Printează articolul
Trimite e-mail
“Faceți ceva că ne omoară aici cu zile. NE OMOARĂ!”
O asistentă internată de săptămâna trecută la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după ce a fost diagnosticată pozitiv cu coronavirus, ne-a mărturisit telefonic coșmarul care se ascunde în spatele porților păzite ale celei mai mari unități medicale din județ. Și, teoretic, una dintre cele mai moderne din țară.
Te strânge efectiv în spate când auzi înregistrarea audio.
Asistenta, care a vrut să-și păstreze anonimatul, a fost colegă de salon cu o pacientă care “a murit cu zile” și ne-a povestit și despre “decesul nr. 14” (pacientul decedat miercuri, un bărbat de 52 de ani), pe care soția sa, asistentă internată și ea după ce a fost infectată cu COVID-19, “l-a găsit mort, singur, intubat în Reanimare. Nu era nimeni, nici măcar o lumânare aprinsă”.
“Am fost efectiv aruncați în fața virusului cu mâinile goale. Goa-le”
“Sunt internată de joi seară, sunt două toalete la 50 de bolnavi, toată lumea are diaree, asistente găsești una… de exemplu astăzi ni s-a dat tratamentul la 1 după-amiaza, vine o asistentă dimineață și mai vine una, dacă ai norocul să vină seara e bine. Infirmierele vin când aduc mâncarea, strâng casoletele cu mâncare, fiindcă nu se mănâncă pentru că toată lumea are diaree de la aceste medicamente… toată lumea, deci nu este unul care să nu aibă diaree.
Toaletele sunt infectate, nu găseşti noaptea, dacă ai nevoie, un asistent, un infirmier, dacă îți este rău, nu găsești pe nimeni, efectiv suntem lăsați la voia întâmplării.Nu vine nimeni să comunice cu noi, să vină un medic să spună: <Domnule, uite, aceste medicamente îți fac asta, sunt efectele adverse… uite, te ținem internat 7 zile, 10 zile, 20 de zile, o lună jumătate…> Un singur doctor a venit, de joi, de când sunt eu, și l-am întrebat cât timp voi sta: <A, nu știu, 7, 10, 14, nu știu...>
Ăsta este răspuns de medic? A venit o asistentă și am întrebat-o ce ne facem dacă ne este rău noaptea... <Băteți din picior!> Vi se pare normal? Eu sunt asistentă medicală. Eu dacă făceam așa ceva pe secție la mine mă zburau afară. Deci nu se poate, suntem carne de tun! Nu știu... nu mă interesează că pleacă Rîmbu, Macovei, că pleacă toată lumea... eu, noi nu suntem bine... suntem carne de tun, aici, Mâncare... ni se dă ciorbă cu fasole crudă la diaree? Vi se pare normal, asta este mâncare? Ieri ni s-a servit la micul dejun ceai cu pâine (...). Nu se poate așa ceva, nu se poate. Suntem disperați aici, disperați. Nu vine nimeni să vorbească cu noi. Mai spune că spitalul este închis, unde este închis, toate colegele mele lucrează în spitalul mare.
Nu se poate așa ceva, este inuman. INUMAN.
Pe front am mai văzut așa ceva, din cărți, din ce am citit la istorie.Mai urmează să vină felcerii să ne omoare și gata. Nu știe nimeni când plecăm, dacă suntem bine, dacă nu suntem bine. În șapte zile de când sunt aici o singură dată a venit cineva și mi-a luat o tensiune”.
Îs depășite de situație și colegele mele care lucrează, îs depășite. Nu mai pot nici ele. Le-au chemat de acasă, cu febră, îs bolnave și ele.”
“<Totul merge perfect la Spitalul Județean. Totul este perfect!> Și noi aici mu-rim. MURIM”
Reporter: Dar dintre cei 50 din salon sunteți toți cadre medicale?
“Nu toți, mai sunt și pacienți normali.
Noi nu avem cu cine vorbi. Înțelegeți că nu este nimeni cu cine să vorbești. Nu știu, puneți-vă în situația să stați într-o cameră, într-o încăpere și să nu vezi o asistentă… dimineața dacă o vezi și după aia să nu o mai vezi până a doua zi.
Duminică seară a murit la noi în salon o femeie… a murit cu zile. Am chemat asistenta, abia după o oră jumătate a venit. Deci… a murit cu zile.
O singură asistentă la 50 de bolnavi. Nu cred că medicul a venit mai mult de două ori.
Și când întreb: Domnule, mă simt bine, am făcut tratamentul, dați-mi drumul acasă, că mai stau acasă încă 14 zile… Nu, nu știe nimeni când pleci, când vii, cât stai, cât mănânci, dacă mănânci, dacă nu mănânci, dacă îți iei tratamentul, dacă nu ți-l iei. Tratamentul se dă haotic, după un caiet.
Eu nu am văzut fișa mea medicală. Sunt internată de joi, eu nu știu cu ce sunt internată, cum mi-au ieșit analizele, nu știu nimic, sunt asistent medical. Mi se dau pastile după un caiet.”
Reporter: Dar știți măcar ce tratament urmați, ce medicamente, v-au zis?
“Mă faceți să râd. Cine să zică. Dacă nu au timp. Vin, ți le trântesc în față și pleacă. Două acum, două diseară… Asta-i. Nu au timp să vină, nu au timp de nimic, sunt depășiți de situație.
Toaletele sunt superinfectate. Vin săracele femei dimineață, fac curățenie… la 50 de bolnavi, toți cu diaree, nu ai cum să ţii toaletele curate, nu ai cum.Aici trebuie o infirmieră non-stop să curețe toaletele. Noi aici luăm alte infecții… Nu ai cu cine vorbi.
Astăzi am chemat la colega mea căreia i-a murit soțul, am strigat după medic… nu a venit nici până acuma. Vi se pare normal?
Și mai spune managerul că s-a închis spitalul. Care spital s-a închis? Se operează în draci, se lucrează pe toate secțiile. <Totul merge perfect la Spitalul Județean. Totul este perfect!> Și noi aici mu-rim. MURIM.”
Reporter: Sunteți 50 de pacienți pe un etaj întreg? Bărbați, femei, separați?
„La un loc, saloane de bărbaţi, saloane de femei. Lângă mine este salon de 4 bărbați. Soțul colegei a fost tot aici. Ea a venit duminică seară, i-a fost rău. Luni seară l-au coborât pe el în Terapie Intensivă, fiindcă avea saturația de oxigen foarte mică și azi-dimineață, când s-a dus să vadă ce face, el era singur, mort, intubat. Nu i-a spus nimeni că a murit, ea a coborât să vadă ce face soțul și când s-a dus s-a trezitcu crudul adevăr în față. Nu era nimeni, nici măcar o lumânare aprinsă. Deci nu se poate, este inuman, nu am cuvinte, mă depășesc. Faceți ceva că ne omoară aici cu zile. Ne omoară!
Să vină secretari de stat, să vină miniștri, nu mă interesează, să vină să vadă… dacă eu mă simt mai bine, lasă-mă, domnule, acasă, că-s conștientă că trebuie să stau la izolare. De ce să stau aici să mă infectez? De ce să merg la o toaletă unde au făcut și alții înainte 50 de scaune diareice. Eu dacă vă fotografiez toaleta și v-o trimit nu cred că puteți sta s-o priviți, nu să vă mai faceți și nevoile. Nu se poate așa ceva. Este inuman.
Am ajuns, nu știu cum vă spun, cred că în cărțile horror nu ați citit așa ceva ce se întâmplă aici pe secția asta.”
Reporter: Dar în toată perioada asta, ați avut echipament de protecție adecvat?
“Mă faceți să rând. Noi nu avem seringi, domnule, pe secție. Nu avem măști, nu avem mănuși, nu am avut nimic. Cu ce să luptăm? Cu mâinile goale. Am fost efectiv aruncați în fața virusului cu mâinile goale. Goa-le.
Nu știu, încercați, vorbiți cu secretari de stat, cu miniștri, cu cine știți că puteți vorbi, să vină să ne salveze de aici, că nu se poate, murim cu zile. Murim. Toți medicii sunt infectați. Așa consultă. Infectați. Am încercat să luăm legătura la sindicat, nu ne ascultă nimeni. Nimeni efectiv. Nimeni. Suntem ai nimănui...”
