Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 23 nov 2018 - Anul XXIII, nr. 265 (6975)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Dosar prăfuit

Ancheta privind un șofer care a accidentat mortal două femei, „în curs de soluționare” de mai bine de trei ani

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Unul dintre cele mai vechi accidente grave nesoluționate de procurorii suceveni s-a petrecut tocmai în vara anului 2015. La finele lunii iulie a acelui an, pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, două femei din aceeași familie au murit după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit în plin de o autobasculantă. Acum, la aproape trei ani și jumătate de la accident, singurul răspuns pe care l-am primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, care coordonează prin procuror ancheta, este că dosarul penal „se află în curs de soluționare”.

Scuze se pot găsi, cel mai adesea legate de expertizele de lungă durată din dosare, însă cert este că un astfel de accident, o dramă cumplită a unei familii, nu poate fi tratată într-un asemenea mod.

Având în vedere ritmul acestei anchete, o finalizare în instanță a acestui dosar s-ar putea produce abia peste alți câțiva ani. Pe lângă latura penală, privind pedeapsa șoferului vinovat, foarte importantă este și latura civilă, privind despăgubirile pentru urmașii persoanelor decedate.

 

S-au trezit în faţă cu o basculantă scăpată de sub control

Pe 30 iulie 2015, în jurul orei 11.00, Marius Ionuţ Gora, în vârstă de 23 de ani, din Sălaj, conducea o basculantă pe E 85, la ieşirea din Suceava spre Fălticeni. În condiții ce trebuie stabilite cert în cadrul anchetei, șoferul ar fi pătruns cu vehiculul greu pe contrasens, cel mai probabil pentru a evita un autoturism din faţa sa, moment în care maşina de mare tonaj a intrat în impact frontal cu un autoturism VW Passat, condus regulamentar din sensul opus de mers de Ana Dirvariu, în vârstă de 27 de ani, din Suceava. În maşină se mai aflau soţul acesteia, în vârstă de 31 de ani, pe locul din dreapta, în timp ce pe bancheta din spate erau mama tânărului şi copilul de 1 an şi 8 luni al cuplului. În urma impactului extrem de violent autoturismul a fost proiectat cu o forţă extremă în afara carosabilului.

Femeia de la volan şi soacra acesteia au murit la scurt timp după ce au ajuns la spital, din cauza gravelor leziuni suferite în urma impactului.

Au scăpat cu viață soțul tinerei de la volan și copilul lor.

 

Ce a declarat șoferul autobasculantei, imediat după accident

La scurt timp după tragedie, tânărul care conducea autobasculanta a încercat să invoce faptul că şoferul din faţa sa a frânat brusc şi nu a semnalizat în prealabil, pentru a vira dreapta.

Marius Ionuţ Gora, în vârstă de 23 de ani, din Sălaj, a declarat: „Maşina din faţă a intrat în parcarea hotelului (n.r.Sonnenhof). Şoferul a frânat brusc, fără să semnalizeze înainte şi a virat dreapta. Atunci am frânat şi eu, iar maşina m-a tras în stânga, pe contrasens, unde am lovit Passatul”.
Chiar și în această situație, șoferul autovehicului greu nu ar fi păstrat o distanţă regulamentară în mers şi nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum.

Familia nenorocită în urma acestui accident lucra în Italia și era venită acasă, în concediu, de puțină vreme, la acel final de iulie al anului 2015.

Un drum scurt, până la Fălticeni, avea să se transforme, într-o fracţiune de secundă, într-o dublă tragedie.

 

Cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă

Revenind la ancheta nefinalizată nici acum, procurorii au mai transmis că se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor și a stabilirii răspunderii penale”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ancheta privind un șofer care a accidentat mortal două femei, „în curs de soluționare” de mai bine de trei ani.
 Vizualizări articol: 2899 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Ancheta privind un șofer care a accidentat mortal două femei, „în curs de soluționare” de mai bine de trei ani5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei