Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 20 ian 2018 - Anul XXIII, nr. 15 (6725)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Dezastru

Biserica de lemn din Suha - Mălini, mistuită de un incendiu în mai puţin de jumătate de oră

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Un incendiu deosebit de puternic a mistuit, vineri seară, biserica de lemn din satul Suha, comuna Mălini. Alarma de incendiu s-a dat puţin după ora 18.00, flăcările fiind vizibile chiar şi din municipiul Fălticeni. În mai puţin de jumătate de oră, biserica era deja distrusă. Biserica din lemn cu hramul ”Sf. Ilie Tesviteanul” era construită în stil maramureşean, având turla foarte înaltă.

La sosirea primelor echipaje de pompieri la faţa locului s-a constatat arderea generalizată. Nu mai puţin de nouă autospeciale cu apă au ajuns la Suha, maşini de la Detaşamentul de pompieri Fălticeni, precum şi ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Mălini, Cornu Luncii şi Slatina.

Cum construcţia era din lemn, focul a mistuit totul foarte repede.

„A ars acoperişul bisericii, iar pereţii portanţi s-au degradat”, a declarat Alin Găleată, ofiţerul de relaţii cu presa al pompierilor militari suceveni.

Imaginea de la locul incendiului era sumbră: turla era prăbuşită, iar scheletul rămas era format în mare parte din lemn ars. Practic, biserica a fost distrusă în totalitate.

Localnicii au mărturisit că din momentul în care s-a dat alarma de incendiu în sat nu au trecut mai mult de 15 minute până când turla bisericii deja s-a prăbuşit.

Ca un semn că dezastrul nu este unul total şi ca o rază de speranţă, printre ruine s-a găsit un crucifix care nu era topit.

În apropiere de biserică este ridicată o construcţie pentru un azil de bătrâni care nu este deschis. Din fericire, această clădire nu a fost afectată de incendiu.

Biserica era nouă, fiind ridicată acum câţiva ani şi era singura din Suha.

Având în vedere că era noaptea, pompierii nu au avut cum face o cercetare eficientă la faţă locului privind posibilele cauze ale izbucnirii focului. La ora la care biserica a luat foc aceasta era închisă, iar nici o persoană nu se afla prin zonă.

Printre primii ajunşi la locul incendiului s-a aflat preotul-pompier Gabriel Puiu Florea, de la Cornu Luncii, cel care a pus bazele unui serviciu voluntar de pompieri extrem de bine pus la punct, care intervine prompt pe raza mai multor comune din zona Fălticeni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Biserica de lemn din Suha - Mălini, mistuită de un incendiu în mai puţin de jumătate de oră.
 Vizualizări articol: 3903 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Biserica de lemn din Suha - Mălini, mistuită de un incendiu în mai puţin de jumătate de oră5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei