Amintiri din Comunism

Cine oare sunt așa-zișii revoluţionari din Suceava? S-a tras vreun foc de armă? Nu. Informatorii securităţii cu brasarde tricolore pe braţ au ocupat biroul fostului prim-secretar şi balconul devenit tribună de luptă anticomunistă. Ultimul prim-secretar încă locuia în Suceava, secretarii, cu excepţia celui de la agricultură fugit, se mişcau şi ei printre falşii revoluţionari. Mişcarea cu informatorii a fost pregătită undeva sus, la Bucureşti, de marele maestru al tuturor combinaţiilor, Silviu Brucan, căruia i-am citit Scânteia partidului de pe la 12 ani, permanent, până la 23 de ani. Fix la 23 de ani m-am oprit, la Botoşani. Peste câţiva ani am reluat lectura, sigur că selectivă. De fapt, din toată presa se citea Sportul şi mica publicitate din ziarul România liberă. Acolo erau chenarele morţilor, unele felicitări şi alte mici informaţii. În rest, baliverne. Toată echipa lui Brucan, în pulovere, făcea o aşa-zisă revoluţie în decembrie 1989. Românii tâmpiţi, înarmaţi legal mulţi şi de Ceauşescu şi de Brucan, militari şi civili, s-au ucis între ei. După ce-l ţinuse pe genunchi ani de zile, culmea cinismului, în sălile CC al PCR, marele maestru nu-l cunoştea pe viitorul prim-ministru. Cine eşti tu? Parcă în istorie a mai întrebat cineva aşa ceva. Faptul că din echipă făcea parte şi răposatul Dan Iosif nu l-am aflat decât târziu.

Dar nu mai conta, bătrânii duşmani ai socialismului, Coposu, Raţiu şi Câmpeanu au mâncat salam fără soia, bandiţii! Poporul muncitor a mâncat şi n-a crăpat, vorba cuiva, ci, dimpotrivă, şi-a protejat organele interne de grăsimi şi otrăvuri. Cine prindea, totuşi, salamul cu soia. Gospodăriile de partid creşteau pentru blană nutrii. Au livrat statului, contra cost, carnea, din care s-a făcut şi salam. Greşeala lui Ceauşescu este că nu ne-a trecut la carnea de câine, ca în China. Perfect comestibilă, putea hrăni poporul mulţi ani. Dar, culmea, pe atunci nu prea erau câini vagabonzi. Îi putea creşte şi îngrăşa gospodăria de partid, dar nu se ştie dacă era rentabil economic, adică la diferenţa dintre preţul de producţie şi cel de cost.

De ce avea nevoie biata Republică Socialistă România nevoie de o aşa-zisă revoluţie? Am avut la 1821, 1848 şi cam atât. Comuniştii cominternişti au venit cu viteaza Armată Roşie, care se grăbea spre Berlin. Numiţii nomenclaturişti au făcut rapid o curăţenie generală, cu armele vechi şi noi, ciomagul, ranga, lanţul, bâta, în puşcăriile patriei care urma să devină democrat-populară. Marele maestru Brucan, avându-l alături pe învăţăcelul lui destul de înaintat în politica bolşevică şi postbolşevică, a decis că această frumoasă şi primitoare ţară cu multe neamuri ale lumii merita o mică pedeapsă: o nouă revoluţie, de nuanţă burghezo-democratică, conform învăţăturii lui Lenin. Dar o revoluţie adevărată, cu pistoalele mitralieră în funcţiune, la foc cu foc sau la foc automat. În câteva secunde, cele 30 de gloanţe de calibrul 7,62 mm zburau în direcţia oricărui obiect în mişcare. Orice revoluţie e făcută de revoluţionari. Dar cine erau aceştia? Ofiţerii şi securiştii care stăteau în sediul CC şi TV, cei care au tras în mulţimea contrarevoluţionară din Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Cluj. În oraşe precum al nostru, doar câte un grup de tineri, consideraţi vagabonzi, au mărşăluit pe la sediile PCR şi securităţii, fiind opriţi totuşi de organe ad-hoc de ordine, formate din informatorii securităţii. Când au primit aceştia misiunea? Pe 21 decembrie 1989. Mult onorabila securitate a fost salvată tot de marele maestru. Nu atât îl durea pe el în cot de cei prezenţi, ci de viaţa şi onoarea, dar şi pensia bătrânilor securişti nomenclaturişti. Revoluţionarii informatori şi securişti protestau în anul de graţie 2011. La o televiziune de trei ori securistică, onorabilii mâncători de 80 de milioane de lei vechi pensie pentru 30 de ani în slujba epocii de aur, cu neruşinare specifică numesc deci această adevărată, clară, totală epocă a lor, cea de acum, epoca de tinichea. Chiar că-i de tinichea, cu bravi absolvenţi de 8 clase primare care sunt analfabeţi. În fond, ţăranul român analfabet a creat genialele maxime şi proverbe, cântece şi alte bijuterii uitate în epoca de tinichea a manelelor. Dar oare cine conduce scumpa noastră patrie, în anii de graţie 2011 şi 2012? Guvernul? Parlamentul? Preşedintele? Patriarhul miliardar? Probabil a fost şi el prieten al organelor de informaţii, acum ofiţeri ai bravei armate române. Aşa că, nestimaţi tovarăşi, nu mai mâncaţi c..., vorba veche a ţăranului român. Adică aţi putea continua să mâncaţi, pofta bună! România noastră capitalistă e condusă tot de vechile organe de partid şi de stat, sută la sută.

Pe 24 august trecut mi-am amintit de 23. 23 August 1944, eliberarea României de sub jugul fascist de către glorioasa Armată Roşie. Apoi Ceauşescu şi savanţii lui politruci au numit ziua de 23 august drept revoluţie naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă. Unde sunt demonstraţiile de altă dată din centrul istoric al Sucevei, cu tribuna din faţa Casei de Cultură? Se aflau acolo şi tovarăşii Bobu, Găină, Panaitiu, Iliescu, apoi Gârba, Ion Siminiceanu, Nicolae Morariu etc., corifeii partidului la nivel de judeţ. Despre portretele preşedintelui Ceauşescu nu mai vorbesc.

de Ioan Pînzar