Mii de suceveni au participat joi seară, 13 septembrie, la un spectacol grandios, „Simfonii de toamnă”, ediția a VII-a, eveniment care s-a desfășurat în centrul municipiului Suceava, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. Peste 7.000 de oameni s-au bucurat două ore de magia muzicii clasice oferite cu profesionalism, cu talent și dăruire de soliștii, baletul, corul și orchestra Operei Naționale Române din Iași (ONRI). Concertul a fost o desfătare pentru suflet. Ariile celebre au făcut ca inimile celor prezenți să vibreze la unison și să adune emoții care îi vor însoți pentru mult timp. 140 de artiști de elită ai Operei Naționale Române din Iași, instrumentiști, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodorașcu, balerini (coregrafie: Ileana Iliescu, asistenți coregrafi: Sergiu Cotorobai și Dorina Cotorobai), soliști: Nicoleta Maier, Andrei Fermeșanu, Diana Bucur, solist vioară: Radu Cotoman, corul format din artiști lirici, condus de Manuel Giugula, regizori, personal tehnic, oameni care au creat o poveste la Suceava, au dăruit publicului o seară de gală.
„Rapsodia Română”, ”Valurile Dunării”, „Balada”, ”Hora Unirii”
Sucevenii dornici să guste din frumusețea muzicii clasice au avut parte de o seară cu emoții și culoare, cu flori, lumini și artificii. După ce a sunat gongul, pe scenă a urcat un copil în vârstă de 8 ani, venit tocmai de la Alba Iulia, îmbrăcat în portul popular ardelenesc și purtând la gât tricolorul românesc, care a interpretat cu mult patos două piese patriotice, din care se puteau reține cu ușurință câteva versuri : „Daci, la Alba Iulia vă așteptăm pe toți!”, „Să trăiască România Mare!”, „Iubiți-L pe Dumnezeu, că n-o să vă pară rău!”. Din programul concertului susținut de artiștii ieșeni nu au lipsit: Rapsodia Română – Nr. 1 de George Enescu; Spărgătorul de nuci – „Valsul Florilor” – Piotr Ilici Ceaikovski (coregrafia: Ileana Iliescu); Valurile Dunării – ”Muzica” de George Grigoriu (solistă Nicoleta Maier); „O sole mio” de Eduardo di Capua (solist Andrei Fermeșanu); Trubadurul – ”Corul țiganilor” de Giuseppe Verdi; Spărgătorul de nuci – ”Suită de dansuri: spaniol, arab, chinez, rusesc, pastoral” – Piotr Ilici Ceaikovski, (Coregrafia Iliana Iliescu), Văduva veselă – Franz Lehar (soliști Nicoleta Maier și Andrei Fermeșanu); Tosca – ”Vissi d’arte” de Giacomo Puccini (solistă Diana Bucur); Traviata de Giuseppe Verdi; „Balada” de Ciprian Porumbescu (solist vioară – Radu Cotoman), unul dintre cele mai emoționante momente din spectacol; Mattinata de Ruggiero Leoncavallo (solist Andrei Fermeșanu); Vals Imperial de Johann Strauss, coregrafia Ileana Iliescu; Boema – ”Quando m’en vo” de Giacomo Puccini, solistă Diana Bucur; Nabucco – „Corul sclavilor” de Giuseppe Verdi, moment aplaudat îndelung de spectatori; Silvia – „Csardas” de Emmerich Kalman (solistă Nicoleta Maier); Granada de Augustin Lara, solist Andrei Fermeșanu; Aida – „Triumful” de Giuseppe Verdi, soliști balet; Copacul de Jolt Kerestely, solistă Diana Bucur, o surpriză extrem de plăcută pentru public. La final, artiștii ieșeni au interpretat „Hora Unirii”, în anul centenar 2018, moment în care tot publicul s-a ridicat în picioare și a aplaudat la scenă deschisă.
Muzică, dans, voci…
Spectatorii au apreciat și evoluția corpului de balet al Operei Naționale Române din Iași. Muzica, costumele foarte bine alese, spectaculoase prin culoare, materialele folosite și design, în concordanță cu tema muzicală, dansul, mișcările precise și grațioase în același timp, toate au creat armonie pe scenă. Dirijorul Orchestrei Operei Naționale Române din Iași, Ciprian Teodorașcu, susține că opera înseamnă „muzică, dans, voci… asta înseamnă Opera Națională Română din Iași, asta înseamnă cele trei colective mari: orchestra, baletul, corul, care sprijină soliștii de operă și care sunt într-un real progres în ultima vreme”. Prezent la eveniment, managerul Operei Naționale Romane Iași, Beatrice Rancea, a fost invitat pe scenă și a mulțumit organizatorilor și publicului pentru primirea făcută, spunând că „este o onoare pentru noi să susținem un spectacol în fața publicului sucevean și promitem că anul viitor vă pregătim ceva deosebit. Până atunci, vă așteptăm la spectacolele noastre de la Iași”.
Două proiecte umanitare: ”unul sub semnul zâmbetului, celălalt sub semnul inimii”
Mesajul cu care organizatorii au mers către suceveni și anul acesta, după ecourile frumoase de la primele șase ediții ale proiectului, a fost „Dăruiți comunității împreună cu Rotary”. În acest sens, prezentatoarea evenimentului,Cătălina Bălăceanu, membră a Clubului Rotary Suceava – Bucovina, a venit în fața publicului cu mulțumiri pentru cei 9.000 de euro adunați anul trecut de la public, care alături de alți bani donați de sponsori din Belgia au ajutat la achiziționarea unui microbuz cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități de la Complexul de recuperare „Blijdorp – O nouă viață” Suceava. Tema caritabilă propusă de Clubul Rotary Suceava – Bucovina pentru această ediție a evenimentului, pe care Cătălina Bălăceanu a anunțat-o joi seară, a fost strângerea de fonduri pentru acordarea a trei burse de excelență pentru primii trei elevi clasați la Concursul național „Lira de Aur” – 2019 și sprijinirea sucevencei Florentina Loredana Prisăcaru, în vârstă de 24 de ani, diagnosticată în primăvara acestui an cu o formă rară de cancer. Banii care s-au strâns aseară vor fi împărțiți, după cum a spus prezentatoarea evenimentului, între cele două proiecte: ”unul sub semnul zâmbetului, celălalt sub semnul inimii”. În acest sens, mai mulți tineri, purtând urne în mâini, au trecut printre spectatori, iar cei care au dorit au făcut donații pentru cele două teme caritabile propuse de organizatorii evenimentului. De asemenea, Clubul Rotary Suceava – Bucovina a premiat joi seară cu câte un smartphone și doi elevi care au obținut deja premii importante la Concursul ”Lira de Aur”: Emanuel Ștempel (saxofon) și Iustina Ștempel (trompeta).
Efecte speciale, lumini, costume, foc de artificii
La final, artiștii, împreună cu publicul, au urmărit mirajul luminilor „aruncate” pe cer, însoțite de un fond muzical, și jocul de lasere, care nu a lipsit nici în timpul spectacolului. Evenimentul a fost organizat și oferit cu generozitate sucevenilor de Clubul Rotary Suceava – Bucovina. Publicul, copii, tineri, vârstnici, cu toții au aplaudat la scenă deschisă evoluția artiștilor ieșeni. Efectele speciale, luminile, costumele, focul de artificii de la final, toate au transformat o seară plăcută de septembrie într-un regal de muzică, dans, lumini. Concertul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook a cotidianului Monitorul de Suceava.
Parteneriat
Organizarea spectacolului de muzică clasică „Simfonii de toamnă”, ediția a VII-a, la Suceava, a fost posibilă datorită partenerilor care s-au alăturat Clubului Rotary Suceava – Bucovina (președintele Clubului Rotary Suceava – Bucovina este Nicu Zgabei): Explora, Ecuator, Natura Fruct, Comoara Bucovinei, cu concursul Consiliului Județean Suceava și al Primăriei municipiului Suceava. În primele șase ediții ale evenimentului au adus în fața publicului sucevean artiștii de la Filarmonica din Botoșani, în 2012 și 2014, de la Opera Națională Română din Iași, în 2013 și 2016, de la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău, în anul 2015, și de la Filarmonica „George Enescu” din Iași, în 2017.

















