, sesizând Secția de Poliție Urbană Burdujeni. Femeia a relatat faptul că în cursul serii de sâmbătă a fost lovită de către soțul său în vârstă de 24 ani, care se afla în stare avansată de ebrietate, după ce acesta a lovit violent două pisici, trântindu-le pe podea. Una dintre ele a murit la scurt timp după asta, însă femeii i-a fost frică să anunțe poliția.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiuni de „violență în familie”, „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și „rănirea sau schingiuirea animalelor”, iar după completarea unui formular de risc, au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv, dispunând evacuarea acestuia din locuința conjugală. Faptele grave comise de acesta i-au făcut pe polițiști să emită pe numele său și o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

În cursul după-amiezii, polițiștii din Câmpulung Moldovenesc au fost anunțați despre un scandal la locuința unei familii din oraș. La adresă au fost identificaţi proprietarii, soț și soție, ambii de 53 de ani, femeia povestind că bărbatul aflat sub influența alcoolului o lovise în zona capului. În urma completării formularului de risc s-a constatat că este întrunit punctajul pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, dar femeia s-a opus emiterii unuia. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar pentru „violență în familie”.

 

A încălcat un ordin de protecție și a ajuns după gratii

Un scandal într-o familie din comuna Ilișești a fost anunțat în jurul orei 20.30 prin intermediul unui apel la 112, cercetările fiind demarate de polițiști ai Secției de Poliție Rurală Șcheia. Cercetările au stabilit că din cauza consumului de alcool, un tânăr de 21 de ani l-a amenințat, după care l-a lovit cu pumnii pe fratele său de 23 de ani, lovind-o apoi și pe mama lor, o femeie de 46 de ani. Polițiștii au emis în acest caz un ordin de protecție, prin care tânărul agresor este obligat să respecte o distanță de cel puțin 50 de metri față de mama și fratele lui, el fiind în același timp cercetat într-un dosar penal pentru „violență în familie” și „amenințare”.

În jurul orei 22.00, o femeie din comuna Frumosu a anunțat poliția despre faptul că fratele său de 47 de ani, din localitate, nu a respectat ordinul de protecție emis pe numele său și a intrat în locuința mamei sale.

La fața locului, cele două femei au povestit că în cursul zilei bărbatul a intrat în repetate rânduri în casa în care locuiește mama sa și a amenințat-o cu moartea, deși prin sentința civilă se stabiliseră mai multe interdicții, printre care i se interzice să se apropie de mama sa la o distanță mai mică de 10 m. În timpul verificărilor bărbatul aflat în stare de ebrietate a devenit agresiv cu polițiștii, fiind încătușat și condus la sediul poliției pentru audieri. Cazul a fost preluat de către un procuror, care a luat decizia reținerii pentru 24 de ore a bărbatului în arestul IPJ Suceava, urmând ca la expirarea perioadei de reținere să stabilească dacă se impune o altă măsură restrictivă față de bărbat. El este cercetat acum în cadrul unui dosar penal privind infracțiunile de „nerespectarea hotărârii judecătorești” și „amenințare”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Agresiuni în familie soldate cu ordine provizorii de protecție și cu ore petrecute după gratii.
 Vizualizări articol: 1119 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Agresiuni în familie soldate cu ordine provizorii de protecție și cu ore petrecute după gratii0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei