Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 28 dec 2017 - Anul XXII, nr. 293 (6709)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Tradiţii

Câteva mii de spectatori au urmărit cea mai mare paradă a obiceiurilor de iarnă organizată la Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Câteva mii de spectatori au participat, ieri, la cea mai mare paradă a obiceiurilor de iarnă care a avut loc în Suceava în ultimii ani. Peste 1.500 de urători şi colindători au participat la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional „Obiceiuri de Iarnă”, eveniment organizat în cadrul programului „Crăciun în Bucovina”. Parada mascaţilor a plecat în jurul orei 11:00 din zona Staţiunii de Cercetări Agricole din Suceava şi s-a îndreptat către Palatul Administrativ, oprindu-se pe esplanada din centrul Sucevei. Pe întreg traseul, mii de persoane au ieşit să-i întâmpine pe urători, coloana fiind deschisă de doi buciumaşi, de un plug tras de boi şi de doi gospodari care pocneau din bice. Sucevenii care i-au aşteptat pe mascaţi pe întreg traseul de la Staţiunea de Cercetări Agricole şi până în centrul municipiului au avut parte de un adevărat spectacol oferit de urătorii veniţi din toate colţurile judeţului, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina. Prin faţa spectatorilor au trecut cetele de căluşari, ursarii, împăraţii, caprele, militarii, irozii şi arnăuţii, costumele în care erau îmbrăcaţi participanţii la paradă oferind un adevărat spectacol de culori care i-a impresionat pe toţi cei prezenţi.

 

Flutur: „Obiceiurile fac România Mare”

Ajunşi în faţa Palatului Administrativ, urătorii au fost întâmpinaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi de primarul Sucevei, Ion Lungu. Coloana de urători care a ajuns în centrul Sucevei a fost deschisă de doi buciumaşi şi de moşul „Chichi”, venit de la Gura Humorului cu un plug tras de doi boi. Doi gospodari, unul din Ostra şi unul din Comăneşti, au urat oficialităţile prezente în faţa Palatului Administrativ. „Pentru toţi gospodarii, pentru toţi sucevenii, pentru toţi bucovinenii, pentru toţi românii oriunde s-ar afla, anul 2018 să vă aducă sănătate şi bucurii. Şi bunul Dumnezeu să ne găsească la fel de uniţi ca acum 100 de ani, când s-a făcut Unirea cea Mare. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!”, a fost mesajul celor doi gospodari după ce şi-au terminat urătura.

Momente emoţionante au oferit invitaţii din Ucraina şi din Republica Moldova. Rând pe rând, cetele de urători şi colindători din Oprişeni şi Mihoreni, din Ucraina, dar şi din Edineţ, din Republica Moldova, şi-au prezentat obiceiurile de iarnă. Urătorii din cele două ţări le-au oferit celor prezenţi dansuri ale căluşarilor, urături şi colinde, dar şi alte obiceiuri tradiţionale din zonele pe care le-au reprezentat.

Prezenţa invitaţilor din Republica Moldova şi din Ucraina l-a făcut pe preşedintele Consiliului Judeţean Suceava să spună că fără doar şi poate obiceiurile sunt cele care „fac România Mare”. „Dragi suceveni, dragi români. Nu vreau să vă ţin o cuvântare, dar vedeţi că obiceiurile fac România Mare. Nordul Bucovinei, Basarabia, România întreagă, România Mare este aici la Suceava. Aşa întâmpină 100 de ani, Centenarul. Mulţumesc bunului Dumnezeu că v-am văzut pe toţi aici. Şi vă doresc un an fericit. La mulţi ani, Cernăuţi, Nordul Bucovinei! La mulţi ani, Basarabie frumoasă! La mulţi ani, Bucovina întreagă! La mulţi ani, România! Doamne ajută şi mulţumim de colinde şi urături”, a spus Gheorghe Flutur. Toate grupurile de urători care au trecut în paradă prin faţa Palatului Administrativ au primit colaci din partea lui Gheorghe Flutur şi Ion Lungu.

 

Spectacolul de obiceiuri de iarnă a adunat câteva zeci de mii de oameni în centrul Sucevei

După parada obiceiurilor de iarnă din faţa Palatului Administrativ Suceava, toate grupurile de urători au urcat, rând pe rând, pe scena amplasată pe esplanada din centrul municipiului. Spectacolul a adunat, pe parcursul întregii zile, câteva zeci de mii de persoane venite din întreg judeţul pentru a participa la acest maraton al obiceiurilor şi tradiţiilor de iarnă. Până târziu în noapte, spectatorii au urmărit formaţia de căiuţi de la Oprişeni (Ucraina), Ansamblul „Ciobănaş de la mioare” din Republica Moldova, formaţia de căiuţi de la Mihoreni, din Ucraina, jocul caprei de la Mălini, jocul urşilor de la Ostra, bungherii de la Vama, jocul căiuţilor de la Botoşana, irozii şi arnăuţii din Drăguşeni, jocul urşilor din Udeşti, jocul cerbului din Corlata, jocul căiuţilor din Zvoriştea, jocul urşilor din Preuteşti, malanca din Stroieşti, jocul căiuţilor din Hănţeşti, împăraţii din Bosanci, jocul căiuţilor din Calafindeşti, malanca din Todireşti, urşii şi caprele din Dolheştii Mici, mascaţii, urşii şi caprele din Dolhasca, jocul urşilor din Vultureşti, copii mascaţi, jocul urşilor şi al căpriţelor din Drăguşeni, partia de la Pârteştii de Jos şi malanca de la Ilişeşti.

Spectacolul de datini şi obiceiuri de la Suceava a fost organizat de Consiliul Judeţean Suceava. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Câteva mii de spectatori au urmărit cea mai mare paradă a obiceiurilor de iarnă organizată la Suceava.
 Vizualizări articol: 2771 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Câteva mii de spectatori au urmărit cea mai mare paradă a obiceiurilor de iarnă organizată la Suceava3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei