Antioxidanţii – secretul unui creier sănătos

Dacă deschidem televizorul, răsfoim o revistă sau pornim radioul vom fi expuși, fără îndoială, unei reclame care preamărește virtuţile unui suc de fructe exotice descoperit de curând și care conţine cea mai mare cantitate de antioxidanţi de pe faţa pământului. Ne întrebăm: la ce bun atâta promovare? Care este beneficiul unui antioxidant?

Antioxidanţii sunt orice substanţă chimică ce inhibă oxidarea, incluzând beta-carotenul, vitamina C și vitamina E. De fapt, antioxidanţii protejează celulele prin neutralizarea leziunilor provocate de speciile reactive de oxigen (ROS) sau radicalii liberi. Radicalii liberi sunt un produs secundar al procesului normal de producere a energiei mitocondriale. În condiţii normale de sănătate, antioxidanţii reușesc să menţină un echilibru între rata producţiei de radicali liberi și rata la care aceștia sunt eliminaţi.

Totuși, radicalii liberi le provoacă leziuni oxidative ţesuturilor, proteinelor, lipidelor și chiar ADN-ului nuclear. De fapt, se crede că la baza procesului de îmbătrânire se află lezarea tisulară provocată de radicalii liberi. Denham Hatman a pus bazele industriei antioxidanţilor în 1956 când a demonstrat că antioxidanţii „sting” radicalii liberi. Apoi, în 1972, Harman și-a dat scama că mitocondriile – care, în mod ironic, sunt chiar sursa radicalilor liberi – prezintă și cel mai ridicat risc de a fi lezate de către radicalii liberi. Deoarece creierul produce o cantitate considerabilă de radicali liberi, acesta este principala lor ţintă, însă lui îi lipsește nivelul ridicat de protecţie antioxidantă, generat de celulele din restul corpului.

Din cauza efectelor puternic distrugătoare ale radicalilor liberi, în special asupra creierului, cercetătorii caută antioxidanţi mai buni, care să-i ofere creierului un mijloc de protecţie împotriva epuizării mitocondriale și care să îmbunătăţească și funcţia cerebrală. Încep să apară studii care arată clar rolul central al radicalilor liberi în îmbătrânirea cerebrală. Aceste studii arată, în esenţă, că îmbătrânirea devine vizibilă în momentul în care o persoană începe să prezinte prea multe „momente de senilitate”; clinicienii folosesc un termen mai știinţific: afectare cognitivă ușoară (MCI). Acest fenomen generează un interes considerabil, deoarece MCI prevestește, în general, o patologie cu mult mai morbidă: boala Alzheimer.

Relaţia dintre afectarea cognitivă ușoară și radicalii liberi a fost bine descrisă într-un raport din 2007 al neurologului William Markesbery, de la Universitatea Kentucky, care a demonstrat că funcţia cognitivă începe să se deterioreze cu mult timp înaintea stadiului Alzheimer și că gradul de afectare mentală este direct proporţional cu gradul leziunilor oxidative suferite de lipide, proteine și chiar de către ADN-ul nuclear. Markesbery identifică în mod clar lezarea oxidativă drept „ţinta terapeutică în vederea încetinirii progresiei și poate chiar a instalării bolii”.

Această teorie care propune să ţintim terapeutic radicalii liberi în încercarea de a preveni boala Alzheimer a fost publicată de către American Medical Association. În loc să promoveze cine știe ce terapie medicamentoasă nouă, pentru o boală care e deja în curs de desfășurare, ni se recomandă un model de medicină preventivă, aplicat în îngrijirea creierului.

Markesbery notează în continuare: „Pentru a neutraliza componenta oxidativă a patogenezei bolii Alzheimer vor fi necesari agenţi antioxidanţi mai buni, folosiţi în diferite combinaţii, pentru a regla mecanismele de apărare împotriva oxidării. Este foarte probabil ca, pentru a optimiza acești agenţi neuroprotectivi, ei să trebuiască să fie folosiţi în faza presimptomatică a bolii.”. Această ultimă frază se referă la etapa de afectare cognitivă ușoară sau chiar la perioada de dinaintea apariţiei simptomelor. Cu alte cuvinte, niciodată nu suntem prea tineri pentru a începe să ne îngrijim mintea în vederea unei „bătrâneţi” mai lungi și mai sănătoase deoarece riscul îmbolnăvirii de Alzheimer este foarte ridicat – de 50% după vârsta de 85 de ani!