Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 6 iun 2019 - Anul XXIV, nr. 130 (7131)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Nefolosite

Poliţiştii suceveni îşi ţin vestele antiglonţ şi antiînjunghiere mai mult prin birouri

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Programul de dotare a poliţiştilor cu veste antiînjunghiere şi antiglonţ, anunţat de ministrul de Interne, Carmen Dan, după nenorocirea petrecută în vara anului 2017 pe peronul Gării Suceava, unde poliţistul Sorin Vezeteu a fost înjunghiat de zeci de ori, a fost pus în aplicare la Suceava în două etape, în 2017 şi 2018. În total, în dotarea poliţiştilor suceveni sunt 296 de maiouri şi 36 de veste antiînjunghiere şi antiglonţ.

Realitatea este însă că poliţiştii nu prea poartă aceste veste, din varii motive. Unii spun că ar fi mărimi prea mici, alţii că sunt prea grele, incomode şi sufocante vara. Fiecare are dreptate în mai mare sau mai mică măsură, însă marea problemă este că s-au investit bani mulţi în dotări care nu îşi dovedesc eficienţa.    

 

Poliţiştii pentru care sunt achiziţionate aceste veste

Aceste veste şi maiouri sunt pentru poliţiştii care intră în contact direct, zi de zi, cu strada, cu cetăţeanul, şi cărora le poate fi pusă viaţa în pericol. Este vorba, printre altele, de poliţiştii de ordine publică, care intervin la evenimentele sesizate la 112, de cei din mediul rural, dar şi de poliţiştii rutieri care efectuează controale în trafic şi care au de intervenit şi ei tot mai des în forţă, contra unor şoferi agresivi ori care refuză să se supună controalelor.

Diferenţa dintre veste şi maiouri este că primele sunt cu grad mai ridicat de securitate, dar şi mai grele, fiind pentru luptătorii de la Serviciul de Acţiuni Speciale, poliţiştii de la crimă organizată şi cei specializaţi în investigaţii criminale.

Vestele şi maiourile nu sunt suficiente pentru toţi poliţiştii care lucrează în operativ, astfel că acestea au fost împărţite pe posturi de poliţie, de regulă câte una pe post.

 

Bogdan Bănică: „Aceste dotări au fost o adevărată bătaie de joc faţă de poliţiştii suceveni”

Poliţistul sucevean Bogdan Bănică, liderul Sindicatului Decus, susţine că aceste dotări sunt insuficiente şi mai semnalează o problemă:

„Aceste veste sunt în marea lor majoritate mărimi mici, astfel că multe sunt pur şi simplu neutilizabile. Aceste dotări au fost o adevărate bătaie de joc faţă de poliţiştii suceveni”.

El a mai precizat că în privinţa maşinilor de poliţie, anul trecut s-au înlocuit, în judeţul Suceava, doar în jur de 10% din autospecialele Dacia Logan vechi, pline de rugină.

„După aceste cifre trag concluzia că mai este nevoie de zece ani ca poliţiştii să aibă la dispoziţie condiţii logistice cât de cât decente şi dotări minime privind siguranţa la intervenţii”, a subliniat Bogdan Bănică.

 

Unii poliţişti spun că vestele îi fac mai vulnerabili

Părerile despre aceste veste sunt diferite între poliţişti, însă concluzia unanimă este că nu sunt purtate mai deloc.

Vasile Grumăzescu, şeful Postului de Poliţie Păltinoasa şi liderul pe Suceava al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), ne-a explicat că o astfel de vestă (n.r. maiou) are peste 3 kilograme şi din punctul de vedere al multora dintre colegi nu oferă o protecţie majoră.

„Sunt făcute dintr-un material care te sufocă, mai ales pe timp de vară. Apoi sunt grele şi incomode, după părere mea eşti mai vulnerabil când eşti echipat cu ele ca poliţist, pentru că nu te poţi mişca şi reacţiona eficient”, spune Vasile Grumăzescu. În opinia sa, bastoanele cu electroşoc pe care le-a solicitat ar fi fost mult mai utile pentru protecţia poliţistului. Acesta a mai spus că poliţiştii trebuie apăraţi în primul rând de legislaţie şi de un statut clar.

 

Marius Ciotău: „Din păcate, realitatea este că nu prea sunt purtate de poliţişti”

Comisarul Marius Ciotău, şeful Secţiei Rurale de Poliţie Gălăneşti, preşedintele Corpului Naţional al Poliţştilor (CNP), organizaţia Suceava, ne-a declarat că din punctul său de vedere numărul de veste şi maiouri primit la nivel de secţie şi posturi este suficient, având în vedere că în operativ se lucrează în schimburi, însă a subliniat şi el că poliţiştii rar le poartă.

„Din păcate, realitatea este că nu prea sunt purtate de poliţişti, cei mai mulţi invocând că sunt incomode şi grele”, a punctat şi Marius Ciotău. Din punctul de vedere al ofiţerului, şi poliţiştii ar trebui să se gândească mai mult la siguranţa lor, în detrimentul problemelor de confort pe care le implică purtarea acestora.  

Aşadar, investiţia nu pare să fi fost una fericită şi eficientă. Probabil că aceste veste trebuiau mai atent verificate şi testate mai întâi pe loturi mici, pentru a se vedea dacă oamenii din teren sunt mulţumiţi de ele şi vor să le poarte. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Poliţiştii suceveni îşi ţin vestele antiglonţ şi antiînjunghiere mai mult prin birouri.
 Vizualizări articol: 5826 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Poliţiştii suceveni îşi ţin vestele antiglonţ şi antiînjunghiere mai mult prin birouri3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei