În aceste zile critice provocate de extinderea coronavirusului, cu accente deja extrem de îngrijorătoare în Suceava, jandarmii și polițiștii scoși pe stradă ar trebui să respecte cu strictețe o serie de măsuri prin care să evite să se îmbolnăvească și ei, dar și să ducă virusul mai departe.
Una dintre dispozițiile esențiale, care, din informațiile noastre, nu este respectată de toți, este ca documentele prezentate la control să fie analizate de la distanță, prin parbriz în cazul celor de la volan. Asta chiar dacă jandarmul sau polițistul are mânuși. Acestea pot prelua virusul și ar trebui dezinfectate după fiecare preluare de document, fapt greu de pus în practică. În aceste condiții, esențială este distanța, chiar și în cazul acestor controale, care vor fi tot mai dese de acum.
La nivelul Jandarmeriei Suceava s-a făcut o instruire pe această temă, iar cei care nu o vor respecta vor fi sancționați.