Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 18 mai 2018 - Anul XXIII, nr. 110 (6820)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

În cadrul Centenarului

„Unirea prin teatru”, marcată de premierea dramaturgului Matei Vişniec, în Cetatea de Scaun a Sucevei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Renumiţi actori, regizori şi directori ai teatrelor naţionale şi locale din toate regiunile istorice ale României au fost prezenţi joi, la Suceava, în Cetatea de Scaun a domnitorului moldovean Ştefan cel Mare, pentru a marca „Unirea prin teatru”, realizată prin intermediul Festivalului Zilele Teatrului „Matei Vişniec”, dedicat Centenarului.

În cadrul acestui eveniment, iniţiatorul său, renumitul dramaturg Matei Vişniec, care a împrumutat numele său recent înfiinţatului teatru sucevean şi a iniţiat acest festival, a fost premiat şi felicitat pentru implicarea sa în dezvoltarea culturală a Sucevei, a României, dar şi prin faptul că este un remarcabil ambasador al acestora în întreaga lume.

„Cea de-a doua ediţie a Festivalului Zilele Teatrului <Matei Vişniec> reuşeşte să reunească la Suceava patru teatre din Republica Moldova, precum şi Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi teatre din fiecare zonă istorică. Se întâmplă rar ca atât de multe teatre să îşi dea mâna, pentru a sărbători Unirea prin teatru, cu spectacole de aleasă calitate”, a spus directorul teatrului sucevean, Carmen Veronica Steiciuc, care a subliniat prezenţa la eveniment a dramaturgului bucovinean Matei Vişniec, venit direct de la Paris.

Invitat să ia cuvântul, în calitate de iniţiator al instituţiei culturale care poartă numele lui Matei Vişniec, primarul Sucevei, Ion Lungu a spus: „Teatrul <Matei Vişniec> este astăzi un teatru pe picioarele sale, mă bucură faptul că acolo se face performanţă. Multă lume era sceptică, dar iată că se poate face teatru şi în provincie! Mă bucură faptul că sub cupola Centenarului vom merge cu acest teatru şi la Paris, pe 4 şi 5 septembrie, la invitaţia Institutului Cultural Român. Am avut dimineaţă o discuţie şi la Laval, oraşul cu care suntem înfrăţiţi – vom merge cu teatrul şi acolo. Iată că teatrul nostru iese în lume, Centenarul nostru merge la Paris!”

Apoi, edilul i-a oferit maestrului Matei Vişniec o diplomă de onoare şi medalia specială realizată la împlinirea a 630 de ani de atestare documentară a Sucevei.

O plăcută surpriză a avut dramaturgul bucovinean, devenit un reper cultural internaţional, şi din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a început prin a le ura tuturor „Bun venit în Cetatea de Scaun a marelui Ştefan!”.

„Frumoasă temă – Unirea prin teatru, iar pentru că astăzi este Înălţarea, cred că este şi Înălţarea prin teatru! Aici sunt prezente nume în faţa cărora ne aplecăm şi pe care le aplaudăm pentru ceea ce au făcut şi fac pentru cultura românească”, a spus reprezentantul administraţiei judeţului, care i-a oferit o distincţie specială – „Meritul Bucovinei”.

„Pentru că sunteţi un ambasador bucovinean care ne face mare cinste şi onoare, nu putem decât să începem lista elitelor bucovinene model cu maestrul Matei Vişniec. Această distincţie se oferă personalităţilor sau organizaţiilor care au un rol important în promovarea Bucovinei şi a judeţului Suceava în ţară şi în lume”, a explicat Gheorghe Flutur.

Cum în aceeaşi zi Matei Vişniec a primit şi distincţia de excelenţă a Prefecturii pentru susţinerea teatrului, reprezentanta instituţiei, Mirela Adomnicăi, a subliniat importanţa înfiinţării teatrului care-i poartă numele, „cu o trupă tânără, care pune accentul pe valoare şi profesionalism, care a reuşit să aşeze foarte repede Suceava pe harta teatrală românească”.

Mulţumind tuturor pentru aprecieri şi distincţii, maestrul Matei Vişniec a rostit: „Sunt puţin copleşit... dar am un deviz: ori de câte ori am un insucces, îl uit şi mă apuc de muncă – ori de câte ori am succes, îl uit şi mă apuc de muncă. Deci, mă apuc de muncă!”

În final, atât el cât şi invitaţii săi – actori precum Florina Cercel, Ion Caramitru, regizorii şi directorii teatrelor din ţară - au fost premiaţi cu trofeul „Unirea prin teatru” realizat special de Teatrul „Matei Vişniec” şi Primăria Suceava, pentru a marca ediţia a II-a a Festivalului de teatru, realizată sub semnul Centenarului Marii Uniri.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Unirea prin teatru”, marcată de premierea dramaturgului Matei Vişniec, în Cetatea de Scaun a Sucevei.
 Vizualizări articol: 2014 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Unirea prin teatru”, marcată de premierea dramaturgului Matei Vişniec, în Cetatea de Scaun a Sucevei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei