Amintiri din Comunism

În toate felurile a fost preamărit în cuvinte fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar nu a fost numit părinte al patriei. Formula s-a folosit la unii dictatori. De ce oare comunismul îşi alegea şefii partidelor comuniste pe viaţă? Nimeni nu a avut curajul să ceară ca în statutul partidului să se specifice ocuparea postului de secretar general doar o singură dată după 4 sau 5 ani, ca şi cea de şef al statului. Nici Fidel Castro nu a renunţat la politică decât după 80 de ani, bolnav fiind. Dar totuşi s-a retras, evident în favoarea fratelui său. Dar Mao şi alţi conducători comunişti au rămas oficial şefi, chiar grav bolnavi. Dar şi dictatorul Franco a procedat la fel. Chiar şi Staln, care totuşi a murit oarecum subit. Dacă nici marele Stalin n-a fost părintele popoarelor sovietice care erau ţinute în închisoarea ţaristă numită Rusia...

Pe măsură ce trece timpul se estompează şi viaţa diurnă din comunism, inclusiv cozile la alimente, la maşinile transportului în comun, cozile la schimbarea buteliilor etc.Toate aceste probleme puteau fi rezolvate, evident, de activiştii de partid. Răul pornea de la conducerea centrală, care acorda cotele de alimente, de combustibil etc. Comunismul nostru cel de toate zilele preţuia nu numai geniul conducătorului iubit, ci şi geniul lui Eminescu. Mai trăiau până prin 1970 marii lui analişti, Călinescu, Perpessicius şi chiar alţi bolşevici care făceau Cântarea României. Era preţuit şi alt geniu al românilor: Bălcescu. La fel, şi Avram Iancu. Domnitorii erau prezentaţi ca fiind protocomunişti, iar în afişe şi tablouri Nicolae Ceauşescu era în mijlocul lor. Ică Antonescu, piteştean ca şi generalul Ion, dar fără nicio legătură de rudenie, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri în timpul războiului, cu atribuţii de preşedinte când generalul era pe frontul lui nenorocit, Mihai sau Ică Antonescu i-a bătut pe toţi pupincuriştii lui Ceauşescu. Dictaturile învaţă unele de la altele.

Să mai fac un salt în actualitate, însoţit de activiştii cu cizme ai anilor 1950. Care e diferenţa dintre cei luaţi de la şaibă şi cei din actualitate, cu studii la fosta şcoală de partid, şcolile de la Mogoşoaia şi alte facultăţi muncitoreşti? În prezent mai este o categorie de politicieni: inginerii, cu o cultură umanistă mai mică. Aşa era programa şcolară. Un fost premier din ultimii ani nu ştia că sunt vizite oficiale şi neoficiale ale preşedinţilor, premierilor sau regilor. Cele oficiale sunt de stat, cu mult ceremonial (vezi caleaşca regală din Londra), spre dosebire de cele de lucru.

În 1956 a avut loc Conferinţa de la Bandung, în Indonezia, a ţărilor luptătoare pentru pace. Tovarăşii Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica au fost prezenţi. Difuzorul meu de la şcoala din Suceava şi Scânteia mă informau prompt. Din difuzor venea vocea baritonală a ziaristului Eugen Preda, cominternist bolşevic veritabil. Anii au trecut şi, după ce paraşutiştii din Boteni au executat sentinţa tribunalului militar special, folosind cu îndemânare AKM-ul, la Radio România liber a fost uns director, adus probabil de la pensie, acelaşi brav bolşevic Eugen Preda. Vocea era inconfundabilă şi vestea iubitei noastre patrii zorii capitalismului securist. Judecători cu înalte studii juridice apără hoţia multor prestidigitatori ai perioadei de tranziţie. Averile sunt sfinte, spuneau Raţiu, Coposu şi Câmpeanu în 1990. Huo, puneţi răngile pe ei, dragi mineri! răspundeau onorabilul Iliescu şi doamnele de la APACA. Şi până la urmă, în 2003, s-au sfinţit definitiv averile furate. Dar niciun om de cultură politică care cântă pe la TV-uri nu ştie că codurile penale moderne, inclusiv cel comunist, prevedeau închisoarea pe viaţă, muncă silnică cu confiscarea totală sau parţială a averii. Deci prinzi un hoţ mare cu o faptă mică şi justiţia poate spune, pe baza codului penal, că primeşte doi ani cu suspendare şi confiscarea averii. Numai că în noile coduri s-a scos acest aliniat reacţionar.

Colegii mei de şcoală medie activişti, de fapt unul singur, cu pomenitele cizme, care au trecut direct de la clasa a 4-a la a 8-a, erau tot atât de cultivaţi ca şi majoritatea activiştilor politici şi realizatorilor TV de astăzi. Cel puţin atunci era vestitul limbaj de lemn, în special al şedinţelor, şi era începutul epocii măreţe de construire a socialismului, pătura intelectuală fiind în tratament la Aiud, Suceava, Botoşani, Deltă, Canal etc., plus beciurile de la sediile Securităţii. Era o lume nouă construită de muncitori. Dar cine avea difuzor, ziare, reviste, cărţi, îşi făcea o cultură cât cea din capitalism, o cultură generală.Şcoala nu ne învăţa latina, muzica şi alte materii duşmănoase precum genetica. Acum a mai apărut un mijloc de confuzie pentru elevii mici sau mai mari: religia. Ce înţeleg copiii din vechile basme ale triburilor israelite din vechime? Nimic. Eu mă închinam în genunchi cu mama şi tot degeaba, o genă darwinistă m-a atacat de atunci.